Biserica Ortodoxă Română a început să dărâme şi capra vecinului

sâmbătă, septembrie 29, 2018 17:17
Posted in category Mass-media

Iuliu HossuRevoluţia, atâta câtă a fost, a reuşit să modifice majoritatea instituţiilor care existau în România înainte de 1989. Cu două notabile excepţii: Academia Română şi Biserica Ortodoxă Română. Între acestea două, Academia stă ceva mai bine, chiar dacă academicienii şi-au descoperit bărbăţia doar cât să retragă titlul de “acad.” unei femei, dar numai după ce şi-au luat toate asigurările că e complet împuşcată (este vorba, evident, despre “acad. dr. ing.” Elena Ceauşescu, “savanta de renume mondial” cu 4 clase absolvite – n.m.).

În ceea ce priveşte BOR-ul, aici revoluţia nu a produs decât o şobolănească spălare de putină din partea capului pe atunci mai puţin fericit al Bisericii, IPF Teoctist. Chestie care n-a ţinut mult, căci uitându-se la televizor conu’ Teoctist s-a lămurit că nu va fi nevoie să-şi schimbe crezul şi s-a-ntors la cele sfinte ticăloşii care-l fac preafericit. Şi uite-aşa a rămas dânsul (era în 2002 – n.m.) singura căpetenie de instituţie din ţară care fac punte cu epoca lui Ceauşescu şi a Divinei sale soţii.

Singurul scaiete pe care i l-a agăţat în echipament schimbarea a fost reabilitarea Bisericii Greco-Catolice. Nasol. Şi asta nu numai pentru că din momentul reintrării în drepturi greco-catolicii au pretins să reintre şi în bisericile care le fuseseră confiscate în 1948, ci şi pentru că prin acest act pripit era literalmente călcată în picioare una dintre cele mai sfinte legături dintre BOR şi comuniştii anilor 1946 – 1948. Drept care atât IPF Teoctist, cât şi alţi ofiţeri superiori ai BOR – îndeobşte arhiepiscopul Bartolomeu Anania – au declanşat o gherilă de rezistenţă faţă de greco-catolici şi pretenţiile lor neruşinate. Şi anume aveau de protejat miile de biserici, case parohiale, mănăstiri, seminarii teologice, biblioteci, alte imobile şi terenuri care fuseseră preluate de ortodocşi după ce greco-catolicii au fost scoşi în afara legii de comunişti. Recunoaşteţi că nu e uşor să aperi un asemenea patrimoniu, lipsit fiind de asistenţa directă a securităţii care să expedieze la canal preoţii greco-catolici mai căpoşi, care nu înţeleg să renunţe de bunăvoie. Drept care a fost nevoie să se recurgă la o mai mare diversitate de tehnici de hăituire a greco-catolicilor.

Haideţi să trecem în revistă câteva dintre tertipurile folosite de BOR pentru a-şi proteja prada din anii 1948, respectiv argumente împotriva restituirilor: nu se poate pentru că este “muzeu” sau “monument istoric” (ex. biserica din Iclod); “tocmai s-a înfiinţat o nouă parohie ortodoxă” (ex. Chiuieşti); “sunt două biserici în localitate – ambele foste greco-catolice – dar nu se poate restitui nici una pentru că se oficiază slujbe ortodoxe în ambele prin rotaţie”; dacă s-a întâmplat să fie câştigată o biserică prin sentinţă judecătorească, se împiedică prin orice mijloace intrarea în posesie, care prin supercontestări, care prin acţiuni în forţă (la Cluj, Bartolomeu Anania a condus o operaţiune de baricadare a ortodocşilor în biserica pe care BOR o pierduse în instanţă, pentru a împiedica aplicarea legii – a fost un megacirc în centrul oraşului unde seminariştii ortodocşi, tineri şi haioşi, huiduiau greco-catolicii cu textul: “huo, trădătorii, haide U!”; recent (era 2002 – n.m.), în comuna Mihalţ, biserica revendicată este păzită cu poliţişti, jandarmi şi maşini cu tunuri cu apă; la Blaj au fost arestaţi doi directori care au îndrăznit să restituie duşmanului proprietăţile greco-catolice devenite sub comunişti IAS.

Practic, BOR nu recunoaşte existenţa legală a adversarilor decât în momente de criză de ficat. Astfel, nu ezită să îşi justifice demersurile citând următorul paragraf: “Biserica Ortodoxă Română succede Bisericii Greco-Catolice în drepturile patrimoniale – păzea – conform Decretului nr. 177/1948, care este Legea Cultelor.” Textul a fost invocat în urmă cu doi anişori (adică în 2000 – n.m.), semn că pentru BOR nu numai că Ceauşescu n-a murit, dar şi Gheorghiu-Dej şi Stalin mai sunt încă bine mersi, apţi de-un şpriţ. Dar să nu uităm că la conducerea BOR activează foşti ofiţeri de Securitate a căror specialitate este în primul rând manipularea informativă. Iar un as în domeniu este Bartolomeu Anania. Sportul său preferat este azvârlitul cu anatema “antinaţională” asupra greco-catolicilor care ar fi chitiţi să rupă Ardealul de la trupul sfânt etc. Asta în condiţiile în care Proclamaţia de Unire de la Alba Iulia a fost citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, iar Samuil Micu Klein, iniţiator al luptei pentru drepturile românilor în Transilvania, a fost la rândul lui episcop greco-catolic. Recent (era 2002 – n.m.), Anania a lansat un atac asupra grupului de la Provincia (intelectuali care au lansat discuţia despre “federalizare”) acuzându-i pe românii din gaşca respectivă că sunt greco-catolici. Faptul că unul singur este greco-catolic nici nu mai contează, când ceea ce rămâne din text este că în mod natural greco-catolicii sunt secesionişti. Cât despre minciunile simple ale aceluiaşi Bartolomeu Anania, nici nu mai are rost să le pomenim, pentru că urmează ceva mult mai sinistru.

Demolatorul Ortodox Român

Dacă aţi crezut că în România a fost posibil să fie demolate lăcaşuri de cult doar pe vremea lui Ceauşescu, vă înşelaţi. Căci, iată, şi astăzi, pe vremea lui Teoctist, procesul continuă. Şi vă invităm să aveţi o pioasă răbdare în faţa următoarei înşiruiri de nume, căci atâta a mai rămas din ceea ce au fost biserici-monumente istorice: Tritenii de Jos (jud. Cluj), Băişoara (jud. Cluj), Vadu Izei (Maramureş), Şmig (jud. Sibiu), Craiova (jud. Dolj), Valea Largă (jud. Mureş) – adică şase biserici demolate după 1989; bisericile din Ghirolt, Bonţ, Valea Groşilor, Călăraşi (jud. Cluj), Chiherul de jos (jud. Mureş) sunt dispărute; în Ungheni (Mureş) şi Urca (Cluj) preoţii ortodocşi au demarat construirea unor biserici ortodoxe peste cele greco-catolice existente; în sfârşit, alte şapte biserici sunt în pericol de dărâmare, iar comunităţile locale de ortodocşi extremişti interzic accesul greco-catolicilor.

Ceea ce se petrece este, în accepţiunea nu a unui credincios, ci a unui necredincios, precum semnatarul acestui text, inacceptabil. Cât gunoi trebuie să fie în capul unui cetăţean ca să ajungă să demoleze o biserică edificată în 1695, cu ştiinţa Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba? Localnicii spun că preotul ortodox a “depus banii rezultaţi din vânzarea resturilor bisericii la o asociaţie din Cluj care între timp a dat faliment” (?). Sau să ordoni Armatei ca fostul mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu să demoleze un vechi lăcaş de piatră greco-catolic? Cum e să razi o bisericuţă ctitorită chiar de Samuil Micu-Klein la Sadu, lângă Sibiu?

Toate cele ce se petrec (era 2002 – n.m.) sunt, evident, fapte comise fără respectul legii. Comisia Monumentelor Istorice a încercat în repetate rânduri să stopeze măcelul; Ministerul Culturii şi Cultelor şi-a exprimat dezaprobarea, dar şi-a recunoscut totodată neputinţa; obrăznicia BOR pune la îndoială eficienţa instituţiilor statului în aşa măsură încât ai impresia că trăieşti într-un stat naţional-ortodox, nu laic aşa cum ar fi firesc. (Mircea Toma, “Academia Caţavencu”, nr. 536/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu