Oprescu şi-a rupt colţii în terasa de fiţe a lui Andrei Năstase
marți, mai 26, 2009 18:58Războiul declarat de Sorin Oprescu teraselor ilegale din Herăstrău s-a terminat înainte de a începe. Una dintre terasele rămase în picioare aparţinea lui Andrei Năstase, fiul lui Adrian Năstase. Acesta şi-a cesionat acţiunile, dar încă trece pe acolo ca să supravegheze lucrările de amenajare.
Una dintre terasele celebre ale fiţoşilor din Bucureşti, amplasată pe malul Lacului Herăstrău, ascunde o poveste fascinantă în ceea ce îi priveşte pe patronii ei, dar şi o posibilă explicaţie pentru faptul că a scăpat de la demolare, atunci când primarul Sorin Oprescu a ras mai multe localuri amplasate în zonă. Este vorba despre terasa Marie Celeste, unde Oprescu a şi sărbătorit victoria sa în alegerile locale. După cum arată o serie de acte de la Registrul Comerţului, iniţial, acţionarii firmei Rodrag, care deţinea terasa, erau Andrei Năstase şi Horia Miron Constantinescu. Adică fiul fostului premier PSD Adrian Năstase, şi nepotul fostului ministru comunist al Agriculturii, Angelo Miculescu, pe de o parte, şi nepotul fostului lider comunist şi ministru al Învăţământului pe vremea lui Ceauşescu, Miron Constantinescu.
Potrivit unor documente prezentate de „Jurnalul Naţional“, terasa celor doi nu ar fi trebuit nici ea să scape de la demolare, neavând autorizaţii valabile la vremea respectivă. În schimb, prin dezafectarea vecinilor, a scăpat de o parte din concurenţă. Un alt beneficiu obţinut de firma care deţine terasa a fost că, tot după sosirea lui Oprescu la primărie, i s-a făcut o reducere de 50.000 de euro din datoria pe care o avea de plătit administraţiei locale, constând în chirii neachitate. Documentele justificative, semnate şi parafate, au apărut la începutul acestui an în ziarul „Curentul“.
Din acel moment, Andrei Năstase a decis să treacă în umbră şi a ieşit din scriptele oficiale ale afacerii. Potrivit Registrului Comerţului, în locul său a apărut o bătrânică de 68 de ani, Cornelia Maria Petreanu. Însă atunci când este în ţară, Andrei este văzut foarte des pe la terasa respectivă, iar atitudinea arătată faţă de muncitorii care lucrează la amenajările ce se desfăşoară în prezent în jurul terasei Marie Celeste trădează tot un sentiment de proprietate.
Cornelia Maria Petreanu a avut legături solide cu fosta nomenclatură comunistă: “Eu am fost măritată şi cu fiul lui Chivu Stoica, şi cu fiul lui Miron Constantinescu. Sunt mama lui Horia Constantinescu”, a declarat Cornelia Petreanu pentru Cotidianul. “Noi îl cunoaştem de mult pe Andrei Năstase. Nu e o persoană nouă în anturajul nostru. El este un adult responsabil, nu este om politic şi nu poate fi asociat cu ceea ce face tatăl său. Eu sunt un om intelectual şi nu sunt de acord cu sindromul „Mătuşa Tamara“. Adică eu cred că maturitatea ajută foarte mult şi îţi oferă o flexibilitate mai mare”, mai adaugă ea. Când vine vorba despre viaţa politică românească, ea nu se abţine să comenteze scurt, mimând rezistenţa anticomunistă: “Am predat la Ştefan Gheorghiu. Vin dintr-o familie de intelectuali. Mama mea a fost prietenă cu Eugen Ionescu, iar unchiul meu purta corespondenţă cu Mircea Eliade.
Eu i-am cunoscut şi pe Eliade, şi pe Cioran înainte de 1989”. Andrei Năstase mai deţine şi alte afaceri. În firma Veritas SRL el este coacţionar alături de Florentina Nicoleta Bălan, fiica baronului de Ialomiţa, Marian Bălan, fost prefect şi fost deputat PSD. Bălan a fost mult timp în atenţia procurorilor anticorupţie, deoarece o fundaţie înfiinţată de acesta ar fi primit, înainte de a obţine actele care să îi ateste existenţa, o sponsorizare de 250 de milioane de lei vechi de la sucursala locală a unei bănci comerciale. După cum au arătat jurnaliştii de la vot.ro, firma lui Andrei Năstase şi a Florentinei Bălan are sediul în Slobozia, judeţul Ialomiţa, unde nu plăteşte chirie. Administratorul firmei este chiar tatăl Nicoletei, Marian Bălan. Contactaţi de Cotidianul, nici Adrian Năstase, nici Andrei Năstase nu au dorit să comenteze toate acestea.
Miron Constantinescu s-a născut în 1917 la Chişinău, sub numele de Mehr Kohn. A fost membru al PCR din 1936, iar din august 1944 a devenit redactor-şef al “Scânteii”. A fost membru în Biroul Politic, membru în CC al PCR (1945-1955; 1968-1974) şi secretar al acestuia (1952-1954), precum şi preşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955). După raportul secret prezentat de Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, Miron Constantinescu şi cu Iosif Chişinevschi au crezut că îl pot înlătura de la putere pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Tentativa lor eşuează, iar în vara lui 1957 sunt excluşi din partid. Nicolae Ceauşescu îi dă o a doua şansă să intre în viaţa politică şi devine ministru al Învăţământului, vicepreşedinte al Consiliului de Stat, rector al Academiei Ştefan Gheorghiu şi preşedinte al Marii Adunări Naţionale.
Preluare din „Cotidianul”
P.S. In Romania, capitalismul a insemnat si mai inseamna acapararea puterii economice de catre fosta nomenclatura bolsevica si fostii tortionari ai securitatii.
Citeste si articolele:
- Geoană îşi justifică, din nou, porecla
- România anului 2008 – arie în care infractorii sunt protejaţi
- Şpăgile din guvernarea Năstase negociate în stil mafiot
- Neocomuniştii din PSD nu se dezmint
- Refrenul infractorului român: Cât e Parlamentul (Justiţia, Poliţia) în “floare”, nici în p … ă nu mă doare!
Dovezi si temeiuri reale pentru care şpagarii lui Năstase trebuie rechemaţi la DNA | A șaptea dimensiune says:
august 24th, 2015 at 12:49
[…] Oprescu şi-a rupt colţii în terasa de fiţe a lui Andrei Năstase […]
Cine pe cine păcăleşte | A șaptea dimensiune says:
august 28th, 2015 at 11:34
[…] Oprescu şi-a rupt colţii în terasa de fiţe a lui Andrei Năstase […]
Neocomuniştii din PSD fac legea în România | A șaptea dimensiune says:
august 28th, 2015 at 11:43
[…] Oprescu şi-a rupt colţii în terasa de fiţe a lui Andrei Năstase […]