Detalii inedite despre Nichita Stănescu
sâmbătă, martie 21, 2020 8:29Până acum două săptămâni habar n-aveam de existenţa unui anume domn Leonard Gavriliu, dar m-a sunat Alexandru Condeescu şi m-a întrebat dacă ştiu cine-o fi fi Leonard Gavriliu. I-am răspuns că habar n-am, apoi l-am întrebat de ce îl interesează acest Gavriliu. Mi-a spus că are în faţă o revistă, Spiritul critic, în care Gavriliu scrie câteva enormităţi despre Nichita.
L-am rugat să-mi trimită o copie după articol şi am putut citi următoarele: “Să nu uităm că Nichita Stănescu a avut o viaţă erotică tumultoasă, aproape la vedere. Trei neveste până la 50 de ani, un concubinaj notoriu, cu Gabriela Melinescu, şi o pasiune vinovată pentru cumnata sa Iuliana Mirela, o copilă în vâstă de 14 ani (s.m.) pe care a ţinut s-o înfieze în ziua de 3 decembrie 1983, probabil dintr-o subliminală dorinţă de a încerca senzaţii cvasiincestoase”.
Adevărul este că Nichita şi-a înfiat nepoata dintr-un motiv mult mai banal decât îşi poate închipui dl. Gavriliu: voia să-i facă buletin de Bucureşti şi înfierea era singura soluţie rapidă. Trec peste “subliminala dorinţă” a dlui Gavriliu de a atrage atenţia asupra domniei sale, pentru a-i spune că mulţi scriitori “au avut o viaţă erotică tumultoasă, aproape la vedere” (să se gândească, de exemplu, la Maiorescu), dar că nici un critic serios nu le judecă opera după viaţa erotică. Nu de alta, dar dl. Gavriliu afirmă senin despre Nichita: “O biografie exactă, documentată, ar fi foarte revelatoare în privinţa operei.”
Între timp am aflat câte ceva despre dl. Gavriliu: s-a născut în 1927 la Paşcani şi în 1948 a publicat volumul de versuri Vînt în trestii. După puţinătatea operei se poate trage concluzia că autorul stă foarte prost cu biografia. Care biografie se va îmbogăţi curând (era 2004 – n.m.) cu un mic proces. Şi încă ceva: aflu că dl. Gavriliu e membru PRM (Partidul România Mare, troacă plină de securişti comunişti criminali, înfiinţată de pupincuristul Elenei Ceauşescu, numitul Corneliu Vadim Tudor – n.m.), ceea ce spune multe. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 644/2004)
Citeste si articolele: