Ţara lui Puie Monta: avem preţuri de Germania şi salarii de Bantustan

joi, ianuarie 15, 2015 16:39

Puie MontaȚara lui Puie Monta: dintr-un salariu mediu pe economie se poate trăi doar jumătate de lună

De atâta dreptate până la capăt, Guvernele Ponta au reușit performanța de a-i ajuta pe români să poată trăi jumătate de lună dintr-un salariu mediu pe economie. Epoca lui doi în unu a apus, trăiască epoca lui unu pe doi! Pe jumătate mândru că sunt român, cum s-ar putea zice.

Cum (nu) avem un milion de noi locuri de muncă, după multiplele teleguvernări Ponta

Căci nici măcar coșul zilnic nu mai este ce era cândva. O facturică bine mătrășită în interesul băieților deștepți a făcut ca numărul zilelor din luna românului să se diminueze drastic. Conform statisticilor, dintr-un salariu mediu, un român își poate asigura doar 16 coșuri “zilnice” într-o lună. Și aceasta numai dacă și-ar cheltui toți banii pe mâncare. Pentru restul zilelor se pot hrăni cu promisiunile despre milionul de locuri de muncă, relaxarea fiscală și reîntregirea salariilor și pensiilor făcute de către multiplele teleguvernări Ponta.

Polonezii, cei care au tăiat pensiile securiștilor, își permit 25 de coșuri zilnice cu alimente de bază din salariul mediu lunar, românii, cu securiștii la guvernare, numai 16

Pentru a vă face o idee despre cât de săraci am ajuns să fim, dintr-un salariu mediu lunar un polonez îşi permite să cumpere 25 de coșuri zilnice cu alimente de bază, iar un britanic aproape 50. Acestea sunt datele dintr-un studiu al patronatelor din industria alimentară. Doar bulgarii sunt (încă) mai săraci decât noi.

Numai prin TVA statul ne fură un sfert din coșul zilnic. Dar noi suntem obișnuiți să plătim TVA inclusiv la TVA și la la acciză – o dovedește chiar supra-taxa pe combustibili care ne halește o pită la litrul de benzină/motorină ars.

Avem preturi de Germania si salarii de Bantustan

Din compararea datelor statistice pe care le deținem (și care încă nu au fost coafate în interesul lui Ponta), aflăm că, în ultimul trimestru din 2008, când România intra în marea criză economică, veniturile medii ale unei gospodării erau de 2.319 lei lunar; după cinci ani, în trimestrul al patrulea din 2013, veniturile au ajuns la 2.624 de lei. Creşterea veniturilor a fost, matematic vorbind, de 13,1% între 2008 şi 2013, perioadă în care media preţurilor a crescut cu 24,3%, la care se adaugă plaga taxelor și impozitelor diversificate și mărite de către guvernele Ponta. Doar așa putem vedea adevărata dimensiunie a scăderii puterii de cumpărare a românilor: avem prețuri de Germania și salarii de bantustan.

Pentru nostalgicii comunismului: pentru a retrăi momentele unice ale dictaturii bolșevice, iată o listă de propuneri

Așa că, nostalgicilor care încă mai au impresia că o duceau bine pe vremea lui Ceaușescu, pentru a retrăi acele minunate clipe, am o listă să le propun:

  • să renunțe la abonamentul la cablu și internet (pot să se uite doar 2 ore pe zi la TVR și numai când dă din gură Ponta);
  • să renunțe la telefonul mobil și să pastreze numai postul fix, eventual să ceară abonament de mobil cu cuplat;
  • să nu consume apă caldă decât o dată pe săptămână, ca și cum nici măcar nu ar ajunge până la etajul la care locuiesc (chiar dacă stau la parter);
  • să-și scoată siguranțele din tabloul de curentul electric și să simuleze măcar 3 sau 4 pene de curent pe zi;
  • să consume numai 20 de litri de benzină pe lună și să treacă la vechile „dacii”;
  • să bea numai cafea amestec și să renunțe la cafeaua naturală cu diverse alintarome;
  • să fumeze Carpați fără, maxim Snagov;
  • să mănânce rațional (ca și pe cartele): carne o dată pe lună (maxim bilunar), cel mult o jumătate de pâine pe zi, mezeluri la două, trei săptămâni, zahăr un kg la lună, ulei un litru șamd (ciuciu ciocolată, banane, portocale, maxim mere zbârcite);
  • să rabde până la primăvară, când vor răsări pe câmpii și prin păduri: ștevia, urzica, leurda și, eventual, ceapa verde în curte la vecinul.

Sursa: academiacatavencu.info; autor: Victor Eugen Lungu

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Ţara lui Puie Monta: avem preţuri de Germania şi salarii de Bantustan”

  1. O alta realizare PSD + Puie Monta: Oltchim se vinde la fier vechi | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 11th, 2016 at 20:21

    […] Tara lui Puie Monta: avem preturi de Germania si salarii de Bantustan […]

Adauga un comentariu