Este suficient antivirusul inclus în Windows 10?
joi, iunie 22, 2017 14:09Începând cu Windows 8, sistemul de operare Windows include un antivirus numit Windows Defender. Înainte de Windows 8, acesta era folosit separat sub numele de Microsoft Security Essentials. Este, însă, acesta suficient pentru protejarea PC-ului?
Din păcate, doar antivirusul nu este suficient pentru protecţia calculatorului. De regulă, pentru o protecţie sigură a computerului se folosesc în acelaşi timp două softuri: un antivirus bun şi un program anti-malware. Ce înseamnă “malware” vedeţi aici. Împreună cele două programe vor elimina cele mai mari ameninţări din domeniul virtual: viruşi, programe spion, programe nedorite etc.
Să începem cu antivirusul. Ce antivirus să alegem? Păi, dacă ţineţi Windows-ul actualizat, utilizaţi un browser actualizat şi evitaţi plugin-urile periculoase, puteţi rămâne la Windows Defender. Este încorporat, se actualizează periodic, nu devine enervant cu tot soiul de reclame şi altele de acest fel. Desigur, nu este cel mai bun antivirus existent, ba dimpotrivă, la testele utilizatorilor a primit un scor nu foarte mare, 3,5 din 6, adică este doar decent. De exemplu, la testele de specialitate a oprit 94,5% dintre ameninţări, ceea ce înseamnă, de exemplu, că din 1517 ameninţări “scapă” 89 de ameninţări, care pot crea destule probleme.
Care ar fi opţiunile, dacă dorim să trecem al alt antivirus? Cea mai bună opţiune, o spun americanii, o spune întreaga planetă până la urmă, este, să bată tobele, antivirusul creat de o firmă românească (firma mamă este din Bucureşti şi a apărut în 2001, dacă nu greşesc), anume Bitdefender. La toate testele, Bitdefender a reuşit să protejeze computerul în procent maxim, de 100%.
Să trecem la anti-malware. Aici, o alegere foarte bună este Malwarebytes. Are versiune gratuită şi versiune premium (soft ce trebuie plătit). Evident, versiunea gratuită nu cuprinde toate opţiunile, dar este de preferat în locul absenţei unui astfel de program. Cu o scanare periodică (versiunea premium nu necesită scanare, rulând în fundal), puteţi elimina tot ce înseamnă malware, şi nu numai.
Cea mai reuşită combinaţie pentru protejarea PC-ului este antivirus bun + soft anti-malware bun.
Citeste si articolele:
Nicolas says:
octombrie 17th, 2020 at 16:27
Excelent, folosesc Bitdefender de multi ani, cat si pe mobil, primisem informatii de fiabilitatea acestui logiciel, art.Dvs. cofirma alegerea mea.Locuiesc de 40 ani in Elvetia, aici nu prea se vorbeste de Romanica.
Ma bucura citirea articolelor Dvs.