S-a sculat, mai an, badita Bogdan, si-a descalecat pe-un teren ciudat

miercuri, februarie 14, 2018 21:25
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorPentru toată truda lui de a-i caza pe tătari în Prut, Dragoş n-a primit de la regele Ungariei decât o marcă: o marcă de apărare a regatului, aşezată între Subcarpaţii Moldovei şi stepele Bugeacului, vasală curţii de la Buda şi obligatoriu inamica năvălirilor din est. Şi, ca pedeapsa maghiară să capete parfum de gratitudine, iar surghiunul militar printre bouri să pară promovare, Dragoş e poftit să suie în jilţul de cârmuitor al terenului, adică să accepte acel post ţintit de pumnalele fraţilor, otrava fiilor sau toporiştile verilor mai apropiaţi.

Aşa se face că, după doi ani, domnia şi fiziologia îi expiră simultan. Fiul său, Sas, care, potrivit algoritmului, i-a luat locul suspect de prematur, nu rezistă nici el mai mult de patru ani, fiind doborât de o gripă rebelă cu vârf ascuţit, aruncată cu dibăcie de la circa treizeci de paşi. În 1359, Balc, succesorul lui Sas, îşia scunde bucuria cu o mână şi cu cealaltă dă să-ncalece pe iapa mortului, dar – ghinion – taman atunci dădea Bogdan să descalece în Moldova.

Bogdna vede prima dată lumina metaforică a tiparului în 1343, într-un pergament unguresc plin de amărăciune regală, în care e numit “fost voievod de Maramureş” şi “infidel” al rigăi. În lipsa unor documente clare, savanţii presupun că infidelul îi eviscera pe colonişti, respecta coroana maghiară din părţi şi plătea tribut canci. De aceea, în 1349, un alt act de cancelarie îl numeşte “infidel notoriu”, lucru de care Bogdan pare să i se fi fâlfâit toată viaţa.

Frăţiorul lui, Ştefan, i-a luat o vreme partea, fiind şi el poreclit “infidel” vreo două primăveri. Dar, după ce Ludovic a ieşit la interval cu o moşioară de toată lauda şi o funcţie grasă de voievod, Fănică s-a înfeudat, a făcut burtă, copii şi colesterol şi l-a lăsat pe Bogdan să descalece singur şi să intre în istorie numai el.

În vremea asta, Balc, Drag, Dragomir şi Ştefan, adică odraslele lui Sas, strigau din goana calului, peste umăr, vorbe grele despre mama lui Bogdan, în timp ce arcaşii noului voievod al Moldovei puneau pariuri pe precizia tirului. Odată curăţată ţara de urmaşii primului descălecător, Bogdan a inaugurat domnia celui de-al doilea descălecat.

La inaugurare a venit mai întâi Ludovic, cu tot cu oastea ungurească şi, din 1359 până în 1365, prin codrii şi viroagele Moldovei s-a chefuit pe rupte, pe strivite, pe înjunghiate şi pe spintecate, până ce ungurii şi-au dat seama că nu mai ţin la băutură şi-au plecat acasă. Şi, în timp ce la Buda se băteau psihologic medalii şi se felicitau strategic aliaţii din Maramureş, Bogdan I Descălecătorul savura, la o friptură de zimbru cu boierii, independenţa noului stat românesc. Un stat românesc întemeiat de maramureşeni şi care le va umple pe celelalte trei cu moldoveni. (“Academia Caţavencu”, nr. 413/1999)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu