A șaptea dimensiune

Cred că trebuia să începem cu asta. Să publicăm în 1990 listele tuturor securiştilor. În Germania de Est, populaţia a înconjurat sediile poliţiei politice, STASI, pentru nu lăsa ca tovii să distrugă arhivele. Şi nici să fie risipite de mâna vandalilor inocenţi sau interesaţi. A fost un gest de mare solidaritate civică, de prevedere întâi de toate, care a contribuit mult la ce a urmat.

Totdeauna când o dictatură se prăbuşeşte, preţul este plătit de zona cea mai detestată. Revoluţia garoafelor din Portugalia a dus la o vânătoare spontană a agenţilor PIDE, arma secretă a lui Salazar, despre care Eliade al nostru a scris “pagini înălţătoare”. Şi el visa o dictatură în România, de dreapta, ce e drept. Şi ne-am trezit cu ocupaţie sovietică, apoi cu una românească, neaoşă, ţărănesc-proletară.

Ca pretutindeni în subterană, o poliţie politică, brava noastră Securitate, a asigurat supravieţuirea coşmeliei. Chestia a costat câteva sute de mii de vieţi omeneşti. Şi alte milioane de vieţi distruse. Mai multe generaţii de domni şi doamne s-au culcat seara înfricoşaţi şi s-au trezit în fiecare zi tot înfricoşaţi.

Avem, ce e drept, mii de pagini de literatură documentară, de arhive, din care am aflat ce se întâmplă în beciurile instituţiei. Era infernul. Nu ştiu dacă a fost ceva mai grav, mai neomenos în istoria asta pe care o exaltăm.Măcar, tentativa de a ascunde adevărul a ţinut numai o vreme. Am reuşit să aflăm. Şi încă multe secrete zac ascunse prin rafturile diferitelor servicii speciale, plătite bine ca să ne ajute să rămânem în ignoranţă. Cu argumente democratice, fireşte, şi umanitare. De ce am afla atâtea? Ca să nu dormim?…

Şi acum, după 14 ani de acte vitejeşti (era în 2004 – n.m.) ale lumii româneşti, apar listele cu mama lor de securişti. Tovii au scăpat de linşaj, de probleme, de alte bucurii. Mulţi au ajuns oameni de afaceri ce parale multe (furate, evident – n.m.). Alţii îşi fac treaba prin partide şi mass-media, bine mersi. Şi firmele securiştilor sunt bune se ascunziş, de la import-export, asigurări, case/terenuri, bănci.

Securiştii s-au reciclat în viteză, au uitat brusc de vechile lor ocupaţii. Şi se miră ce dracu’ s-au găsit câţiva zărghiţi să îi tragă tocmai acum de mânecă, să le scoată dosarul, să îi pună pe listă. Sunt poveşti vechi, ei au şi uitat de ele.

Am avut “fericirea” să îmi citesc dosarul, şi nu aş mai avea curajul să repet experienţa asta. Sigur că prima dată privirea îţi cade pe informatorul Securităţii. Prietenii tăi care te-au trădat. Dar în spatele lor se vede umbra neagră a ofiţerilor, a manipulatorilor slăbiciunii omeneşti, a celor ce răspândeau teama. Cei care se ocupau cu şantajul, cu ascultatul telefoanelor, cu filajele, cu anchetele, cu toată mizeria asta.

Publicarea listelor cu numele lor e o terapie obligatorie, chiar dacă vine prea târziu. Nu trebuie să ne aşteptăm la nimic spectaculos. Lumea are alte griji. Dar fără acest gest necesar, lucrurile ar fi fost şi mai urâte. Nu mă aştept la revelaţii. Dar s-ar putea să avem un aer ceva mai respirabil prin gubernia asta. Nu e chiar puţin lucru. (Stelian Tănase)

Citeste si articolele:

• Neagu Djuvara: “O primă măsură sanitară, dar insuficientă”
• Cum erai racolat de Securitatea comunistă
• Despre securiştii comunişti, călăii românilor înainte de decembrie 1989, şi victimele lor
• În România, Securitatea comunistă nu s-a desfiinţat niciodată
• Aurora Liiceanu: “Securiştii nu au organul demnităţii. (…) Ei nu cunosc povara apăsătoare a crimei. (…) Ei sunt neoameni care au ucis oameni.”