Românul s-a născut poet şi moare şpăgar (XV)
miercuri, noiembrie 16, 2022 19:17
România (ţara aia unde au fost mineriade, iar criminalii şi violatorii sunt graţiaţi cu miile de către mafioţii din politică), anul 2004. Cum dădeau poliţiştii şpagă, vedem în materialul de mai jos.
Nu aduce ceasul ce aduce organul
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (pentru cei care n-au răbdare să citească toată denumirea, îi zice şi „Spitalul Mare”). La demisol, Radiografie, Fizioterapie, Tomografie. Poliţistul stă în holul de la radiografie, aşteaptă cu emoţie după nişte geamuri termopane fumurii. Eu îl văd, el nu prea. Nu este în uniformă, dar îl cunosc. E neliniştit, freamătă ceva în mâini. Nu e un proces-verbal de contravenţie, e ceva frumos ambalat, paralelipipedic. Măsoară holul cu pantofii lui negri cu găurele. Vreun flagrant? Îşi aşteaptă victima? Vom vedea.
Uşa cu termopan se deschide şi apare o femeie. Este doamna doctor P. Poliţistul e cu totul drept, în picioare, în faţa ei, în poziţie corespunzătoare. Se apleacă 78 de grade de şale, execută un sărutat de mânuşiţă regulamentar. Primeşte plicul cu radiografiile. El e transfigurat, mai ceva ca la o captură gigantică de seminţe şi piatră ponce, pe plajă.
Îi plasează cu un gest stângaci pacheţelul paralelipipedic. Ea se înroşeşte, se face că îi refuză avansul, el insistă şi îl depune între mânuţele ei!
E mai intimidat decât noi, pacienţii cei de rând, care avem exerciţiul aplecării de şale şi al insinuării în buzunar al unei mici atenţii.
M-a impresionat, serios! Nu mă aşteptam. Deşi, la urma urmei, şi oamenii sunt poliţişti, nu? („Academia Caţavencu”, nr. 673/2004)
Citeşte şi articolele:
