O lume de mult apusă

duminică, iunie 9, 2019 14:50
Posted in category Literatura

Victor Bilciurescu, Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de aziVictor Bilciurescu, Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi

O să râdeţi, dar au fost în ţara asta şi vremuri mai ciudate. Vremuri când oamenii politici, în loc să se îmbogăţească, mai curând sărăceau în folosul ţării.

Nicu Filipescu (1862 – 1916), ne povesteşte Victor Bilciurescu în memoriile lui (vedeţi link-ul şi titlul de la început), şi-a cheltuit mai bine de jumătate din avere la puţin timp după intrarea în Partidul Conservator. Îngrijorată, maică-sa, Asica Filipescu, i se plânge lui Lascăr Catargiu, şeful partidului. Acesta îi răspunde: “Ce pot să fac eu, cucoană Asică, dacă el vrea aşa? Nimeni în partid nu i-a cerut niciodată să se jertfească şi cu atât mai puţin eu. Pe el nimeni nu-l poate opri de-a face ceea ce vrea, fiindcă ia foc numaidecât”. Fie vorba între noi, nici astăzi nimeni nu-i poate opri pe oamenii politici să facă ce vor, că iau foc imediat.

Erau vremuri când, după ce-şi termină studiile de drept la Paris, Nicolae Titulescu îi trimite lui Take Ionescu, pe care nu-l cunoştea personal, următoarea telegramă: “Take Ionescu – Bucureşti. Dacă mai aveţi nevoie de o conştiinţă liberă, rog contaţi pe a mea – Nicolae Titulescu”.

Autorul (n. 1865) a prins vremurile patriarhale, când bucureştenii se culcau o dată cu găinile, când singurele distracţii erau, iarna, balurile şi balurile mascate, iar vara grădinile sau staţiunea Vălenii de Munte. Toamna începea culesul viilor şi al prunilor şi “viaţa şi animaţia se strămutau pe dealuri şi podgorii de-a lungul Dealului Mare pentru bucureşteni, Drăgăşani pentru olteni, Odobeşti, Panciu, Nicoreşti, Cotnari pentru moldoveni”.

Se cuvine a spune câteva cuvinte şi despre autorul acestei cărţi pline de farmecul unei lumi de mult apuse. S-a născut în 1865, şi-a început şcoala la pensionul unui elveţian, Chevitz, unde se învăţa numai în franceză. Liceul l-a făcut la “Sf. Sava”, apoi a absolvit Şcoala militară superioară de cavalerie. Ajunge la gradul de căpitan şi în 1895 demisionează pentru a se dedica ziaristicii şi politicii (deputat conservator, prefect …). Publică versuri prin reviste şi nuvele şi schiţe în volume. O romanţă pe versurile lui, În fânul de curând cosit, devine foarte cunoscută şi apreciată. Restul scrierilor n-au valoare literară. În 1945, anul morţii, la 80 de ani, deci, îi apare volumul de amintiri, singurul care îl îndreptăţeşte să ocupe un loc în literatura română. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 608/2003)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu