Reich şi cel de-al treilea Reich
marți, mai 7, 2024 9:43
Marcel Reich-Ranicki, Viaţa mea
Proaspăt sosit în Germania Federală (capitalistă – n.m.) în toamna anului 1958, la o întâlnire a Grupului ’47, Marcel Reich-Ranicki este întrebat de un tinerel (viitorul mare prozator Günther Grass) dacă e polonez sau german. Reich-Ranicki îi răspunde şi aşa îşi începe cartea de amintiri, cu titlul de mai sus: „Sunt pe jumătate polonez, pe jumătate german şi evreu pe de-a-ntregul”. Interlocutorul a fost mulţumit de răspuns, nu şi Reich-Ranicki. Fiindcă la drept vorbind, o spune mai departe, nu a avut niciodată o ţară a lui, o patrie.
O să vă întrebaţi cine e acest Marcel pe care îl cheamă pe deasupra şi Reich (Ranicki e o adăugire poloneză târzie). Păi, e cel mai mare critic literar al Germaniei, omul care hotărăşte (hotăra la începutul anilor 2000; a decedat în 2013 – n.m.) cât de scriitor e un scriitor.
S-a născut în Polonia în 1920, într-o familie vorbitoare de limbă germană (mama lui, berlineză, nu va învăţa niciodată ca lumea poloneza), a făcut gimnaziul şi liceul la Berlin pe vremea lui Hitler şi în 1938 a fost expulzat în Polonia.
Un an mai târziu, după ocuparea Poloniei de către nemţi (şi ruşi, partea de est a Poloniei; Stalin şi Hitler, buni prieteni, şi-a împărţit Polonia frăţeşte sau, mai nine zis, tovărăşeşte – n.m.), a fost internat împreună cu familia în ghetoul din Varşovia. Acolo s-a căsătorit şi împreună cu soţia a fugit în Varşovia „liberă”.
Până la sfârşitul războiului a stat ascuns în casa unui tipograf beţiv pe nume Bobek, căruia îi plătea mâncarea spunându-i poveşti, de fapt, povestimdu-i cărţile nenumărate pe care le citise. Probabil că povestea bine, fiindcă Bobek nu l-a trădat, cu toate că dacă ar fi fost prins că ascunde doi evrei ar fi fost împuşcat pe loc.
Cum după război niciun polonez n-ar fi acceptat un evreu cu numele Reich (imperiu, în germană) şi-a inventat un nume polonez, Ranicki. S-a lămurit repede ce-i cu comunismul stalinist şi în ’58, cum spuneam, a fugit cu soţia şi copilul în Germania de Vest, unde a primit imediat cetăţenia.
Nu ştia şi nu-i plăcea să facă decât un singur lucru, să citească. Aşa că s-a făcut critic literar. Nu şi-a găsit o patrie în limba germană, dar în mod sigur în cultura germană, da. („Academia Caţavencu”, nr. 688/2005)
Citeste si articolele:
