Cum a „reuşit” Hussein Obama să înarmeze peste 40 de milioane de americani
vineri, mai 27, 2016 16:23Ați auzit de George Roncea? Este unul din prietenii mei deosebiți de pe Facebook. Odată m-a dojenit blând legat de anumite atitudini de pe acest blog (în privința bisericii avem puncte de vedere diferite), dar îl citesc ori de câte ori postează informații mai mult decât interesante. Și, din fericire, o face foarte des. Mai la vale, este un fragment dintr-un material ceva mai lung scris de George Roncea din care se poate înțelege de ce Europa este invadată astăzi de musulmani și de ce criminalul KGB-ist Vladimir Putin își permite să amenințe România (și nu numai), membră NATO, cu invazia, cum au făcut-o rușii și în 1944 – 1945, tot cu acordul unui alt jeg de președinte american. George Roncea merită citit, chiar dacă suntem de acord cu spusele sale sau nu. Într-o lume dominată de asa-ziși formatori de opinie, de fapt niște nenorociți plătiți de tot soiul de mafioți, George Roncea pare a fi vocea sincerității, echilibrului și a unui bun-simț românesc nealterat.
În SUA sunt 40 de milioane de detinători de arme
De la apariţia lui Hussein Obama, nivelul de înarmare al populaţiei civile americane a atins cote fabuloase. Obama, cu agenda scrisă de Soros şi gaşca sa de kommie, a anunţat că vrea să impună legi restrictive cu privire la armele americanilor. Reacţia a fost promptă.
Din februarie 2009, prima lună la Casa Albă a lui Obama, până în prezent peste 100 de milioane de americani au solicitat şi obţinut permise pentru achizionarea armelor de foc. Din analiza datelor oferite de FBI rezultă un echilibru între achiziţionarea de longguns (rifles, shotguns) şi handguns (pistoale revolvere).
Americanii şi-au luat de toate, să fie, plus cantităţi de muniţie atât de mari încât au golit rezervele fabricilor de muniţie. În cei şase ani de când Obama este la putere s-a achiziţionat un număr de arme aproape egal cu suma achiziţiilor din cei unsprezece ani de mandate ale predecesorilor săi, din 1998 încoace, de când s-a creat o bază de date centralizată a eliberărilor de permise. Se estimează un număr dublu de undocumented-private sales.
De la încheierea celui de-al doilea război mondial numărul veteranilor americani ce au servit sub arme a atins cifra de 12 milioane. Numai ultimii 24 de ani au produs mai bine de 3 milioane de veterani. În cea mai mare parte veteranii sunt deţinători de arme şi ştiu să le şi folosească. Un procent de aproximativ 20 la sută dintre americanii ce deţin armamanent sunt buni utilizatori ai armelor de foc de toate tipurile. Adică vreo 40 de milioane de deţinători de arme profi.
Este o cifră superioară sumei tuturor armatelor lumii, incluzând aici şi personalul militar al Statelor Unite – vreo 1,5 milioane, cam tot atâta este şi armata Rusiei sau a Coreei de Nord.
Constituția garantează americanilor dreptul de port armă ca și dreptul de a răsturna Guvernul cu mână armată, dacă se dovedește trădător al intereselor cetățenilor.
Conceptul libertății și democrația în sine sunt strâns legate de dreptul portului și utilizării armei, la nevoie, împotriva tiraniei.
Dacă românii ar fi avut dreptul prin lege, ca la americani, să deţină arme de foc, ar mai fi existat vreo Mineriadă de-a lui Ilici? Şi-ar mai fi permis haitele de feseniști împuțiți să bată oamenii pe stradă? Ar mai fi avut vreo şansă gaşca de kaghebiști să pună mâna pe România atât de uşor? Mă îndoiesc.
Nu doar lipsa armelor, dar şi a educaţiei, părerea mea – deficitară pentru mai bine de jumătate din populaţia României a permis agenturii moscovite dobândirea puterii cu atâta uşurinţă. Nu ne vom putea lua țara înapoi, cum se în zice sloganul găunos al echipajului de poponari ai lui Năstase, respectiv actualii consilieri ai lui Iohanis, doar cu mâinile goale, câtă vreme jandarmii pot ataca şi bate babe şi ţărani, la Pungeşti şi oriunde altundeva, câtă vreme guvernanţii pot călca în picioare, dacă vor, orice categorii de protestatari ce nu ating o masă critică, care să depăşească forţa poliţienească a statului prădător, condus de trădători şi hiene crescute în menajeria lui Ilici.
De mai bine de câteva decenii urmaşii Şcolii de la Frankfurt create de Moscova, un fel de Școala Jdanov sau Ștefan Gheorghiu, regrupaţi la New York şi apoi înfiltraţi în toate straturile politice, mai ales pe zona aşa zişilor democraţi, pe fond komuniști vopsiţi în „liberali”, încearcă să promoveze proiecte legislative care să ducă la dezarmarea americanilor. N-au reuşit până acum. Au încercat din răsputeri tărăşenia asta administraţiile Clinton şi Obama, maimutzele manevrate de Soros şi gaşca sa atât de „americană” încât nici ei nu mai ştiu ce paşaport să folosească.
În sângele tuturor celor de teapa lui Soros circula zoaiele kominternului şi deşi din multe puncte de vedere Haita sa este la putere în Statele Unite, n-au avut totuşi puterea să le smulgă armele americanilor. Cu toate că deţin o uriaşă forță mediatică, o capacitate de influenţa dobândită prin controlul unei mari părţi a mass media, Gaşca lui Soros nu a reuşit să-i convingă pe americani să renunţe la arme, deși pe de altă parte i-au decerebrat în așa hal încât mă îndoiesc că mai știu în ce direcție să-și îndrepte armele. Din acest motiv îşi fac mendrele pe acolo ciracii lui Soros și Trotki relativ pe vârfuri, mai pe sestache, că nu se ştie cum pot reacţiona milioane de purtători de armament, așa tăntălai cum sunt.
Citeste si articolele: