Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XLVII)

sâmbătă, aprilie 19, 2025 15:33
Posted in category Mass-media

VoturiCe se mai întâmpla pe Terra, în luna aprilie a anului 2005, citim mai jos.

Un fotbal-star (că fotablist sigur nu e) neamţ, Stefan Effenberg, a primit amendă câteva mii de euro pentru că a avut o mică „întâlnire” cu nişte poliţişti. Domnii poliţişti zic că Effenberg i-a înjurat, gratulându-i cu apelativul „boilor”. Effenberg zice că, de fapt, el le-a urat „O seară plăcută”. Sigur că da, aşa şi Mutu (fotbalist român la modă în acele vremuri – n.m.) s-a oprit atunci când a fost somat de poliţişti şi nu i-a făcut cu ou şi cu oţet! Tot aşa şi Effenbergu’ ăsta, o să îşi lase nevasta ca să se ducă la Laura Andreşan (aluzie la Mutu, cel care divorţa la un moment dat; Laura Andreşan fiind o tipă de moravuri uşoare, ca să zicem aşa – n.m.) şi după aia, după ce o să fie pus pe liber de la echipa lui de club, o să se ducă să se antreneze cu Dinamo, deşi e suspendat. Un pic de altercaţie mai lipseşte aici ca să avem imaginea fotbalistului complet, care el centrează, el dă cu capul. În gură.

Domnul Lume Nouă Laldingliana (traducere aproximativă) din India şi-a făcut un testament care e puţin mai ciudat, chiar mai ciudat decât numele său. El a scris în acest testament că îşi lasă corpul animalelor sălbatice, pentru a arăta lumii întregi că şi-a dat viaţa pentru ele. Tot în acest testament neobişnuit el a spus că vrea, prin dăruirea corpului său, să le ofere animalelor sălbatice din pădurea Phawngpui un adevărat festin. Acum, sincer, mai bine făcea un pustiu de bine şi-şi lăsa corpul prădătoarelor din Ferentari. Nea Lume Nouă, ceva dinţi dă aur ai?

Un tânăr din Brazilia a furat două Biblii nou-nouţe, ameninţând un preot cu un cuţit de unt. Preotul, Francisco Eloi de Souza, a alertat un poliţist din apropiere, care l-a prins pe hoţul de 18 ani. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a susţinut că este cel mai ciudat furt întâlnit. Păi, ce-i aşa ciudat? Că săracu’ băiat voia probabil să se căiască de păcate şi nu avea nicio biblie la îndemână. De ce a luat două? A luat una şi pentru colegul de celulă. („Academia Caţavencu”, nr. 696/2005)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu