Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă

vineri, noiembrie 14, 2014 19:26

PSD = saracie, mafia, Evul MediuPSD-ul n-ar intra nici măcar în Parlament dacă nu ar exista țiganii analfabeți, ce-și vând votul precum copiii în anii ’90, sau ciobanii fără școală, fără lege, fără credință într-un ideal. Mafia PSD-istă este votată de viermii care nu înțeleg nimic din societatea actuală și care sunt de o invidie și răutate de neimaginat. Dar, pentru a avea un reper, vom compara PSD-ismul, în mod firesc și banal, cu Mafia tradițională, apărută în Italia și apoi exportată peste tot, dar mai ales în State. Cine erau mafioții mărunți? Răspuns: era indivizi fără prea multă școală, șmecherași și pușlamale care o frecau toată ziua prin gunoaie, cu părinți bețivi și violenți, cu dorința de a face bani în mod facil, prin orice mijloace. Ei erau dirijați de mafioții-șefi, care se distingeau de gloată prin ceva inteligență și printr-o barbarie mult mai accentuată. Doar aceștia hotărau cine moare și cine trăiește, mai ceva ca Divinitatea. Capii Mafiei erau persoane publice, făceau donații, unii dintre ei apăreau la TV și criticau sistemul, legile, care condamnau, nu-i așa, mafioți imaculați la pedepse nemeritate.

Extinderea și înflorirea Mafiei tradiționale avea două mari cauze: sărăcia și prostia în care trăiau unii din ghetourile marilor orașe și, a doua cauză, corupția generalizată din cadrul Poliției acelor vremuri. Cine a învins Mafia (adică a limitat drastic aria sa de influență)? Răspuns: progresul tehnologic, revoluția informațională în care ne găsim. Azi nu mai poți mișca chiar atât de liber, să te duci la o crimă sadică sau la o reglare de conturi, fără să fii urmărit lejer de autorități, datorită tehnicii actuale. Această cauză, dublată de efortul, curajul și inteligența unor polițiști, au făcut din Mafia tradițională doar un subiect, extrem de atrăgător, de filme.

Ca și în Mafia tradițională, înflorirea PSD-ismului are la bază sărăcia și prostia unor segmente ale populației României, în special din zone profund țiganizate, precum Oltenia. “M-a făcut mama oltean” este deja sinonim cu “m-a făcut mama o javră nenorocită, înclinată spre corupție și țiganizată la greu”. Aceștia sunt PSD-iștii mărunți, cei care, precum mafioții mărunți, nu pot hotărî de unii singuri ce este bine pentru ei, așa încât PSD-ul le dă coordonatele vieții, prin latrinele PSD-iste RomâniaTV și Antena 3. Mai există, însă, și șefii PSD-iști, cei care, precum capii Mafiei, hotărăsc cine trăiește în PSD și cine moare, dar mai ales când se produc aceste evenimente. Tot la șefii PSD-iști ajung banii, așa cum capii Mafiei colectau la sânge birurile de la mafioții marunți. Tot PSD-iștii din vârful piramidei infracționale hotărăsc alianțele cu alte grupări mafiote, precum UDMR sau UNPR, în scopul creșterii nivelului de prosperitate al familiei mafiote PSD-iste. În rolul polițiștilor corupți din filmul mafiei tradiționale, sunt gunoaiele din justiție, poliție și servicii secrete, cele care știu și pot interveni, dar n-o fac fiind cumpărate de mafia PSD-istă. Iar dacă, în cazul Mafiei tradiționale, progresul tehnologic a făcut diferența, aruncând Mafia la lada de gunoi a istoriei, mafia PSD-istă poate fi învinsă doar dacă românii care nu iau parte la acest sistem mafiot sunt dispuși să riște pentru a-l elimina. Ori, românul se revoltă pe FaceBook, apoi se culcă și mâine o ia de la capăt. Ucrainienii, de exemplu, au preferat să moară, să înghețe de frig, să fie bătuți și umiliți, dar au reușit să-i alunge pe politicienii mafioți de la guvernare. Trebuie să recunoaștem că este o mică sau mare deosebire între 200.000 oameni prezenți la mitingurile de la Kiev și cei 1.000 de bucureșteni prezenți în Piața Universitații duminică, 9 noiembrie 2014

Rămân la părerea că mafioții și neocomuniștii din PSD vor continua să fure și să fraudeze alegerile fără nicio jenă. Ei pot fi îndepărtați doar prin luptă. Doar un război civil poate decide dacă România se îndreapta spre comunism sau democrație. În ultimii 25 de ani a fost un amestec de comunism și spoieli democratice. Ce a ieșit se vede cu ochiul liber. Voi, cei ce credeți în valorile occidentale, sunt dispuși să mergeți la o vânătoare de comuniști, riscând totul? Dacă răspunsul este nu, pregătiți-vă ca în următorii 10 ani să aveți ca președinte un individ prost, mincinos, plagiator, incompetent, un produs al structurilor Securității comuniste grupate în jurul infractorului Dan Voiculescu.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

5 Responses to “Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă”

  1. Încă o epistolă adresată tovarășului Ponta | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 25th, 2014 at 19:44

    […] Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă […]

  2. PSD-istii au adus sistemul de pensii in colaps total | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 23rd, 2015 at 19:05

    […] Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă […]

  3. De ce mitomanul Ponta trebuie forțat să demisioneze | A șaptea dimensiune says:

    iulie 20th, 2015 at 14:22

    […] stau lucrurile și cu mafia PSD-istă. Doar știți ce tam-tam au făcut mafioții atunci când Crin Antonescu a îndrăznit să […]

  4. Dacă nesimțirea PSD-iștilor e fără margini, răbdarea noastră cum e? | A șaptea dimensiune says:

    iulie 23rd, 2015 at 16:33

    […] Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă […]

  5. „Jos comunismul!”, mai actual ca niciodată | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 2nd, 2016 at 20:07

    […] Sărăcia și prostia votează mafia PSD-istă […]

Adauga un comentariu