A şaptea dimensiune pe Facebook (DCXLV)

vineri, septembrie 23, 2022 19:26
Posted in category Mass-media

Porno primarul30 iunie 2021

Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile timp de două mandate, a fost condamnat definitiv în noiembrie 2019 de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond.

Conform DIICOT, în perioada 2016 – 2017, Davidescu a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia.

„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, preciza DIICOT la momentul începerii anchetei. (hotnews.ro)

3 iulie 2021

Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el. – Immanuel Kant

Ignoranta versus educatie

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu