Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania

vineri, iunie 23, 2017 13:21

Mafia PSDLa noi mafia e altfel. În primul rând, e mai liniştită. Nu din motive de perfecţiune sau de cod de onoare. După 1990, tranziţia a însemnat trecerea, prin dizolvare, a proprietăţii de stat în proprietate privată, dar mai ales personală, cu referire la persoanele din fosta nomenclatură comunistă şi dintre foştii securişti, care şi-au folosit relaţiile şi accesul la informaţii pentru a fura cât mai mult din avutul public. Doar aşa demonstrezi “fraierilor” cât de rău este capitalismul şi, implicit, cât de bun a fost comunismul: furând tot şi lăsându-i pe români în fundul gol.

Spre deosebire de capitalismul timpuriu sălbatic american, ai cărui mafioţi şi-au început acumulările în stradă, cumpărând de jos în sus, bucată cu bucată, funcţionari şi politicieni locali, mafia românească originală s-a născut în pântecul fecund al fostului Partid Comunist Român, redenumit astăzi Partidul Social Democrat (PSD), şi al fostei Securităţi, braţul înarmat al Partidului Comunist Român, un soi de NKVD (KGB) ceva mai diabolic, care-ţi trăgea un glonţ ceafă, in perioada 1965 – 1989, doar ca ultimă variantă, în rest aveai parte de tratamente mult mai “umane” precum: nu-ţi găseai o slujbă, erai dat afară din serviciu, la fel soţia sau alţi membri ai familiei, copiii nu erau primiţi în facultăţi sau erau exmatriculaţi, erai urmărit zi şi noapte, îţi era violată corespondenţa şi îţi era ascultat telefonul, erai şantajat să-ţi torni prietenii, rudele sau apropiaţii la Securitate, erai chemat la Miliţie, periodic, pentru a da declaraţii, erai arestat şi făceai puşcărie, eventual erai iradiat în beciurile Securităţii şi “scăpai” de puşcărie etc.

Majoritatea clasei politice provenită dintre rândurile foştilor comunişti şi foştilor securişti este eminamente coruptă şi pentru că “socialismul” în traducere “de Scorniceşti, Olt” nu însemna altceva decât corupţie generalizată, hoţie controlată de Partidul Comunist Român, iar zeul suprem al boşevismului multilateral înapoiat era “Sfânta Relaţie”, pe care, dacă o aveai, zidul închisorii comuniste nu mai părea atât de înspăimântător, iar sentimentul că ai o butelie, şi vecinul, prietenul etc. nu are, îţi dădea sentimentul mulţumirii de sine, aşa cum astăzi foştii comunişti ajunşi parlamentari, de exemplu, trăiesc profund sentimentul că vila de neam prost pe care şi-au tras-o din bani furaţi n-o are oricine, fiind dovada supremă că bolşevicul ajuns parahoţ este cineva, nu un neica nimeni precum “fraierul” care chiar a crezut că libertatea este bună, că aduce prosperitate, că munca şi talentul te pot face bogat în capitalism.

Mafia actuală din Românica, grupată preponderent în interiorul PSD, nu şi-a renegat niciodată rădăcinile comuniste, preferând să lase prostimea, furată şi umilită de ei, foştii comunişti şi securişti, cu iluzia că aşa-i capitalismul, o societate rea, dar în care ei, foştii comunişti şi securişti, sunt milionarii şi miliardarii “nefericiţi”, nevoiţi să se sacrifice pentru prostimea nostalgică după vremurile în care doar carnetul roşu cu secera şi ciocanul îţi aducea 100 grame de carne în plus. Din “dragoste de ţară”, foştii comunişti şi securişti au furat tot în România, având la piept tricolorul, pe buze texte potrivite pentru populimea cu limba în fundul lui Ceaşcă. În tot acest timp, mafioţii de azi, comuniştii şi securiştii de ieri, au în conturi tot mai mulţi bani, din care s-ar fi putut construi spitale, şosele, şcoli etc. Şi dacă mafioţii din SUA riscau în orice moment să fie lichidaţi sau arestaţi, mafioţii roşii din Românica , cu televiziunile de partea lor, nu au nicio problemă în a fura în continuare, atacând zi de zi justiţia din România, cea care trebuie anihilată pentru a readuce corupţia acolo unde era în comunism: o afacere de partid şi de stat.

Cum “agenturili” nu prea mai par dispuse să intervină în România, cum Gorbaciov şi URSS sunt istorie, cum ungurii au obţinut cam tot ce şi-au dorit, este greu de crezut că o mişcare precum cea din 1989 mai este posibilă în România. Mafia PSD a învăţat din execuţia cuplului dictatorial în decembrie 1989 un lucru capital: acestui popor mioritic trebuie să-i dai pâine (ajutor social) atât cât să nu moară de foame şi circ (ţigăneli la tembelizor), plus vinovaţi imaginari pentru problemele lor (cum ar fi Soros), şi poţi fura cât vrei, poţi face ce vrei, poţi duce România unde vrei. Nu credeţi că-i aşa? Ia întrebaţi-l pe acest puşcăriaş numit Liviu Dragnea!

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

5 Responses to “Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania”

  1. Cum şi-a bătut joc foştii securişti comunişti de opera lui Constantin Brâncuşi | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 11th, 2018 at 12:11

    […] Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania […]

  2. În timpul guvernării ciumei roşii, comuniştii îşi iau înapoi terenurile, de la PSD-işti | A șaptea dimensiune says:

    februarie 16th, 2019 at 9:55

    […] Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania […]

  3. Cum au devenit fostii securisti intemeietori de cuiburi religioase | A șaptea dimensiune says:

    mai 7th, 2019 at 19:25

    […] Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania […]

  4. Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în beciurile Securităţii, despre securiştii comunişti criminali | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 12th, 2019 at 21:00

    […] Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania […]

  5. Securitatea – o haită | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 17th, 2019 at 7:32

    […] Fostii comunisti si securisti au pus temelia Mafiei care domina azi Romania […]

Adauga un comentariu