Cum a încercat PSD = ciuma roşie să muşamalizeze asasinarea procurorului Cristian Panait

duminică, martie 3, 2019 10:13

Ponta, asasinul procurorului PanaitÎntâmplări reale de pe vremea (2001 – 2004) când justiţia din Românica era o anexă a şliţului mafioţilor din PSD, aşa cum doresc şi astăzi, în 2019, să facă mafioţii roşii din gaşca puşcăriaşului Liviu Dragnea

În strategia Parchetului General, a Poliţiei şi a PNA-ului (Parchetul Naţional Anticorupţie, structură a ciumei roşii menită să mimeze lupta anticorupţie, protejându-i, de fapt, pe marii hoţi ai neamului românesc – n.m.) pentru a-l captura pe celebru Tărău – un Al Capone de Bihor, refugiat în ţara lui Al Capone – efortul s-a concentrat asupra procurorului Lele, cel care a reuşit să-l aresteze pe Tarău pentru câteva ore.

Prima tentativă de a-l executa pe nesimţitul care a deranjat marea familie a contrabandei cu combustibil a fost compromisă de “sinuciderea” procurorului Panait. Trimis de Joiţa (procurorul general al ciumei roşii şi deloc al României – n.m.) să-i facă felul, Panait a descoperit că nu există nici un motiv de a-l inculpa pe Lele. Or, o asemenea concluzie însemna pentru procurorul de 29 de ani sfârşitul carierei profesionale.

Din datele existente se poate reconstitui faptul că Adrian Năstase însuşi îi transmisese acest mesaj prin intermediul lui Victor Ponta. Pe de altă parte, Panait nu a fost în stare să-l umfle pe Lele cu probe fabricate. A clacat şi s-a sinucis. Acu’ hai să citim articolul 179 din Codul Penal (de la acea vreme – n.m.): “determinarea sau înlesnirea sinuciderii se pedepseşte cu 2 până la 7 ani de închisoare”.

Recapitulând, cleştele care l-a dat gata pe Panait a fost, pe de o parte, lipsa probelor împotriva lui Lele, iar pe de alta, presiunea dinspre axa răului Năstase-Joiţa-Ponta (dacă e să considerăm plângerea mătuşii lui Panait).

Dacă Panait s-ar fi sinucis deşi ar fi existat probe anti-Lele, atunci gestul său ar putea fi interpretat ca fiind efectul unor cauze “civile”, ori al unui dezechilibru mintal. Iată de ce a fost nevoie să fie confecţionate probe împotriva lui Lele care să fie anterioare sinuciderii lui Panait – recte 10 aprilie 2002.

Şi acum datele: într-unul dintre dosarele penale contra lui Lele, a înflorit un autodenunţ al unui personaj interlop (Ştiube), care-i declară unui procuror pe nume Chiciu, pe 9 aprilie 2002, că l-a mituit pe Lele. Pe 9 aprilie autodenunţătorul Ştiube era internat la spitalul penitenciar din Dej. Or, în registrul spitalului nu există nici o înregistrare că Ştiube ar fi ieşit din celulă; de asemenea, nu există nici un decont pentru vreo deplasare a procurorului Chiciu din Bucureşti la Dej; în sfârşit, cireaşa pe minciunele, procurorul Chiciu a primit prin ordin delegaţia pentru a se ocupa de cazul Lele abia pe data de 13 mai 2002; ceea ce va să zică, hait: nici un gest al lui Chiciu anterior acestei date nu are bază legală. Rezultă că Parchetul General este autorul unui fals: antedatarea declaraţiei lui Ştiube.

Pe de cu totul altă parte, dacă pentru Lele se fac eforturi uriaş de penale pentru a-i grăbi compromiterea, pentru arestarea lui Tărău Parchetul se mişcă cu viteza topirii calotei glaciare de la Polul Sud: de câteva luni nu se poate redacta ordinul pentru urmărire internaţională a fiului fostului prefect PSD şi, totodată, a celui mai mare sponsor privat al campaniei PSD din 2000, din motive filologice: nu s-au putut traduce câteva pagini, expediate de procurori din Slovacia, care descriu activităţi ale bandei combustitbililor din care făcea parte şi Tărău. (“Academia Caţavencu”, nr. 592/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu