A șaptea dimensiune

Urmează un material preluat din Academia Cațavencu. Aștept cu (dez)interes înjurăturile creștinilor ortodocși din Republica Securistică România, postate la comentarii.

Popii și profii

Un om are o mașină

Ca mulți alții, o ia și se duce la popă să-i dea cai-putere dumnezeiască. Alt om are o casă, și precum unii ca el și la fel ca ceilalți ce au mașini, cheamă pe popă să i-l alunge pe diavol dintre pereți, dintre crăpături, de după perdea. Logic, majoritatea celor care au mașini au și o casă. Nu este obligatoriu ca cei cu casă să aibă mașină, dar în zilele noastre statistica arată că popa vede, de două ori cel puțin, bunurile credinciosului său. Unii oameni fac copii. Și-i iau în brațe și-i duc la popă să-i bage-n apă și să-i scoată mai vii ca niciodată. Acum, iar statistic, sunt destui care au copii, deși în continuă scădere, dar pentru a face un copil, acum se poartă să ai un acoperiș deasupra capului și mașină. Nici asta nu e obligatoriu. Alți oameni, tot dintre aceștia se mai și căsătoresc. Asta e vrerea lui dânsa-ntr-însa. Dumnezeu o acceptă, popa o blagoslovește. Dintre cei cu mașină, dintre cei cu casă, dintre cei cu copii, dintre cei cu soții, mulți mor la început. Apoi, să stai să-i numeri, toți dau ortul popii. Iarăși popa e acolo unde trebuie. O mulțime de oameni atunci face pomeni, colive, ca să fie împăcată cu casele, mașinile, copii, căsătoriile lăsate în urmă de cel trecut la cele veșnice. Popa e în vârful bucatelor. Obiectiv, ca să nu trăiască după cheful oamenilor, calendarul arată sărbători, slujbe, praznice, duminici, iarăși și iarăși cu popă în coadă. Și niciodată popa nu moare de foame. Dacă nu e colivă, e copan de pui, dacă nu e pâine, iese de un orez scăzut.

Ați văzut voi popă să se sinucidă?

Nu. Având de-ale burdihanului și agățat cu o sforicică invizibilă de brăcinarul Domnului de Sus, mai degrabă îl auzi călcând strâmb prin cele străchini cu vreo preacredincioasă, încurcându-se prin cele dosnice ori, fiță ultimă, hop, își trag mass-media, radiouri și televiziuni cioplite din dragostea de a fi vedete.

În acest timp, pe profesori ne pișăm pân’ la Dumnezeu

Ăștia au ales prost în viață. Ratații! Tot mai multe ciurucuri la catedră, tot mai mici salariile, tot mai flămânzi, tot mai tăcuți, tot mai mințiți, tot mai mulți dând meditații, dacă mai au cui, tot mai isterici, tot mai nebuni, tot mai în urmă cu tehnologiile, tot mai lehămetiți. Și popii, și profii ne mint. Și popii, și profii ne iubesc, ne urăsc, ne batjocoresc, ne stimează, ne trec strada. Dar profesorii sunt viitorul. Ce mai contează viitorul, când avem popi? Proful e la căpatâiul unui mort, pe care nimeni nu l-a înțeles nici chiar atunci când dădea înspăimântătoare semne de viață: învătământul românesc. Și acolo, la căpătâi, nu ia decât batjocuri, fiindcă tot popa îi cântă la groapă viitorului. Și facem un pariu omenesc: nimeni nu plânge după învățătură, ofticile pot fi stinse dacă la biserică se face, pe lângă lumânări, cruciulițe, iconițe, parfumătoare, oloiuri, un coșuleț cu diplome: bacalaureat, facultate, masterat și doctorat. Ce vrei, nenică? Viitor. Ia de acilea! Completează-ți numele. Nu, nu avem nimic cu popii. Observăm bătrânește că s-au descurcat și-n țara noastră. Profesorii: faliți. Ca oameni, fără comparație. Nu este om acela care mănâncă, ci numai acela care are asigurată mâncarea pentru mâine și poimâine.

Cele sfinte ori cele invizibile

Oriunde în lume, biserica e în criză. Combinagiii religioși sunt în vogă, sunt cool. Tot mai multă prostime pune botul. În România, n-ai nevoie de asta, că tot prostu’, ori toate nevoile duc la popi. La învățătura de azi din România trag tot mai puțini boi.

Citeste si articolele:

• Ortodoxismul ucide România
• Ucis de comuniști, Vladimir Ghika ajunge în calendarul catolic
• Cretin în sutană
• Mulți, dar proști
• Victoria USL-ului dovedește că prostia guvernează România