Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XLI)
miercuri, iulie 3, 2024 8:19Ce se mai întâmpla pe Terra, în luna martie a anului 2005, citim mai jos.
Un profesor ieşit la pensie, din orăşelul polonez Wojnowice, acuza dureri de cap foarte grave şi s-a dus la spital. Durerea de cap i-a survenit fostului dascăl după ce a căzut de pe un scaun, în timp ce repara ceva la bucătărie. Probabil proteza dentară, nu ştim sigur. Speriaţi să nu fie ceva grav, medicii i-au făcut analize cu raze X şi au descoperit adevărata cauză a durerilor de cap. Leonard Woronowicz avea înfipt în cap un cuţit de 12 centimetri. Atunci când moşu’ a căzut pe podea, cuţitul, lăsat pe jos împreună cu alte unelte, s-a înfipt în craniul omului sub urechea dreaptă. Mânerul s-a rupt la momentul impactului, şi astfel doar el a putut fi găsit. Bine că nu s-a operat la noi (în România – n.m.), la nea Ciomu (medic chirurg, „celebru” în epocă pentru ştirea conform căreia i-ar fi tăiat, din greşeală, penisul unui pacient – n.m.), că-i scotea cuţitul din cap fără niciun risc, dar nu garanta nimeni ce s-ar fi întâmplat după aia cu lama şi în ce alt cap ar fi alunecat.
Ştiţi cum e la fast-food-uri, la „drive-through”, unde nu trebuie să ieşi din maşină ca să comanzi şi să îţi ridici comanda. S-a inventat aşa ceva şi pentru prostituate. În oraşul german Köln există (exista în 2005 – n.m.) chiar de mai mult timp un astfel de loc. Echipat cu garaje, care au în alcătuire şi veceuri şi duşuri pentru femeile de moravuri uşoare ca fulgul, bordelul face furori şi deja se preconizează (se preconiza în 2005 – n.m.) deschiderea unor filiale la Bonn, Essen sau Düsseldorf. De asemenea, pentr a nu-i defavoriza pe cei fără maşini, sunt şi containere speciale, unde maşina nu e obligatorie. Dacă ar fi şi în România, ar costa enorm o ieşire la curve. Nu tariful în sine ar fi problema, ci faprul că p-ormă, după cele 15 minute de bâţâială, trebuie să-ţi bagi Dacia în service. („Academia Caţavencu”, nr. 690/2005)
Citeşte şi articolele:
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXVI)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXVII)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXVIII)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XXXIX)
- Lumea în anii 2000, când unii dintre noi nu mai eram copii, ci furaţi de PSD-işti (XL)
