USL-iștii sunt proști, dar nu suficient de mulți

sâmbătă, decembrie 8, 2012 19:40

USLNu e nici un secret. Stânga e votată, în general, de oamenii care nu se descurcă pe cont propriu. De obicei, oamenii care nu se descurcă pe cont propriu au o problemă. Când problema este fizică, să zicem, statul intervine și îi ajută pe handicapați (n-a fost peiorativ, stați liniștiți la locurile voastre); și pe bună dreptate. Dar acum se pune întrebarea: faptul că te naști cu un creier mult mai mic sau care funcționează mai prost decât al altora se poate considera un handicap? Dacă se poate demonstra medical că lipsa psihicului e un handicap fizic, atunci, într-adevăr, statul ar trebui să le dea joburi și diverse subvenții bieților votanți USL.

Până una-alta, eu am o teorie. Democrațiile au evoluat pervers în așa fel încât, în secolul XXI, nu mai contează doar numărul de capete, fără vreo discriminare legată de ce-i în interiorul lor. Uitați-vă la votul pentru referendum. 7 milioane și ceva de voturi anti-Băsescu, 90% din totalul votanților l-au trimis acasă. Și totuși, Băsescu a rămas. De ce? Simplu și mai presus de deciziile CCR sau de zbaterile presei de propagandă (indiferent de tabără). Pentru că niște forțe dincolo de controlul nostru democratic (poate chiar mistice, în orice caz străine) au decis că acei 90% care-au vrut să-și dea jos înainte de termen un președinte pe care tot ei îl aleseseră pentru 5 ani sunt, în mare proporție, niște cretini. Sau, ca s-o îndulcesc puțin, că nu sunt suficient de inteligenți încât să ia decizii atât de importante nu doar pentru țară, ci, mai nou, pentru un întreg continent.

Dincolo de faptul că sunt în mod evident favorizați de numărul total de persoane, simpatizanții USL pierd enorm la totalul inteligenței. Procentual, numărul USL-iștilor reprezintă cam 60% din populația țării. Dar tare mi-e că, dacă facem niște analize mai amănunțite, descoperim că, tot procentual, acei USL-iști reprezintă cam 30% din totalul inteligenței din țară. Iar asta îi trage mult înapoi, după cum se poate vedea.

Amuzant este că și ei au început să se prindă de asta. Dacă vă uitați acum pe Antena 3 sau pe postul Doru Bușcu, veți vedea un tip de discurs pe care englezul și corporatistul l-ar numi ”wishful thinking”. Aproape toți Antenatreiștii, fanii lor și chiar USL-ul în frunte cu Ponta consideră că, după alegeri, Băsescu se va cuminți și, spășit, îl va numi tot pe Victoraș premier. Se vede că nici ei nu sunt foarte siguri pe asta, deși, repet, dacă vorbim pe democrația de la carte, cam așa ar și trebui. Ei bine, nu. N-o să fie Victoraș, chit că voi veți vota 60% pentru asta. Și știți de ce? Pentru că sunteți proști, bă! De aia.

”Proști da’ mulți” a început să nu se mai aplice. Acum, ca să conteze, proștii trebuie să fie foarte mulți. Poate dacă luați cam un 85% o să ți se îndepilnească visul, Victoraș. Fiți lăpușnenii mei!

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “USL-iștii sunt proști, dar nu suficient de mulți”

  1. Victoria USL-ului dovedește că prostia guvernează România | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 18th, 2015 at 16:25

    […] nu una rusificată Deutsche Welle: România, condusă de un premier pucist și plagiator USL-iștii sunt proști, dar nu suficient de mulți Câteva din gafele plagiatorului Po(a)nta Plagiatorul Ponta, rușinea socialistilor europeni […]

  2. Deutsche Welle: România, condusă de un premier pucist și plagiator | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 19th, 2015 at 16:37

    […] USL-iștii sunt proști, dar nu suficient de mulți […]

  3. Rubrici cretine și cititori pe măsură | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 22nd, 2016 at 18:09

    […] USL-iștii sunt proști, dar nu suficient de mulți […]

Adauga un comentariu