Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XLII)
sâmbătă, iulie 20, 2024 15:49Ce se mai întâmpla pe Terra, în luna martie a anului 2005, citim mai jos.
O companie chineză de autobuze şi-a plătit salariaţii cu câte 1.000 de monede de un yuan, deoarece banca nu a vrut să schimbe mărunţişurile în bancnote. Astfel, fiecare angajat a trebuit să care acasă saci de bani. O chestie care mă frământă: oare ce o fi mai greu, un sac cu salariul unui chinez sau o valijoară cu chinezul însuşi?
Un controlor de trafic aerian din oraşul francez Nisa, foarte obosit, a aţipit timp de 30 de minute la slujbă. Singura problemă a fost că un avion de tip cargo a trebuit să zboare de jur împrejurul aeroportului în acest răstimp. Pilotul a declarat că a încercat de mai multe ori să ia legătura cu controlorul pentru a primi permisiunea de a ateriza, dar de fiecare dată apelul rămânea fără răspuns. Somnorosul controlor a fost trezit de echipa de securitate a aeroportului. Compania franceză care se ocupă (se ocupa în 2005 – n.m.) de controlul aerian a demarat o anchetă internă pentru a stabili cauzele acestui incident. Dacă va fi găsit vinovat, controlorul aerian s-ar putea să-şi ia zborul din post. Pentru a evita pe viitor astfel de incidente, francezii ar face bine să adopte cunoscutul şi eficientul stil de lucru românesc: anume, să lase angajaţii să vină la muncă numai ca să bea cafele.
În oraşul plandez Sneek, cerşetorii sunt (erau în 2005 – n.m.) transportaţi la locul de întins mâna cu taxiul primăriei. Fiindcă adăpostul unde stau este în alt oraş, Leeuwarden, cerşetorii fac drumul de dimineaţă şi cel de seară într-un stil mai mult decât confortabil. Oficialii din Leeuwarden spun că nu au nimic împotrivă, deoarece beneficiarii transportului nu cerşesc în oraşul lor, ci în cel vecin. Dacă lucrurile merg în această direcţie în privinţa toleranţei totale în Olanda, în curând s-ar putea ca proprietarii să fie rugaţi să lase cheile sub preş ca să nu depună hoţii cine ştie ce efort cu şperaclul şi pontoarca! („Academia Caţavencu”, nr. 691/2005)
Citeşte şi articolele:
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XLI)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXVII)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXVIII)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXIX)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XL)
