Paralele şi meridiane inegale
duminică, decembrie 11, 2022 8:47
Nadia Comăneci, Scrisori către o tânără gimnastă
Nu mi-am închipuit niciodată că voi scrie despre Nadia Comăneci. Motivele sunt două: din cauza fotbalului m-am scârbit de sport (ăla de pe micul ecran, când te umfli de bere şi suferi că un derbedeu n-a dat gol) şi, în al doilea rând, nu credeam că gimnasta va publica o carte.
În definitiv, viaţa unui sportiv de performanţă nu are nimic spectaculos, antrenamente peste antrenamente. „Am tras cu dinţii în sală, unde miroase a saltele şi a talc”, scrie Nadia şi continuă cu un umor negru: „Între timp, oamenii din România mureau de foame”.
Cartea se citeşte pe nerăsuflate. Motivul e simplu. Nadia şi-a povestit viaţa şi un profesionist, în cazul nostru Nancy Anne Richardson Fischer, a periat „produsul brut” şi l-a „ambalat” pe gustul cititorului. O mulţime de vedete procedează astfel şi Nadia a fost şi a rămas o vedetă pentru o lume întreagă.
În carte există cam de toate, de la spectaculoasa fugă din România comunistă, în 1989, la prietenia cu Nicu Ceauşescu. „Pot spune că eram cunoştinţe bune şi că părea un băiat de treabă”, afirmă Nadia.
Nadia mai povesteşte despre fuga celor doi antrenori din România comunistă, Bela şi Martha Karoly. Oferă şi o descriere a României ceauşiste fără niciun pic de fard. „Obţinerea mâncării era foarte dificilă pentru toată lumea. […] De obicei găseai doar maioneză, muştar şi mazăre. Atâta tot.”
Am fost şi eu în Statele Unite în toamna lui 1989 şi niciun american n-a crezut poveştile mele despre România. Se potriveau mult mai bine cu o republică bananieră sau, şi mai bine, cu o ţară subdezvoltată din Africa.
Ei bine, cu Nadia Comăneci lucrurile nu stau aşa. Americanii o iubesc şi o admiră, sunt curioşi să afle de unde a venit fetiţa aceea care a spart toate normele gimnasticii şi cu ocazia asta află că în Europa e o ţară numită România, care a fost timp de 45 de ani comunistă.
Şi mai ales află cum a fost comunismul adevărat, nu cel din universităţile americane. Nici dacă am fi plătit din greu (cum facem adesea) nu am fi putut obţine asemenea reclamă. (Ştefan Agopian, „Academia Caţavencu”, nr. 675/2004)
Citeşte şi articolele:
