A șaptea dimensiune

Iată, mai jos, încă un extras din Orizonturi roșii, cartea fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa.

Mi-aș mai permite să spun un lucru, înainte de a prezenta citatul. România coruptă de după 1989 datorează, în cel mai rău sens, cizmarului dictator o parte din răul abătut asupra țării. Ceauşescu, prin sistemul său opresiv, i-a învățat pe “tovarășii” care au distrus România să fure, să mintă etc. Ilici “KGB” Iliescu, Adrian Năstase, Adrian Păunescu, Vadim Tudor etc. sunt “produsele” comunismului ceaușist.

Problema acelui sistem a fost și una morală: românii erau învățați să se toarne unul pe altul la Securitate, să fure pentru a supraviețui, să mintă pentru a nu avea probleme etc. Răul mare al comunismului nu a fost neapărat lipsa alimentelor, căldurii în apartamente etc., ci demolarea morală a societății, o societate bolnavă care nu a ieșit nici azi din coma profundă indusă de clica ceaușeștilor.

Acest cizmar analfabet și-a adus toate neamurile în aparatul de conducere al țării și mai era puțin și deveneam precum nord-coreenii, adică dictatorul își lăsa fiul urmaș la tronul României. De aceea, am un mesaj pentru pupincuriștii lui Ceașcă: împușcați-vă, tovarăși! În acest fel, România va fi mai civilizată, mai liberă și mai prosperă. Sau emigrați în Cuba sau Coreea de Nord. Acolo veți simți din plin binefacerile comunismului după care plângeți.

Intervenţia personală a lui Ceausescu în viaţa copiilor săi, doi fii si o fiică, a fost excesiv de rară. Ca regulă generală, nu îşi asuma responsabilităţile unui tată. După 1965, l-a dat pe fiul său cel mare, Valentin, pe atunci un adolescent, în grija ambasadorului său din Anglia, Vasile Pungan. Educat la Londra, Valentin n-a învăţat nimic despre marxism, iar atunci cînd s-a întors acasă a fost o mare dezamăgire pentru părinţii săi. Tatăl său l-a îndemnat să studieze marxismul, dar Valentin a preferat ştiinţa. Lovitura de graţie a fost atunci cînd Valentin, împotriva voinţei părinţilor săi, s-a căsătorit cu fiica unui rival decedat al lui Cea¬usescu şi a fost imediat renegat. Vizitele lui Valentin şi ale soţiei sale la reşedinţa prezidenţială au loc acum mai ales atunci cînd Ceausescu însuşi nu este acolo.

Cînd Zoia, cea de-a doua născută, a împlinit 15 ani, a fost dată în grija lui Mircea Maliţa, care a devenit ministru adjunct al educaţiei si învăţămîntului iar mai tîrziu ministru adjunct al afacerilor externe, fiindcă Ceausescu plănuise ca fiica lui să de¬vină ambasadoare. Maliţa, un profesor distrat care deseori uita să deschidă uşa de la garaj si intra cu maşina prin ea, a reuşit s-o facă pe Zoia să devină licenţiată în matematică, să-i dea gustul pentru logică şi gîndire independentă, lăsînd-o să petreacă în compania celorlalţi studenţi cîteva ore pe săptămînă.

Unul dintre colegii ei studenţi, care i-a devenit amant, a scos-o pe Zoia din colivia pe care Elena i-o construise cu grijă pentru a o izola de muritorii de rînd. Cozile interminabile la care stăteau oamenii încă din zori pentru mîncarea lor zilnică si diferenţa de nedescris dintre mîncarea sa de la reşedinţa prezidenţială şi cea de la mizerabilele cantine studenţeşti au uimit-o. Asemenea lucruri i-au zdruncinat încrederea în cuvîntările publice ale tatălui ei, dar nu putea să facă o breşă în programul lui zilnic, încărcat, ca să-i spună ce văzuse. Reuşea să vorbească doar cu mama ei, care imediat îi eticheta amantul drept anarhist şi reacţionar.

Zoia şi-a schimbat amantul, dar cozile erau tot acolo în faţa magazinelor. Cînd amantul ei a fost operat de apendicită, Zoia a pus piciorul pentru prima dată într-un Spital pentru oameni obişnuiţi, unde bolnavul trebuia să stea în pat cu un alt pacient. Mizeria pe care a văzut-o acolo era chiar mai cumplită decît cea din dormitoarele căminelor studenţeşti, unde fiecare student avea totuşi un pat al său. A încercat din nou să ajungă la tatăl ei. Nereusind, piedestalul pe care se afla acesta a început să se prăbuşească, iar idealurile ei referitoare la societatea pe care Ceausescu o construia în România au început să se erodeze.

Spre sfîrsitul anului 1975, Zoia a fost atrasă de un grup de studenţi disidenţi. Cînd Securitatea a început să-i aresteze, ea însăşi a devenit un critic sincer al cultului personalităţii practicat de tatăl ei si al masinaţiunilor pentru acapararea puterii practicate de mama ei. In cele din urmă, a refuzat să mai poarte numele tatălui său si obişnuia să răspundă numai la apelativul Mademoiselle.

„Numele de Ceausescu a devenit un cuvînt murdar”, le tot repeta Zoia prietenilor săi. Cel mai mare păcat, însă, a fost refuzul ei încăpăţînat de a se mărita cu oricare dintre „pretendenţii” aleşi cu grijă de mama ei. Zoia era hotărîtă să-si găsească un soţ de una singură, dar orice nume pe care îl propunea se izbea de respingerea mîndră că nu era suficient de nobil pentru viitoarea dinastie Ceausescu. Acesta a fost începutul unei lupte acerbe cu Elena, care pînă la urmă a hotărît să urmărească pas cu pas viaţa personală a Zoiei. Microfoanele au fost instalate pretutindeni, de la dormitoarele si camerele de baie ale apartamentelor sale şi biroului pînă la Mercedesul său alb, coup6 — a cărui staţionare devenise familiară la întrunirile tinerilor din lumea bună în Bucureşti — tot acest arsenal fiind completat cu o minuţioasă supraveghere fizică de 24 de ore. In 1977 mi-a fost dată mie în grijă.

Deziluzionat de primii săi doi copii, Ceausescu si-a pus toate speranţele de viitor în numele celui mai tînăr. L-a dat pe Nicu în grija lui Ştefan Andrei şi a lui Cornel Pacoste — „două exemple strălucite ale intelectualului nou, comunist”, aşa cum îi plăcea să le spună.
— Vreau ca Nicu să devină ministru de externe, a ordonat Ceausescu.
— Nicu trebuie să fie viitorul preşedinte al României, erau instrucţiunile date de Elena mentorilor lui.

Nicu Ceauşescu este totalmente diferit de fratele său si sora sa mai mare. Cind era copil, nu-i plăcea la scoală. Era mult mai amuzant să-si petreacă timpul cu gărzile de corp si ofiţerii de securitate ce mişunau în jurul reşedinţei prezidenţiale si să le imite manierele şi vocabularul. Tot în copilărie era luat în zeflemea de Valentin si Zoia, care nu-l văzuseră niciodată citind o carte. Părinţii lui si-au legat speranţele de el, totuşi. Abia deschizînd gura, Nicu putea să aibă tot ce-şi dorea, chiar şi mai mult.

La vîrsta de 14 ani, a fost apreciat pentru că a devenit bărbat violînd o colegă de clasă, dîndu-i-se prin urmare prima lui maşină, cînd a împlinit 15 ani, a primit primul său vapor.

Iar la vîrsta de 16 ani, a devenit un huligan beţiv, scandalizînd tot Bucureştiul cu accidentele de maşină şi violurile sale. Zvonurile despre „boala” sa au ajuns la urechile lui Ceauşescu. „Trebuie să muncim mai mult si mai bine”, este medicamentul prescris de obicei de către Ceauşescu pentru vindecarea bolilor societăţii româneşti. „Lasă băutura şi apucă-te de muncă”, a fost singurul ajutor pe care Ceauşescu i l-a dat lui Nicu, atunci cînd a găsit cîteva minute pentru el.

Citeste si articolele:

• Ion Mihai Pacepa despre Savanta de renume mondial
• Sergiu Nicolaescu: “Vom munci în spiritul expunerii tovarășului Nicolae Ceaușescu”
• Rusificarea României în documente istorice
• Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică
• Cum au torturat comuniștii oameni nevinovați pentru un singur cuvânt rostit