Dumitru Căruntu – postări pe Facebook (XXX)

marți, ianuarie 17, 2023 7:40
Posted in category Mass-media

Dumitru Căruntu – postări pe Facebook

Prin prezenţa în Uniunea Europeană, România este în cea mai prosperă perioadă din toată istoria sa marcată de sărăcie.

Prin prezenţa în NATO, România este în cea mai sigură perioadă a istoriei sale. Niciun imperiu nu mai ameninţă această ţară.

Pentru (gând)dacul liber, americanii sunt „răi”, da’ platforma americană Facebook este bună. La fel Windows-ul piratat/furat.

Între a pupa cadavre/moaşte şi a linge fundul criminalului de război Putin nu este chiar aşa o mare diferenţă de arome.

Aşa cum fură tehnologie (adică munca unor oameni), când folosesc softuri piratate, (gân)dacii liberi ne fură şi viitorul.

Ăştia cu „Mândri că suntem români”, adică hoţii de destine frânte, ne-ar trimite oricând în Gulgagul rusesc, dacă negăm „binele” pe care ei ni-l propun.

Pe Facebook, cei mai needucaţi, cei mai primitivi, cei mai întunecaţi sunt ăia cu icoane/tricolorul la profil.

Gândacii liberi n-au nicio jenă să nege zecile de milioane de crime ale dictaturii comuniste. Credeţi ca le-ar păsa de câteva mii de vieţi, ai unora dintre noi, dacă unul de-al lor ar ajunge la putere?!

La mineriada din 1991, SPP-ul KGB-istului criminal Ion Iliescu a folosit, împotriva protestatarilor (nu împotriva minerilor), gaze toxice de luptă interzise prin Convenţia de la Geneva.

Criminalul Ion Iliescu, într-o ţară ca România, nu va fi niciodată judecat şi condamnat, nici măcar post-mortem, pentru stabilirea adevărului.

Astăzi, în 2023, SPP-ul este condus de un fost ofiţer de Securitate, Lucian Pahonţu, plantat acolo din 2005, de mafioţii comunişti ce guvernează din umbră România.

România = teritoriu unde foştii criminali din Securitatea comunistă au pensii speciale

De ce nu s-a făcut lustraţie în România? Din cauză de criminali precum: Miron Cozma, Ion Iliescu, Vadim Tudor, PSD-ul mafiot etc.

Până la genocidul din Ucraina, criminalul Putin ucidea doar ruşi: ziarişti, oponenţi etc. Astăzi, crimele asasinului au trecut graniţa.

Dacă România ar fi, într-adevăr, colonie americană, am avea autostrăzi, spitale, şcoli, prosperitate şi … corupţii la puşcărie.

În Singapore, pedeapsa pentru corupţi este biciuirea publică, peste fesele coruptului. O pedeapsă mai eficientă decât arestul.

Bode, plagiatorul-minune: „Cât voi fi eu ministru, sistemul de pensii din MAI nu se modifică.” Adică pensii de la 45 de ani.

Deputaţii basarabeni care au votat Unirea cu România în 1918 au sfârşit în teminiţele comuniste. Ăştia sunt comuniştii!

Niciun om cult autentic, niciun intelectual cu minime repere morale nu ar accepta să facă parte din mizeria politică numită PSD.

Temelia grupării infracţionale cu acronimul PSD este formată din crimele de la mineriade şi devastarea economiei României.

Te poţi căsători la 93 de ani? Da, mai ales dacă eşti astronautul Buzz Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună, după Nei Armstrong.

TikTok, o porcărie a Chinei comuniste, platformă unde toţi rataţii se maimuţăresc, ar putea fi interzisă în UE.

– Măi Iţic, am auzit că toţi banii tăi îi dai la săraci. – Exact. – Şi din ce trăieşti? – Din dobândă.

Oare ştiu talibanii ortodocşi că matematicianul Alan Turing, părintele Informaticii şi Inteligenţei Artificiale, a fost homosexual?

Poliţia cu Bode-plagiatoru’ ministru: un interlop din Chiajna agresează un ziarist, Mălin Bot, chiar în sediul Poliţiei.

Nu băgaţi bani în conturile mafioţilor! Boicotaţi televiziunile mafioţilor: România TV (RTV), Antena 3, Realitatea TV.

Porcăria chinezească TikTok este interzisă pe dispozitive guvernamentale în SUA şi interzisă total în alte ţări (India).

Curvăsăraie franţuzească: după zeci de ore la telefon cu Putin, în 2022, Macron pune condiţii pentru a trimite arme în Ucraina.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu