In sextenso
vineri, februarie 15, 2019 20:11
“Aveam 50 de ani şi nu mă mai culcasem cu o femeie de patru ani. N-aveam nici o prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam, însă le priveam fără vreo dorinţă şi cu un sentiment al inutilităţii. Mă masturbam în mod regulat …” Când un roman – Charles Bukowski, Femei – începe aşa, nu trebuie să aveţi nici o grijă, tipul o s-o scoată la cap cu vârf şi îndesat. Nu contează că e urât (“… nasul de alcoolic, gura de maimuţă […] şi mai era şi rânjetul tâmp …”), alcoolic şi poet. Adică scrie poezii când nu e prea beat şi poate nimeri clapele maşinii de scris.
Autorul, Charles Bukowski, nu-şi bate prea mult capul să inventeze ceva. Descrie, pur şi simplu, ceea ce i se întâmplă, o descriere vioaie, fără fandoseli stilistice sau vreo preocupare pentru firul naraţiunii. Cristian Tudor Popescu, adeptul literaturii imediatului (cu dreapta scrii, iar cu stânga te plimbipe trupul unei doamne sau te masturbezi sau duci sticla la gură), o să fie încântat de acest roman.
În putem spune roman, chiar dacă în realitate este o adunătură de mici tablouri cu temă erotică: “A început să deseneze pe hârtie. – Uite, asta e o pizdă, şi aici are ceva despre care nu ştii nimic. Clitorisul. […] Uneori se ascunde de tine şi trebuie să-l găseşti, trebuie doar să-l atingi cu vârful limbii …” După lecţia teoretică urmează cea practică: “Am auzit-o respirând mai greu, apoi gemând. M-a excitat. Mi s-a sculat. Clitorisul a ieşit la iveală, dar nu era chiar roz, era roz violet. I l-am morfolit.”
În definitiv, ce altceva poate să facă un poet atunci când nu scrie. Un poet american din Los Angeles, evident. Cu toate că ţara n-are nici o importanţă. Un poet rus, român, neamţ sau chinez cam tot aia ar fi făcut: ar fi băut (asta în primul rând), apoi şi-ar fi găsit de lucru cu vreo muiere (fictivă sau nu).
Romanul lui Bukowski (aproape sută la sută autobiografic) are câteva calităţi: umor nesclifosit, lipsa prejudecăţilor morale şi un cinism apropiat de mizantropie. Marea lui calitate însă e că poate fi citit de oriunde l-ai deschide. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 586/2003)
Citeste si articolele:
