Şmen garantat de Băsescu
duminică, decembrie 6, 2020 13:43Replicile dure ale lui Băsescu i-au costat pe pesedişti pierderea alegerilor (este vorba de alegerile locale din 2004 – n.m.). Nu se poate contoriza cam cât înseamnă în lei-şpagă această pierdere. Dar vă putem spune cât pot să coste, în altă situaţie, cuvintele lui Băsescu.
Şi ne referim aici la cuvinte scrise, de genul “Aprobat”, “Se respinge”, “Nu se poate”, “Da”, “Nu” sau orice altă sintagmă apărută pe o cerere soluţionată de primar (Traian Băsescu era în iunie 2004 primar general al Capitalei – n.m.).
Ia să vă vedem, cât credeţi că valorează un cuvânt băsescian? 5 milioane o dată, cinci milioane de două ori, 5 milioane de douăzeci de ori, adjudecat!
Dragi bucureşteni, un cuvânt de-al lui Băsescu costă 100.000.000 de lei (vechi – n.m.). Atât trebuie (trebuia în 2004 – n.m.) să-i plătească primăria Capitalei domnului Ştefan Petroff. Pentru că Băsescu nu i-a dat acestuia timp de doi ani niciun răspuns pe cererea de retrocedare a unui teren din Bucureşti, confiscat de comunişti, instanţele judecătoreşti au decis ca primăria să plătească daune de 5 milioane de lei (vechi – n.m.) pentru fiecare lună de întârziere.
Ceea ce înseamnă că, peste alţi câţiva ani, cuvântul-răspuns pe care Băsescu nu-l pune pe cerere va costa poate şi un miliard (lei vechi – n.m.). Adică o sumă cu care primăria ar putea să facă cinste, la o adică, tuturor celor 2 milioane de bucureşteni cu câte o îngheţată. Nu de la fabrica de îngheţată a lui Băsescu, ca să nu se spună ce e aranjament. Ci, să zicem, de la McDonald’s Colentina, nr. 79-81, care e ridicat chiar pe terenul cu pricina. (“Academia Caţavencu”, nr. 655/2004)
Citeşte şi articolele:
- Cat rau poate face Traian Basescu Romaniei
- Cat de vinovat este Basescu pentru pierderea flotei?
- Cum s-au combinat mafiotii din politica dupa 1989, pentru a-si cladi averile imense si a distruge Romania
- Politicienii din Romania: multi, dar porci
- Traian Basescu: „In cei peste trei ani de mandat Ponta, nu s-a semnat niciun contract semnificativ pe banii europeni”