A şaptea dimensiune pe Facebook (DCXXXII)

sâmbătă, septembrie 3, 2022 7:50
Posted in category Locale, Mass-media

Lege evaziune fiscala3 mai 2021

Iniţiativa legislativă aparţine fostului deputat PSD Cătălin Rădulescu “Mitralieră”. Ai furat, dacă eşti prins, dai banii înapoi şi ai scăpat. Dacă nu eşti prins, te-ai făcut om în România lui Iohannis.

Pentru cei care au uitat, PSD-istul Cătălin Rădulescu “Mitralieră” propunea împuşcarea celor care potestau în Piaţa Victoriei împotriva PSD = ciuma roşie = mafia.

Evident, Klaus Iohannis, terminatorul PeSeDiştilor (hăăă, hăăă, hăăă), ca şi în cazul Kovesi, nu avea ce face. A nu, nu-şi strică Iohannis concediile şi vacanţele pentru nişte fleacuri: ordonanţa 13, Grindeanu, Tudose, Dăncilă (toţi aceştia acceptaţi de Iohannis) etc. Nu, domnu’ Preşedinte are de umblat, prin România şi prin lume, la schi, în Germania, să mai exerseze limba germană, la tot felul de paranghelii diplomatice etc.

Lăsând gluma la o parte, sunt absolut convins că, la finalul celor două mandate la Cotroceni, România va fi la discreţia mafioţilor din politică, Iohannis fiind o parte a acestei Mafii transpartinice care sugrumă România din 1989 încoace.

Doar Iohannis a fost propunerea USL (Uniunea Sovietico-Liberală, creaţie a securistului puşcăriaş Dan Voiculescu) pentru funcţia de premier al României. Sunt absolut convins că-n absenţa manifestaţiilor de stradă împotriva mafiei lui Dragnea, Iohannis nu s-ar fi deranjat deloc să strice legile criminale ale PSD. După cum, dacă nu era tragedia de la #COLECTIV, Puie Monta era premierul mafioţilor până la capăt şi dincolo de el.

Ce noroc a avut şi acest Iohannis! În 2014, românii îl urau pe Ponta (din motive temeinice) şi a câştigat Iohannis. În 2019, în turul 2 cu imbecila de Dăncilă, era clar cine va câştiga. Iar în afară de noroc, acest Iohannis n-a mai venit cu nicio soluţie pentru România.

Există vreun proiect, vreo iniţiativă a lui Iohannis, de pe urma căreia România a evoluat, s-au mişcat lucrurile?! N-am auzit de aşa ceva.

Premierul de la Grivco a devenit preşedintele parte a mafiei din politică.

3 mai 2021

Sergiu Ciobotariu a impresionat o țară întreagă anul trecut, atunci când ignorând interdicţiile impuse de autorităţi în starea de urgenţă, a mers călare la maternitatea din Iași, să-i ducă mâncare soției sale, care tocmai născuse.

Tânărul care a mers călare până la maternitate a vândut casa primită din donaţii.

(…)

Însă ajutorul oferit de oamenii generoşi i-a servit doar pentru o scurtă perioadă din timp, Sergiu şi familia lui întorcându-se din nou în ghetou.

Se pare că bărbatul şi-a vândut casa cumpărată din donaţii, iar cu banii primiți și-a cumpărat o mașină.

Culmea este faptul că în contractul semnat de Sergiu Ciobotariu există o clauză prin care îl obligă pe acesta să nu înstrăineze imobilul în următorii cinci ani de când a devenit proprietar, dar a găsit o modalitate de a o eluda.

Mai precis, el a închiriat casa viitorilor proprietari, până la îndeplinirea celor cinci ani prevăzuți de clauză.

(…)

Aceiaşi vecini susţin că în casa în care a stat Sergiu s-au mutat acum nişte interlopi, despre care nu ştiu prea multe pentru că evită să interacţioneze cu ei.

(…)

Sergiu Ciobotariu a fost anchetat penal în anul 2020, după ce a fost prins la volan, deşi el nici nu avea permis de conducere. (stiri.botosani.ro)

Botosani; calare la maternitate

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu