Romanul, elev corigent la munca, organizare, eficienta, dar premiant la crima organizata

joi, iulie 6, 2017 15:21
Posted in category Justitie

PSDRomânul, cât trăieşte învaţă. Dacă la trigonometrie scârţâie, în ceea ce priveşte abecedarul crimei organizate, elevul autohton se arată destul de silitor. Păi, ce credeţi: până anul trecut (1997 – n.m.), rapoartele SRI-ului erau sărăcuţe rău când vorbeau despre crima organizată autohtonă. Da, aveam niscaiva reţele de racheţi, nişte valize cu chinezi şi câte-un macaronar rătăcit, venit mai mult pentru tratament cu fete de la Inter. Ei, de anul ăsta (1998 – n.m.), însă, au început să se mai aşeze lucrurile. Uite, noi avem prilejul să vă oferim un exemplu didactic de construire a unei reţele de crimă organizată. Care a încolţit, ce-i drept, pe solul fertil al uneia dintre regiunile mai emancipate ale patriei noastre, Bihor.

Lecţia 1: crima neorganizată, celula de bază a societăţii

Vom începe cursul nostru scurt în crimă organizată, aşa cum ne-a învăţat naşu’ Coppola, cu câteva date biografice ale unuia dintre eroii principali. Vizer Ladislau Marius s-a născut pe 7 noiembrie 1958, în localitatea Tinca, judeţul Bihor. S-a luat cu o consăteancă, Marinela, fostă Balas, şi au produs un băiet, Marius, de are azi vreo 12 ani. Cu domiciliul, ca românul nehotărât, stă când la Baden, în Austria, când la Budapesta, când în spatele complexului Mercur, pe strada Republicii nr. 3-5, în Oradea. Studii are. A început şcoala de ofiţeri din Sibiu, dar din motive de nepotrivire de caracter a părăsit-o, fiind dat afară pentru indisciplină. Din acea perioadă romantică, mai ştim că a practicat, cu succese notabile, oarece judo, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor. Performanţele care l-au făcut celebru n-au fost, însă, cele de saltea: el s-a afirmat, rapid, ca fiind cel mai bun “recuperator” (de bani, de la datornici) din regiune. Următorul examen important, pe care l-a trecut cu bine, a fost graniţa României, înainte de 1989. După o şedere necesară pe la unguri, a reuşit să se instaleze în Austria. Odată consumată cura obligatorie de lagăr, la Traiskirchen, şi-a adunat un grup de lucru, compus, în majoritate, din români din rasa interlopă. Capitalismul îi prieşte, căci îl regăsim, după câteva luni, naşul unei reţele de jocuri de noroc răspândite în Austria, Ungaria, Iugoslavia, Albania şi Ucraina. Dar nimic nu e mai greu de suportat decât dorul de patrie. Aşa că, pe când Ceauşescu încă mai scotea fum pe găuri la Târgovişte, omul nostru se înfiinţa la Oradea, cu gânduri mari. A înfiinţat rapid firmele “Liberty Bingo”, “Liberty Automatic”, “Austrian Invest” şi “Liberty Comexim”. Şi cluburi de arte marţiale. Cum a venit cu punga plină, ca un adevărat investitor, şi-a cumpărat imobile, vreo 2000 de aparate de jocuri electronice – în special poker – vreo 3-400 de mese de biliard şi alte asemenea sporturi tradiţionale româneşti, precum Bingo, pe care le-a instalat în vreo 15 localuri proprii, la Oradea, Botoşani, Târgovişte şi Arad. Buun. Şi iată-l aşezându-se la treabă: exploatează jocurile de noroc, sălile de Bingo, organizează activităţi de pază şi protecţie de bunuri şi persoane – unde rolul de bază îl are clubul Sportiv de Judo “Liberty” – activităţi de taximetrie şi, în sfârşit, de comerţ. Fain bărbat, întreprinzător, român de-al nost’.

Lecţia 2: Naşu’ îşi strânge familie

Instalat la Viena, omul s-a gândit că pentru afacerile din România ar avea nevoie de oameni de încredere. Şi s-a pus pe adunat rude, apropiaţi ai familiei, vechi prieteni, parteneri într-ale poker-ului, foşti cologi şi colaboratori judokani. O familie măricică, nu-i aşa? Mafioţi? Nici vorbă. Nu încă. Mai avem de făcut câţiva paşi. Mai întâi, domnul Vizer nu s-a numit administrator la nici una dintre firme. Modest, i-a lăsat pe apropiaţii lui să-şi asume riscurile răspunderii. Ce riscuri, veţi întreba, că până aici nu sunt motive să-i suspectezi. Dar dacă ne vom coborî privirile asupra conturilor tuturor firmelor pomenite, o să descoperim că banul a băltit leneş, de parcă aparatele de poker n-ar fi fost frecate până la roşu. Simptomul este, chiar pentru un specialist modest, clar: micul imperiu roteşte bani negri, care iau drumul codrului, sătui de teroarea impozitelor. Pentru o asemenea activitate, e nevoie de oameni de mare încredere şi, mai ales, de un alt fel de disciplină financiară. Ei, uite că studiile militare ale dlui Vizer n-au fost inutile, căci echipa lui este, de fapt, semi-militarizată, e o mică, dar redutabilă armată. Acu’, dacă tot ai o armată, nici n-ar prea avea sens să o foloseşti numai pentru plicticoase activităţi de supraveghere şi control al mişcării banilor. Gândiţi-vă că majoritatea oamenilor lui sunt sportivi. Gândiţi-vă, de asemenea, că dl. Vizer are o excelentă poziţie, reuşind să devină, după 1989, preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo. E bine să ştiţi, înainte de a ieşi prea în faţă, că dl. Vizer are, prin omul său Nicoale Duca, o excelentă relaţie şi cu Fundaţia Boxul Orădean. La ce-ţi poate servi o asemenea dotare? Păi, vă invităm în stradă, la Oradea. La începutul anului (1998 – n.m.), dl. Vizer a fost puţin cam supărat pe un indisciplinat, numit Fluture Mihai. Patru dintre angajaţii lui l-au curăţat de polen pe sărmanul Fluture, în aşa hal, încât, dacă n-ar fi telefonat şeful de la Viena să-l lase, l-ar fi terminat. Aşa, efemerul Fluture a scăpat doar cu câteva modificări anatomice iremediabile. Despre cum a fost căptuşit, azvârlit ca-n filmele lui Coppola, din maşină, în faţa unui local, cum îi cheamă pe cei patru vom vedea într-un alt material. Dacă o încăierare în care Vizer şi-a scos la luptă doar patru gladiatori nu vă satisface, atunci ascultaţi aici. În seara zilei de 12 august 1997, naşul a ieşit în stradă cu 200 de ţigani (aduşi din comuna natală a lui Vizer, Tinca), conduşi de 20 de bodyguarzi, ca să înfrunte armata principalului său concurent pe piaţa jocurilor de noroc, dl. Gheorghe Micula Cociuban. Nu-i vorbă, că şi acesta, de felul lui rugbist, era dotat cu vreo 200 de angajaţi ai firmei “Tonson Bingo Continental”. Din fericire, poliţia a reuşit să prevină ceea ce ar fi putut intra în istorie ca primul război de bande din istoria modernă a României. Nu fără imaginaţie, Vizer şi-a provocat la luptă adeversarul prin presa locală. Dacă asta n-a ieşit, altele au fost mai spornice, că nu degeaba a fost anchetat dl. Vizer pentru tentativă de omor. Ei? Începe să semene? Vă aminteşte de scene petrecute în garaje americane prin anii 1930?Ziceţi că mai lipseşte ceva, ca să-i putem pune numele de mafie? Bag samă că nu vă e bine, nesătuilor! Fie!

Lecţia 3: poveste cu şantaje şi etaje

Cu pedigree-ul său şi performanţe de genul celor amintite, Vizer a fost declarat indezirabil în România. Cum, repetăm, omul îşi iubea ţara şi, totodată, afacerile din patria-mamă, a început să-şi dezvolte organizaţia şi pe verticală, că doar a văzut şi el ceva filme la viaţa lui. Drept care a mizat, în pokerul politic din 1996, pe lozul câştigător: PNŢCD. L-a preluat sub aripile-i foşnind de mărci – sau echivalentul în lei – pe dl. Nestor Bădiceanu. Foşnetul la care ne-am referit a însemnat 200 de milioane de lei (vechi – n.m.) azvârliţi în campania electorală. Bun jucător, dl. Vizer a reuşit să-l propulseze pe candidatul său fix în Senatul României. A ales bine, nu numai pentru că l-a plantat unde voia, ci şi pentru că dl. Bădiceanu a încolţit şi s-a ramificat foarte frumos. Sigur că a fost nevoie să-l mai stropească din când în când. Colegii de partid, din organizaţia locală, bombăne serios că senatorul lor a acceptat ca recepţia de la restaurantul “Dacia” (300 de persoane), prilejuită de vizita regelui Mihai la Oradea, cât şi asigurarea securităţii regelui să fie suportate de naşu’ Vizer. Mai sunt semnalate dese şi repetate călătorii ale senatorului în străinătate, semn că a fost cuminte. Să nu credeţi că prietenia cu un caid de talia lui Vizer este un nesfârşit şirag de asemenea bucurii. Nu. Când greşeşte, bătrânul, respectabilul domn Bădiceanu, este bătut, e drept, personal, de dl. Vizer. Apropo, uitarăm să precizăm: odată cu venirea la putere a PNŢCD-ului, dlui Vizer i s-a ridicat interdicţia de a intra în ţară.

Lecţia 4 şi ultima: însăşi caracatiţa

Am văzut cum a crescut Vizer, cum şi-a dezvoltat rădăcini în ghiveciul bihorean şi cum i-a crescut tulpină zveltă, hăt, pân’ la Capitală. Însă când spui mafie, spui caracatiţă. Are vizer ramuri? Specialiştii sunt mulţumiţi: are.

  • Viorel Gavra – fost procuror-şef adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Bihor, preşedintele executiv al Federaţiei Române de Judo. L-a anchetat pe Vizer pentru tentativă de crimă în 1992 – 1993, un bun prilej de a lega o prietenie frumoasă pornită de la o decizie de neîncepere a urmăririi penale. Forţa sentimentului a făcut mai puţin dureroasă sancţiunea administrativ-profesională cu care s-a ales: a fost demis din funcţia în care l-a cocoţat umărul lui Bădiceanu în urma numeroaselor reclamaţii de mită, trafic de influenţă, muşamalizare de dosare şi se pare că va fi exclus din magistratură. Relaţia dintre cei doi poate face multe poame şi, în acest sens, mărturisim că stăm cu ochii pe dl. Gheorghe Mocuţa, fost şef al serviciului Crimă Organizată din cadrul Procuraturii Generale, fost adjunct al Corpului de Control al prim-ministrului şi actualul secretar de stat din Ministerul Finanţelor, însărcinat cu supravegherea Gărzii Financiare. Şi bun amic cu dl. Gavra. Şi recent colog de partid cu senatorul Bădiceanu.
  • Ioan Lascău – Director general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor, numit cu ajutorul dlui senator Bădiceanu, considerat de observatorii locali ca fiind principalul instrument operativ al eroului nostru, fiind utilizat nu cum aţi crede, pentru protecţie, ci, mai mult, ofensiv, împotriva concurentului local al lui Vizer, Micula Cociuban.
  • Mircea Vastale – comisarul şef al Direcţiei a III-a din cadrul Gărzii Financiare Bihor şi fost coleg de emigraţie cu Vizer.
  • Nicoale Duca – preşedintele Fundaţiei Boxul Orădean, are şi o funcţie administrativă în Federaţia Română de Judo şi una mai discretă, de participant la corecţiile fizice comandate de Vizer.
  • Khaled Barakat – cetăţean iordanian, apropiat al lui Vizer de câteva luni (era în iunie 1998 – n.m.), încă nu ne dăm seama de ce, dar nu strică să-l ştim.

În cercul mai larg în care vibrează razele de influenţă ale vizirului, îi mai notăm pe câtiva mărunţi susceptibili de a fi radioactivi:

  • Dl. Micu – secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, preşedintele Comisiei naţionale de atestare şi avizare a jocurilor de noroc.
  • Dna. Suta – director general în Ministerul Finanţelor.
  • Dl. Ispir, dna Dumitrescu – funcţionari în Direcţia monopol jocuri.
  • Col. Ioan Câmpan – Comandantul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Bihor.
  • Col. Viorel Huluban – Comandantul Poliţiei municipiului Oradea, numit la intervenţia personală a senatorului Bădiceanu; pentru curajul de a fi acceptat o asemenea misiune dificilă, colegii domniei sale apreciază că ar merita ca Vizer să-i plătească o frumoasă maşină, dacă nu cumva o fi şi plătit-o.
  • Col. Cistelecan – şef serviciu judiciar în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Bihor.
  • Col. Teofil Moş – şef brigadă pază şi ordine în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Bihor.
  • Viorel Mihai – judecător în cadrul Secţiei penale a Tribunalului Judeţean Bihor.

(autor: Mircea Toma, “Academia Caţavencu”, nr. 341/1998)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu