Cum sunt măcelăriţi câinii în România
luni, decembrie 26, 2011 11:25
Statul român înseamnă, până la urmă, tot ce trăieşte şi leneveşte din banul public, cel care ajunge, mai degrabă, la turma celor fără minte, educaţie, credinţă, repere morale, decât în domenii vitale pentru orice naţiune, cum ar fi sănătatea, educaţia, ordinea publică, armata etc. Ne vom opri la educaţie, pentru a înţelege cât de puţin înseamnă cultivatul minţii şi spiritului în cătunele patriei. Şi nu vorbim aici de tot soiul de oameni ‘bolnavi’, prezenţi la ştirile de la ora 17, cei care nu au nici o legătură cu lumea în care trăim (liberă, prosperă, civilizată).
Exemplul următor, ales de pe aici, din comuna europeană (hă, hă, hă) Havîrna (sau Havârna), este funcţionar al Primăriei Havîrna, un individ care are cel puţin studii liceale. Numitul Bordeianu Romică, cel care la Primărie mănâncă o pâine şi din banii plătiţi de mine, drept taxe şi impozite, a dat cea mai ‘bună’ dovadă de educaţie prin iulie 2011, atunci când, prezent la mine în curte, efectiv m-a împroşcat cu laturile ‘gândirii’ sale de ‘colhoznic’. De faţă cu mama, cea care acum priveşte din Cer, fără a ţine cont de vârstă, studii etc., acest agramat care plimbă două hârtii printr-o instituţie publică, face următoarea afirmaţie ‘intelectuală’ (pe lângă altele, dar aceasta susţine afirmaţiile anterioare): ‘Doar cei care nu au ce face, scriu pe bloguri’. După ‘colhoznicul’ Bordeianu Romică, singura preocupare onorabilă a cetăţeanului comunei ‘europene’ Havîrna (sau Havârna) este mutatul bălegarului dintr-un loc în altul, ca să dau un exemplu de activitate apreciată pe aici, şi nicidecum cititul sau scrisul. Aşa este văzută educaţia pe aici şi nu este de mirare că trăim prost într-o ţară de asistaţi sociali şi ‘colhoznici’ taraţi, precum acest Bordeianu Romică.
Iar într-o asemenea ţară, câinele, prietenul omului, nu poate fi decât măcelărit. Indivizi care n-au curajul să se înroleze în armata română, fiind incapabili să treacă nişte probe, îşi dau măsura ‘curajului’ atunci când ucid animale nevinovate, cu o cruzime de neimaginat. Iată mai jos, preluat din ‘Academia Caţavencu’, un material despre cum sunt măcelăriţi câinii în România, la umbra autorităţilor locale, în care, probabil, sunt zeci de mii de Bordeianu Romică.
Şapte patrupede ucise zilnic
La Brăila s-a deschis primul abator de câini din România
Am aflat cum a nimerit orbul Brăila: după miros. După mirosul de câini omorâţi. Adică de hoituri de patrupede ucise. Şi e vorba de vreo şapte lătrători zilnic. Omorâţi pe banii Primăriei. Cam o sută de mii de euro anual. Deja vă gândiţi la un plan de afaceri? Vă dăm noi unul gata fabricat. Este impecabil, funcţionează. Iată-l: mai întâi, înfiinţaţi o organizaţie non-profit care se îngrijeşte de mediu şi protecţia animalelor. La Brăila, din 2006, există una şi se numeşte Asociaţia de Protecţie a Animalelor şi Mediului (APAM) ‘Horez’. Horez nu de la Horezu, ci de la Vasile Horez, omul care a pus pe picioare ONG-ul ăsta. După ce aţi înfiinţat organizaţia, faceţi un contract cu Primăria. Obiectul contractului: îngrijirea patrupedelor adunate din oraş, într-un adăpost special amenajat în acest scop. Mai departe, banii vor curge gârlă. APAM ‘Horez’ asta, pomenită mai sus, a strâns în 2009 aproape 2.600 de câini din Brăila. Doar 59 a fost daţi spre adopţie unor cetăţeni. Din restul de 2.500, o jumătate au fost eutanasiaţi, iar cealaltă jumatate au decedat din alte cauze. E mai bine ca-n bancuri, unde jumătate s-a furat şi jumătate s-a pierdut. Nu, aici au murit. Uite-aşa: de dor, de jale, de tristeţe, de ce vreţi voi, dar au murit. Nu ştim dacă au ajuns în raiul câinilor sau, dimpotrivă, în iad, pentru că APAM ‘Horez’ nu are contract în România cu vreo firmă de neutralizare a deşeurilor de origine animală, care să transporte cadavrele undeva sau să le incinereze. Cu toate astea, contractul ONG-ului brăilean cu Primăria din localitate merge înainte bine-mersi. Deşi adăpostul lui Horez tocmai s-a ales cu autorizaţia de funcţionare suspendată (se întâmpla în 2010 – n.m.) pentru a doua oară, pentru condiţii neconforme. Păi, norma că-s neconforme, nu poţi să numeşti un abator adăpost pentru câini şi să mai primeşti şi autorizaţie pentru asta. Şi, că tot vorbeam de ‘condiţii neconforme’ pentru un adăpost canin, ştiţi în ce constau condiţiile astea? În nişte tobogane dezafectate de la un ştrand care, culmea, au fost donate tot de Primărie. Nu ştim la ce folosesc toboganele astea, dar bănuim că aşa se explică trend-ul descendent al populaţiei canine comunitare din Brăila. La numai o sută de mii de euro anual. (Alexandru Cristorian)
Citeste si articolele:
Cine-i protejează pe criminalii şi hoţii din România | A șaptea dimensiune says:
august 14th, 2015 at 16:12
[…] Cum sunt măcelăriţi câinii în România […]