Peisaj moldovenesc cu crapi şi război ruso-turc

joi, ianuarie 10, 2019 11:26
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaAlexandru Hangerli, noul domn al Modovei, a prins din domnie doar aromele ei îndepărtate, ţara fiind ocupată de muscali. Începând cu ziua numirii, el guvernează de la distanţă în imaginar şi, în consecinţă, încasează birul doar sub forme onirice. Profitul acesta de ficţiune îi roade ficaţii mult mai apăsat ca ratarea fizică a tronului – de care, între noi fie vorba, domnului i se cam fâlfâia.

Acolo, în plictiseala şi praful cotlonului bulgăresc, suge la ciubuc şi-l îmboldeşte pe sultan să-şi pune ienicerii la atac. Din nefericire, însă, la 29 mai, la Stambul izbucneşte o răzmeriţă care schimbă sultanii. Mustafa al IV-lea îi ia locul lui Selim al III-lea şi, odată cu acest loc, îi ia şi capul. Capul fostului sultan e urmat cu supuşenie de capetele credincioşilor lui, din întâmplare protectorii lui Hangerli. De fapt, chiar numele acesta cu iz de armă albă spune limpede ce s-a-ntâmplat cu aceşti protectori. Întâmplându-se asta cu ei, Hangerli rămâne fără protecţie şi e mazilit una-două, la 5 august 1807. Zi în care, zice cronicarul, soarele încălzea plăcut unda limpede a Siretului, din care doi pescari hâtri şi tare îndemnatici scoteau regulat crap după crap, fără să le pese de vitregiile la care era supusă ţara. (“Academia Caţavencu”, nr. 570/2002)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu