A șaptea dimensiune

Bazele funcţionării României democratice au fost puse de regimul neocomunist Ilici „KGB” Iliescu. Foştii nomenclaturişti bolşevici au devenit capitaliştii de azi, cei care controlează massmedia, industria, agricultura, comerţul etc.

De exemplu, refacerea proprietăţilor în România s-a făcut de către nemenclatura comunistă, cea care a împroprietărit populaţia pe bază de şpăgi, acte false (cum vom vedea mai jos), fără nici o legătură cu o minimă reparaţie socială, istorică sau morală.

Numai pe aici, cu ocazia aplicării Legii privind refacerea proprietăţilor agricole, proprietăţile au fost refăcute pe bază de şmenuri, pile, cunoştinţe, relaţii (PCR), plus multă vodcă. De ce nu controlează nimeni, în România, modul de refacere a proprietăţilor, după 1989, pentru a vedea jaful la care a fost supusă România, în timpul domniei ţarului Ilici „KGB” Iliescu.

Dacă adăugăm la aceste date o justiţie roşie şi coruptă, care nici la 21 de ani după 1989 nu reuşeşte să aibă o minimă funcţionare corectă (vă imaginaţi ce justiţie de că…t avea România în anii ’90), avem imaginea unei ţări în care funcţionează legea junglei, o junglă roşie, după chipul celor care au croit România în primii ani de democraţie.

Mai jos este povestea, preluată din ‘Academia Caţavencu’ (2009), unui belgian al căruit tată a construit o casă în România, confiscată ulterior de bolşevici. Nici la 20 de ani după Revoluţia confiscată de comuniştii lui Ilici acest om nu şi-a recăpătat proprietatea. Aceasta-i justiţia din România, cea care-i apără pe infractori şi face din această ţară raiul răufăcătorilor. Nivelul de trai dintr-o ţară nu este dat numai de ceea ce ai în farfurie, ci şi de alte elemente: justiţie dreaptă, siguranţa cetăţenilor, mediu curat, infrstructură modernă etc. Nu i-am auzit niciodată pe cei care apar la tembelizor să propună crearea unui fond pentru 1.000 km de autostradă, la care să participe toţi cei care vor, de la ‘săracul’ Patriciu, ‘necăjitul’ securist Voiculescu şi până la şantajiştii ordinari Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac, ‘săraci’ şi ei. Dar iată povestea.

Unic în arhitectură: cum să construiești un bloc peste o casă. Casa altuia

Pe una dintre cele mai vechi străzi ale Bucureștiului înflorește, de mai bine de zece ani, mama tuturor mânăriilor în materie de retrocedări. Este vorba de o umilă casă bătrânească, aflată la intersecția lui Popa Nan cu Cezar Bolliac. Căreia i-a crescut între timp o tumoare de cinci etaje pe fragila ei fundație mâncată de osteoporoză. Înainte de venirea comuniștilor, imobilul a aparținut lui Gérard Duque, un belgian stabilit în România. După naționalizare, casa a intrat în proprietatea statului și a găzduit mai multe servicii ale administrației locale din București.

După ’89, fiul belgianului, Vincent Duque, a crezut că va fi o bagatelă să ia înapoi locuința părintelui pe care îl știa mort din 1956. Mare i-a fost surpriza atunci când a văzut că, pe baza unor acte care susțineau că Gérard a înviat din morți ca să semneze în 1966 un act de vânzare către vecina sa, Eugenia Copcea, casa a ajuns acum în proprietatea unui cetățean pe nume Gheorghe Răileanu. Cel care a cumpărat-o, la rândul lui, de la madam Copcea în 1977. De prisos să spunem că dintre cei trei implicați în acest lanț imobiliar, doar Răileanu mai trăia în 1998, când Judecătoria sectorului 3 l-a făcut proprietar cu acte în regulă doar pe baza unor înscrisuri de mână. După cum de prisos este și faptul că, dacă ar fi citit cineva actul din 1977, semnat de Eugenia Copcea și Gheorghe Răileanu, ar fi văzut că acolo era menționată instituția „Consiliului Local de Sector“, deși, la vremea respectivă, acesta se numea „sfat popular“.

În pași de fals, spre prescripție

Văzând atâtea grozăvii, moștenitorul Vincent Duque i-a făcut o plângere penală lui Răileanu. Și, în paralel, a început demersurile pentru a anula hotărârea judecătorească prin care acesta din urmă, în baza unor falsuri, era calificat drept proprietar cu acte în regulă. Asta se întâmpla prin 2002. Iar acum, șapte ani mai târziu, dosarul cauzei se plimbă încă între Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel. Doar-doar va interveni vreun termen de prescripție specială, care să-l lase pe Răileanu să-și finalizeze blocul de cinci etaje ridicat pe moștenirea lui Duque. Nu ar fi prima dată. Pentru că, după cum reiese dintr-o ordonanță din 2006 a procurorului Ana Maria Gligan, el a scăpat deja de acuzația de fals și uz de fals tot prin prescripție. Citând expertizele grafologice realizate în această speță, procuroarea scrie negru pe alb că, totuși, Răileanu a falsificat cu mânuța lui contractele de vânzare-cumpărare din 1966 și 1977. Ea mai amintește că Răileanu a mai plastografiat la viața lui încă un asemenea contract, într-un alt caz, care a fost conexat cu cel al lui Duque.

Ceea ce a făcut-o ca, prin ordonanța de care vorbim, să dispună cercetarea sa pentru înșelăciune. Totuși, după cum poate ați dedus din cele mai sus, Răileanu nu a fost încă trimis în judecată, în cazul plângerilor penale, iar procesul de anulare a actului de proprietate este blocat la Curtea Constituțională. „Actele sunt adevărate. Nu mă interesează că Duque a murit înainte să semneze contractul. Poate că a greșit data. Ce dacă procurorii spun că eu am falsificat actele? Eu am o hotărâre judecătorească care spune altceva. Eu am fost de bună-credință. Să se pronunțe Justiția“, ne-a spus Răileanu, extrem de relaxat. Într-o astfel de țară, noi am fi cel puțin la fel de relaxați dacă armele s-ar vinde la liber, ca țigările.

Citeste si articolele:

• Genocidul economic al Guvernarii Tariceanu
• Cum ‘luptau’, în 2009, neocomuniştii din PSD cu criza
• Cum a fost falimentată România în guvernarea Adrian Năstase
• Cum a falimentat mafiotul PSD-ist Liviu Dragnea unitati economice ale Romaniei
• Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului