Pentru ciobanii din România, legile sistemului educațional nu contează

marți, aprilie 15, 2014 11:39
Posted in category Educatie, Locale

Ecaterina AndronescuMulți se plâng de faptul că avem un popor format din idioți, inculți, infractori etc. Auzeam zilele trecute un judecător care se plângea că intră în contact, prin natura profesiei, cu gunoaiele societății. În acest material, însă, vorbim de elitele (hă, hăă, hăăă) societății, primari, autorități locale, directori, inspectori etc. Ce înseamnă pentru ei legile? Nimic mai mult decât pentru infractorii obișnuiți. Doar că totul se petrece la alt nivel, cu alte consecințe, mult mai grave pe termen lung. Haideți să trecem la fapte concrete.

În Legea Educației Naționale, cu modificări minore, prin ordonanță de urgență, se prevede (art. 272, alin. (1)): “Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfășurării activității didactice de nicio autoritate școlară sau publică.” Întâmplare reală: anul 2012, 1 iunie, ziua copilului, cu puțin timp înainte de alegerile locale, o școală de pe aici. Primarul USLamist, și turnător la Securitate, cioc-cioc, la mijlocul orei de matematică, cu cadouri pentru copii, cu însemnele USL, doar așa te ștergi la fund cu legile țării. I-am dat voie, ce era să fac. Doar nu vă imaginați că te poți pune cu caracatița locală. Și aceasta vă garantez că se întâmplă în majoritatea școlilor din județul Botoșani. Unde sunt marii apărători ai educației ce ne dădeau lecții de morală la televizor în timpul guvernului Boc? Directorii și inspectorii sunt numiți în continuare pe criterii politice, iar ciobanii din România, inclusiv cei care apar la tembelizor, au alte probleme. Unde sunt urletele de acum câțiva ani legate de Daniel Funeriu care nu știu ce făcea? Unde sunt pichetările de la Ministerul Educației? Unde sunt sindicatele lu’ Pește pentru a denunța abuzurile?

Tot în Legea Educației Naționale se precizează (art. 3): “Principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții în România sunt (…) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice”. Cu alte cuvinte, propaganda politică nu are ce căuta în școlile din România. 8 martie 2014, aceeași școală ca în exemplu de mai sus, același primar, aceeași Securitate, cadouri pentru femei: flori din partea PNL-istului ștab la județ, cu, evident, sigla și culorile PNL. Propagandă politică evidentă într-o școală din România. Copiii ce interacționau cu profesoarele în acea zi admirau galbenul PNL-ist în toată splendoarea lui, în școală fiind. Și la fel se întâmpla, probabil, în foarte multe școli din România. Legea nu contează pentru autoritățile locale, după cum nu contează pentru infractori. Sunt convins că vorbesc în pustiu și, mai degrabă, subsemnatul va avea probleme, în urma acestui material, decât cei care, an de an, se șterg la fund cu legile educației. Cine să-i sancționeze? Ștabii județului sunt de aceeași culoare politică și, probabil, procedează la fel.

Iată și un alt articol din aceeașim lege (art.276): “Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.” Câți primari ignoră, precum ultimii infractori, această prevedere legală din România, țara unde ciobanii și țiganii votează cum votează.

Haideți să vedem și ce modificări au adus USLamiștii prin Ordonanța de Urgență 117, din 23 decembrie (?) 2013.

La articolul 63 alineatul (1), literele c) , d) , e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

c) învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25;

d )învăţământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 30;

e) învăţământul liceal şi profesional: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30;

f )învăţământul postliceal: clasa cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30;

Cum era în Legea Educaţiei: e) învăţământul liceal: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 30;

La articolul 71, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31 ) , cu următorul cuprins:

(31) Pe parcursul clasei pregătitoare nu se acordă note sau calificative.

La articolul 74, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, se realizează o evaluare naţională obligatorie a tuturor absolvenţilor. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaţionale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:

a) o probă scrisă la limba şi literatura română;

b) o probă scrisă la limba maternă;

c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe;

d) o probă scrisă la o limbă de circulaţie internaţională;

e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susţinută în timpul anului;

f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale, susţinută în timpul anului.

Cum era în Legea Educaţiei: (5) La finalul clasei a IX-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, se realizează o evaluare naţională obligatorie a tuturor elevilor.

USL – campanie electorală in Scoala din Comuna ROMA – Botoșani, Colegiul nr.3. Pentru ciobanii ce ocupa functii de conducere prin scoli sau inspectorate scolare nu conteaza.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Pentru ciobanii din România, legile sistemului educațional nu contează”

  1. Bătrânii României lăsați la cheremul infractorilor | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 1st, 2015 at 12:09

    […] Pentru ciobanii din România, legile sistemului educațional nu contează […]

  2. Desi este plecat cu cercul, Dan Puric invadeaza tembeliziunile din Romania | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 27th, 2015 at 10:54

    […] Pentru ciobanii din România, legile sistemului educațional nu contează […]

  3. O jignire la adresa învățământului | A șaptea dimensiune says:

    februarie 11th, 2016 at 15:13

    […] Pentru ciobanii din România, legile sistemului educațional nu contează […]

  4. Cum economisești combustibilul mașinii tale | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 4th, 2016 at 12:15

    […] Pentru ciobanii din România, legile sistemului educațional nu contează […]

Adauga un comentariu