Adevăratul program de guvernare al PSD

duminică, septembrie 27, 2009 13:21

PSD, ciuma rosie

  • Punctul 1
    Se va construi un nou pod peste Dunăre. Acesta va fi botezat de Iliescu şi se va numi, evident, Podul Prostănacului. Pentru o cât mai raţională utilizare a spaţiului şi un cât mai ridicat confort psihic al partidului, Oprescu va fi lasat să lege podul de cele multe vile ale lui Adrian Năstase cu o autostradă suspendată.
  • Punctul 2
    Pentru o cât mai echitabilă împărţire a veniturilor, salariul minim va fi mai mare decât salariu mediu, iar salariul maxim va fie gal cu pensia minimă.
  • Punctul 3
    Se vor construi opt spitale ultramoderne , la standardele UEFA. La propunerea lui Sorin Oprescu, vor fi dotate cu pistă de alergat asistentele. De asemenea, tot la propunerea lui Sorin Oprescu, şi asistentele vor fi dotate.
  • Punctul 4
    Vor fi construite opt stadioane dotate cu săli de reanimare. Astfel, în pauza dintre reprize, suporterii şi jandarmii vor fi cusuţi şi reanimaţi, pentru a fi complet refăcuţi pentru cafteala din minutele de prelungire.
  • Punctul 5
    Devansarea măririi pensiilor. Aceasta se va face în urma unei licitaţii între PSD şi PNL. Fiecare va veni cu o propunere de devansare şi cel care ajunge primul la anul “Proclamaţiei de la Islaz” câştigă.
  • Punctul 6
    Se va acorda cea de-a 13-a pensie, astfel: se împart pensionarii în grupuri de câte 12, urmând ca celui de-al 13-lea dintre ei să i se acorde o pensie proaspăt devansată.
  • Punctul 7
    1.000 km de autostradă între Ungaria şi Austria. Având în vedere că această promisiune a fost realizată “avant la lettre”, nu mai rămâne decât să vină Mitrea şi să taie panglica.
  • Punctul 8
    Punctul 8 este o prostie, aşa încât, dragi tovarăşi, nu există.
  • Punctul 9
    1.000 km de cale ferată modernizată. Va fi paralelă cu autostrada Budapesta-Viena. Tot Mitrea va tăia panglica.
  • Punctul 10
    Propunerea numită plastic “Centuri pentru marile oraşe” a fost modificată. La sugestia lui Oprescu, a devenit “Centuri peste marile oraşe”.
  • Punctul 11
    Ghişeu unic pentru NUP-uri. Astfel, un NUP va fi obţinut în timp record, în numai trei ore. Judecătorul va fi amabil şi zâmbitor, iar Comisia Juridică a Parlamentului va funcţiona non-stop. Petentul va fi servit cu o şampanie şi o icră neagră în timp ce aşteaptă.
  • Punctul 12
    Cinci milioane de ore de studiu pentru cei care vor să-şi completeze cultura generală. În stabilirea acestei valori, ca etalon de calcul a fost luat Vanghelie.
  • Punctul 13
    1000 de baze sportive. Vor fi construite la subsol, vor fi isolate cu foiţă de cupru şi vor găzdui proba olimpică de negociat-şpăgi viteză. La final, domnul Năstase va primi cadou un Mercedes de la domnul Ţiriac.
  • Punctul 14
    1000 de fraze stupide. De acest proiect se va ocupa preşedintele partidului, domnul Mircea Geoană, care, prin exemplu personal, va realiza jumătate din cifra stabilită.

Preluat şi adaptat din “Academia Caţavencu”, nr. 28/2008.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

6 Responses to “Adevăratul program de guvernare al PSD”

  1. PSD-ul, partidul analfabeților says:

    iulie 29th, 2014 at 14:45

    […] cum ar putea dispărea PSD-ul de pe scena politică? Simplu: cei care nu au minim 8 clase nu au drept de vot. Cel puțin așa […]

  2. Luptă anticorupţie, ochii plânşi vor să te vadă | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 3rd, 2015 at 17:27

    […] Adevăratul program de guvernare al PSD […]

  3. Guvernul PSD de la răcoare | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 4th, 2015 at 15:02

    […] Adevăratul program de guvernare al PSD […]

  4. Suntem iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 5th, 2015 at 17:52

    […] Adevăratul program de guvernare al PSD […]

  5. Mircea Geoana, prostanacul etern | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 6th, 2015 at 8:07

    […] Adevăratul program de guvernare al PSD […]

  6. Mircea Geoana, „economistul” | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 6th, 2015 at 8:19

    […] Adevăratul program de guvernare al PSD […]

Adauga un comentariu