Energie electrică din lumină

sâmbătă, august 4, 2012 11:51
Posted in category Puţină fizică

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniÎn timp ce unii se țin de lovituri de stat, lumea merge înainte, doar înainte era mai bine (bine pentru activiștii comuniști, evident). Așa încât, mai jos, este un material despre energia electrică produsă cu ajutorul luminii soarelui. În loc să ne gândim la măscăricii Ponta & Antonescu, mai degrabă merită atenție un Albert Einstein.

Aţi auzit, vreodată, de efectul fotoelectric? Nuuu? Da’ de premiul Nobel pariez că aţi auzit. Şi de Albert Einstein, ăla cu părul vîlvoi care a scris, la un moment dat, E = mc2. Ei, există o legătură între cele trei subiecte. Şi anume că, în 1921, comitetul Nobel i-a decernat lui Albert Einstein premiul cu acelaşi nume (Nobel, nu Einstein!) pentru descrierea cuantică a efectului fotoelectric, într-unul dintre cele cinci articole revoluţionare ale ciufulitului, scrise în 1905 (unul dintre celelalte patru era ăla cu „eegalemcepătrat“, despre care ştie toată lumea).

Ei bine, efectul fotoelectric e simplu: fotonii (bucăţelele de lumină) care cad pe un metal (sau pe solide, lichide şi gaze ne-metalice), dacă au o energie suficient de mare, reuşesc să cedeze energia aia unui electron din mediul respectiv, pe care-l „eliberează“. Adică, brusc, electronul cu pricina nu mai stă legat în material, e liber aproape ca pasărea cerului, se poate mişca în voie. Şi aşa şi face, generînd curent electric. Că doar asta e curentul, o adunătură de particule încărcate electric.

De la articolul lui Einstein au trecut aproape 110 ani. Între timp, fizicienii şi inginerii din lumea întreagă s-au tot chinuit să scoată energie – nu chiar din piatră seacă, ci mai degrabă din lumina soarelui, care este, după cum vă daţi uşor seama, practic nelimitată.

Şi ajungem la celulele fotovoltaice: şpilul este să găseşti acele materiale sensibile la radiaţia care pică pe ele, în aşa fel încît lumina să smulgă electroni şi să se creeze, astfel, curent electric. S-au inventat multe feluri de fotocelule între timp, pe bază de metale, semi-metale, ba chiar pe baze biologice. Că, pînă la urmă, natura e cel mai şmecher inginer, iar tot ce are frunze aşa trăieşte.

Ei bine, cu bucurie vă anunţ că, în sfîrşit, o echipă de la UCLA a realizat primele fotocelule foarte transparente. Prima aplicaţie e evidentă: punem fotocelule pe geamuri şi avem un plus de energie electrică fără nici un efort şi fără nici un deranj. Bine-bine, veţi întreba (dovedind, astfel, că aţi fost şi atenţi şi vă merge mintea), da’ cum de fotocelulele astea nu-ţi iau lumina? Adică, dacă e să genereze curent electric prin absorbţia de fotoni, nu te lasă taman fără fotonii care te fac să vezi lucrurile din jur?

Ei bine, nu! Pentru că celulele astea – făcute din polimeri transparenţi – absorb radiaţia solară din spectrul infraroşu, iar pe fotonii vizibili îi lasă-n pace să ajungă la noi. Iar de la ferestrele generatoare de energie pînă la ochelarii care să-ţi alimenteze smart­phone-ul mai e doar un pas!

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Energie electrică din lumină”

  1. Să vă teleportați bine says:

    octombrie 5th, 2014 at 10:07

    […] Energie electrică din lumină […]

  2. Cum scăpăm de asteroizi | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 25th, 2015 at 18:27

    […] Energie electrică din lumină […]

  3. O noua teorie privind constructia piramidelor | A șaptea dimensiune says:

    iulie 17th, 2015 at 7:46

    […] Energie electrică din lumină […]

  4. Vederi panoramice spectaculoase din avioanele viitorului | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 9th, 2015 at 21:57

    […] Energie electrică din lumină […]

Adauga un comentariu