Şi pe învăţământul superior românesc tot comuniştii au pus gheara

duminică, iunie 26, 2022 15:38
Posted in category Educatie

Ion Iliescu si Aurelian Bondrea
Unde au ajuns să aibă diplome de absolvenţi de facultate toţi analfabeţii? La Universitatea „Spiru Haret”. Cine a înfiinţat Universitatea „Spiru Haret”? Tovarăşul Aurelian Bondrea, protejatul Elenei Ceauşescu. Când şi cum a fost aprobată această bătaie de joc la adresa noţiunii de „învăţământ superior”? În 2002, prin Hotărâre de Guvern (HG), de către guvernul puşcăriaşului PSD-ist Adrian Năstase, cu binecuvântarea KGB-istului de la Cotroceni, tovarăşul Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României.

Ei bine, legat de această troacă numită Universitatea „Spiru Haret”, unde poţi obţine o diplomă universitară copiind de pe anumite site-uri tot soiul de lucrări, adică plagiat în toată regula, iată două ştiri din 2004, adică din România (semi)dictaturii PSD = ciuma roşie, o lume în care pupincuristul Elenei Ceauşescu, Aurelian Bondrea, s-a simţit ca peştele în apă.

Domnul Papa, Domnul Ioan, Domnul Paul Doi
Nu mai primiţi la Vatican toţi păcătoşii de la noi!

Mii de dolari, poate chiar zeci de mii au fost cheltuiţi, săptămâna trecută (în septembrie 2004 – n.m.), pentru a umple cotidienele mici şi mari cu pagina publicitară în care se relata, după tipicul relatărilor de vizite ale lui Ceauşescu, faptul că Aurelian Bondrea a fost primit de Papa Ioan Paul al II-lea, căruia i-a înmânat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Spiru Haret”.

Acum, de la Papa ce să ne aşteptăm, el are în fişa postului sarcina să se întâlnească, pe bandă rulantă aproape, cu toţi păcătoşii, cu toţi tâlharii, cu toţi neisprăviţii. Asta e meseria lui, să-i primească, la cerere, şi să le promită iertarea.

Problema e la tovarăşul Bondrea, protejatul Elenei Ceauşescu. Probabil că, dacă nu e adevărat că s-ar afla în Cuba, la Fidel, Savanta se întoarce în mormânt, iar sufletul i se aruncă în butoaiele cu smoală în Iad la vestea că Aurică al ei s-a întâlnit cu obscurantistul ăla de Papă!

Păi, de aia, ca înalt slujbaş la Ministrul Învăţământului, pe vechi (în dictatura comunistă – n.m.), a supravegheat Aurică introducerea materialismului ştiinţific în şcoli? De aia au combătut tovarăşii tendinţele religioase? De aia se organizau discoteci până-n ziuă chiar în Noaptea de Paşti ca să nu meargă nimeni la Înviere?

Despre discuţiile purtate între Aurică şi Ioan Paul II nu se spune nimic în paginile publicitare, aşa că nu ştim dacă masacrarea învăţământului românesc în comunismşi scoaterea ideilor religioase din şcoli au fost atinse, măcar în treacăt. Şi, dacă e aşa sau altfel, totuşi, Ceauşeştii pot sta liniştiţi la locurile lor. Spre deosebire de Iuda, care a trădat pentru numai 30 (treizeci) de arginţi, trădarea lui Aurică e mai rentabilă: o face în numele sutelor de mii de dolari încasaţi, în chip privat, de la fraierii de români.

Nu orice nesimţire poate trece drept ştire!

Presa română de mică respiraţie şi de şi mai slabă reputaţie a consemnat, săptămâna trecută (în septembrie 2004 – n.m.), o premieră absolută: a anunţat, pe pagina întâi, ca o ştire de mare importanţă, conţinutul paginii a doua, publicitare, în care Aurelian Bondrea îi dădea un titlu Papei Ioan Paul al II-lea. Cronica Română şi Curierul Naţional, cele două ziare numite în prima frază, au gândit că întâlnirea scurtissimă a tovarăşului Bondrea cu Papa ar fi un eveniment. Le dăm dreptate parţial: eveniment este, pentru cele două cotidiene, doar faptul că au primit şi ele câte o pagină de publicitatea plătită gras din banii studenţilor de la „Spiru Haret”! („Academia Caţavencu”, nr. 668/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu