Ai fost securist comunist şi ai instaurat şi/sau ai întreţinut teroarea în România? Foarte bine, statul PeSeDist îţi oferă drept recompensă o pensie babană şi locuinţe fără număr

vineri, august 9, 2019 19:18

PSD in afara legii!Securistul neprins, locatar cinstit

S-a mutat cu soţia şi cei doi copii, după ce s-a înregimentat în Securitatea comunistă, în Bucureşti, prin anii 1980. Fiind braţul înarmat al Partidului Comunist Român, cum era descrisă Securitatea în dictatura comunistă, a primit automat 4 apartamente în centru, cu chirie: trei pe Magheru, unul în Piaţa Victoriei. Între timp, clasa muncitoare făcea foamea pe la cozi, dar securiştii lui Ceaşcă trebuiau s-o ducă bine, altfel nu aveau suficientă energie să mutileze românii care nu credeau în “raiul comunist”.

Dacă vi se pare mult ca cineva să aibă 4 (patru) apartamente în comunism, gândiţi-vă că viitorul regimului comunist depindea de aceşti criminali din Securitate, fideli până la moarte, la moartea democraţiei după 1989, regimului dictatorial. Fără ei n-am fi avut “liniştea” atât de invocată de unii nostalgici ai comunismului, chiar dacă în acea linişte se murea în gulag, se murea în temniţele comuniste, la canalul Dunăre- Marea Neagră şi în alte locuri unde erau trimişi “duşmanii de clasă” ai comuniştilor.

Dar să revenim la personajul nostru. Ei bine, acesta merita, nu-i aşa, cele patru apartamente fiind un om de foarte bună credinţă pentru regimul comunist. Să reţineţi sintagma “de bună credinţă”, doarece este foarte importantă în descrierea întâmplărilor ce urmează.

Aşadar, anii trec, vine 1989, criminalul KGB-ist Ion Iliescu transformă revolta populară anticomunistă într-una pro-KGB-istă, sunt aduşi în funcţii oamenii KGB-ului, care nu uită de fraţii lor comunişti şi securişti, cei care nu numai că nu păţesc nimic, dar sunt şi promovaţi în funcţii de conducere, în statul român, cică democratic. Cât de mult le-a priit democraţia foştilor comunişti şi securişti, vedem astăzi în averile acumalate de aceştia, în timp ce românii obişnuiţi mor pe drumuri de rahat şi în spitale cu viermi.

După revoluţie, chiriaşul nostru, de fapt al lor, al PCR = FSN = PDSR = PSD = ciuma roşie, să nu uităm, “de bună credinţă”, nu avea totuşi dreptul să locuiască în atâtea apartamente. Ca să justifice nevoia de atâta spaţiu locativ, s-a trecut la pachet cu copiii, ca să arate că-s famelie mare.

Tatăl s-a trecut cu fiica în apartamentul din Iancu de Hunedoara nr. 42 bis, ambii părinţi şi copiii în Bd. Magheru nr. 12-14, tatăl şi fiica în Dionisie Lupu nr. 55, tatăl şi cei doi copii la adresa George Enescu nr. 38. Bun, cam aşa numărau securiştii criminali locuinţele primite de la statul român. Mai ceva ca poliţaiul Ghiţă dintr-o Scrisoare pierdută, cu steagurile: 2 la primărie, 2 la şcoala de fete, …, 4 apartamente la un fost securist, 3 apartamente la un fost miliţian, 10 case şi vile lui Adrian Năstase, pensii speciale foştilor securişti, comunişti, turnători ajunşi în funcţii publice,…

Şi pentru că prea era dubioasă situaţia cetăţeanului nostru – de fapt al lor, al statului criminal instaurat de PSD = ciuma roşie, nu ăla paralel cu crimele şi hoţiile mafioţilor roşii – de bună credinţă, acesta a divorţat rapid de soţie, obţinând astfel dreptul de a sta bine-mersi în mai multe apartamente, ca doi burlaci separaţi ce deveniseră.

Cum minciuna este sufletul nepieritor al comunismului, ca să obţină sentinţa de divorţ rapid, au declarat în instanţă că nu au copii împreună.

Chiar dacă foştii securişti şi comunişti au spălat creierele proştilor cu texte idioate de genul “vai ce răi sunt capitaliştii ăştia, ei umblă numai după bani, în lumea lor doar banii contează”, s-a dovedit după 1989 că cei mai avari, cei mai lacomi, cei care au acumulat cele mai mari averi în România au fost tocmai foştii securişti şi comunişti, deveniţi peste noapte prosperi “oameni de afaceri”, doar banii furaţi nu au miros.

Aşa şi personajul nostru, fiind de bună credinţă, chiriaşul fost securist a subînchiriat unul dintre apartamente, motiv pentru care era pe cale de a fi evacuat. Dar, evident, “boborul” aburit de securiştii comunişti, cu texte pentru cretini precum “Nu ne vindem ţara”, altfel ce mai furăm noi, foştii comunişti şi securişti, a votat ciuma roşie la greu, iar aceasta a avut grija ca securiştilor criminali să nu li se clintească un fir de păr, după decembrie 1989.

Spre norocul lui, al personajului nostru, şi omul lor, al PSD-ului criminal şi mafiot, în scurt timp a apărut legea 112/1995, care permitea, atenţie, numai chiriaşilor de bună credinţă să cumpere locuinţa în care stăteau. Ceea ce chiriaşii noştri de bună credinţă au şi făcut, cumpărând toate cele 4 imobile.

Că prea era ciudată buna credinţă a securistului, peste câţiva ani pierde în instanţă imobilul din strada Iancu de Hunedoara nr. 42 bis, în faţa proprietarului său de drept, familia Dimitrescu, deposedată abuziv de comunişti. Fiind în continuare de bună credinţă, chiriaşul nostru refuză să restituie imobilul retrocedat prin decizie judecătorească, doar legile sunt pentru fraieri, iar ştabii comunişti nu pot fi fraieri. Nu aşa urla Năstase Puşcărilă când trebuia să intre la mititica: “Nu recunosc hotărârea instanţei, n-am furat în viaţa mea nimic, în afara câtorva sute de milioane de euro”.

Am uitat să vă spunem numele acestui chiriaş, devenit proprietar de bună credinţă, pentru că nici nu e important că îl cheamă Valsami Mihai. Important cu adevărat este că tovărăşia-sa este, după cum se lăuda prin 2003, foarte apropiat de preşedintele unei Judecătorii de sector, fost securist, la rândul său, de foarte bună credinţă.

Şi-n această încrengătură de securişti şi comunişti, care au pus stăpânire pe România, şi au furat tot în ea, cum dom’le, să vină statul paralel şi să ne încurce afacerile?! Să vină “sorosiştii” şi să nu mai putem noi, comuniştii pe stil nou, adică PSD-iştii, primi o şpagă, să nu mai putem rade o pădure, să nu mai putem jefui o companie de stat, să nu mai putem falimenta o bancă de stat, aşa ceva nu se poate! Da’ nu punem noi jandarmii pe ei, să-i bată până le iese democraţia pe ochi! (Informaţii preluate din “Academia Caţavencu”, nr. 623/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu