Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură

duminică, februarie 5, 2012 13:50
Posted in category IT

ACTA‘Vrem Internetul liber!’ ţipă tot mai mulţi, după o primă încercare de reglementare în domeniu. Adică dacă un ‘fraier’ munceşte şi scoate un produs (o piesă muzicală, un film etc.) de ce nu ne-am bucura şi noi, săracii, de el. Oricum nu avem bani să-l plătim. Bine, aici s-ar pune întrebarea de ce eşti pe net, dacă nu ai bani. Te duci, întâi, şi faci banii, apoi intri pe net atunci când timpul îţi permite şi te bucuri, plătind fireşte, de anumite servicii. Toată această agitaţie îmi aminteşte de perioada Ilici KGB Iliescu din România, atunci când nişte securişti fără ocupaţie au înfiinţat PUNR-ul (Partidul Unităţii Naţionale a Românilor, parcă). Iar această mişcare securistică avea adepţi, nu glumă. Şi dacă în Ardeal era oarecum firesc să-i tremure românaşului Ion chiloţii de frica ungurului Janos, era total inexplicabil cum în Moldova PUNR-ul avea filiale. Cel puţin pe aici, prin comuna ‘europeană’ Havîrna (sau Havârna), PUNR-ul a avut o lungă perioadă adepţi. Adică moldoveanului Gheorghe nu-i era frică de ruşii care i-au măcelărit strămoşii, dar îi tremurau izmenele de frica ungurilor care i-ar fi luat romul contrafăcut de la gură. Aşa este şi cu isteria de azi, legată de reglementarea Internetului. Faptul că problema este mult mai complexă decât afirmă unii nici nu prea contează, din moment ce multă lume este îngrozită de ‘barierele imperialiste’ în calea săracilor care, în loc să admire nudurile din ‘Libertatea’, au trecut la site-uri ‘serioase’ pe Internet. Dar haideţi să facem un pic de lumină în această poveste încâlcită. Începem cu un material din ‘Cotidianul.ro’ intitulat Căutările pe Google vor deveni istorie.

Listarea pe bursă a Facebook, cea mai mare din industria IT, criticile aspre după ce Twitter a decis să cenzureze câteva tweet-uri și rezultatele mai slabe decât se aștepta oricine ale Google în trimestrul 4, duc spre cel mai mare eveniment al timpurilor noastre: sfârșitul vechiului Internet. Zilele nebune, haotice și idealiste ale Internetului pe care-l știam au ajuns la final, scriu cei de la Time.

Cândva preeriile erau deschise tuturor. Apoi au sosit fermierii care le-au îngrădit. Cam același lucru se întâmplă și cu Internetul: Apple, Amazon și Facebook ridică „cyber-garduri”, iar Google este lăsat pe dinafară.

Internetul vechi pe care Google a prosperat este încă acolo, desigur, dar pe cale de dispariție. De multe ori zilele acestea, mulți au optat pentru Facebook sau versiunea privată a celor de la Amazon de pe net. Alteori, userii folosesc un smartphone și descarcă o aplicație, în loc de a folosi Google.
Investitorii deja s-au apucat să parieze pe posibilii câștigători ai noului Internet: acțiunile Amazon au crescut cu 11% de la începutul anului, Apple se ridică cam cu aceleași procente, în schimb Google e pe minus cu 13% față de ce a realizat la începutul lunii ianuarie 2012. Suntem încă în primele zile ale acestui trend pe termen lung, dar sentimentul este că decalajul de performanță se va extinde anul acesta, iar declinul lent și lung al celor de la Google a început deja, scriu cei de la Time.

Ceea ce face ca aceste previziuni să se apropie de adevăr în cazul Google este faptul că are prea puțin de-a face cu tehnologia, în schimb absolut totul cu modelele de afaceri. Poți cumpăra sau copia tehnologia, dar schimbarea unui model de business reprezintă cel mai greu lucru pentru orice companie. Modelul de afaceri Google şi aproape toate veniturile și profiturile firmei depind de Internetul rămas deschis. Când noi căutam ceva pe Google, compania încasează miliarde din publicitate. În cazul în care vechiul internet se schimbă, modul original de a face afaceri al celor de la Google își va pierde valoarea.

Atunci când Google a raportat rezultatele sale în urmă cu două săptămâni, titlurile ziarelor s-au focusat pe creșterea cu 25% a veniturilor din trimestrul IV, comparativ cu anul trecut. Investitorii s-au axat însă pe scăderea costului pe click și pe faptul că motorul de căutare al lui Larry Page nu va mai putea să convinga advertaiserii. Principalul motiv pentru declinul din această matrice extrem de importantă este creșterea concurentei din partea Facebook, Amazon și Apple.

Să începem cu Facebook, care a ridicat un „cyber-gard” în jurul celor peste 800 de milioane de utilizatori și refuză astfel să împartă orice informație importantă cu Google. Acest lucru înseamnă că celebrele căutari Google nu mai sunt la fel de valoroase pentru agențiile de publicitate cum erau odată și mai ales de când Facebook a crescut mare.

Amazon pregătește același fel de „mâncare” ca și Zuckerberg, dar cu o „poftă” mai mare. Amazon a luat sistemul de operare Android valabil la liber și l-a adaptat pentru tableta sa Fire. A ajuns sus la raftul cu software Google, cu alte cuvinte, în timp ce gigantul motor de căutare nu primește nimic în schimb.

Pericolul pentru Google, cu alte cuvinte, este ca rețelele sociale, smartphone-urile și tabletete ajung să domine Internetul, iar șansa ca Google să continue să obțină venituri din publicitate pe căutari se va micșora, împreună cu influența companiei.

Şi acum să trecem la ACTA. Dacă urmaţi link-ul anterior, puteţi citi prevederile acestui acord. Deşi nu am citit întregul material, am mari îndoieli că aplicarea acestuia va fi posibilă în România, ţara unde infractorii periculoşi zburdă în voie.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură”

  1. Patru browsere web mai puţin cunoscute | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2016 at 21:54

    […] Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură […]

  2. Noutăţi ale browser-ului Mozilla Firefox 10 | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2016 at 22:57

    […] Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură […]

  3. Cum scăpăm de reclamele agasante de pe o pagină web | A șaptea dimensiune says:

    februarie 17th, 2016 at 18:05

    […] Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură […]

  4. Cum scăpăm de reclamele agasante de pe o pagină web (II) | A șaptea dimensiune says:

    februarie 17th, 2016 at 18:18

    […] Cum vor ‘bogaţii’ să le ia săracilor porno-ul de la gură […]

Adauga un comentariu