Radu Beligan, pupincuristul Cârmaciului

vineri, decembrie 20, 2013 21:24
Posted in category Dictatura comunistă

Radu BeliganRadu Beligan, membru al CC al PCR (12 august 1969 – 24 noiembrie 1989):
”(…) tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis-de-dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într-o cetate cu bulevarde ample (…)”

Întâi un material ceva mai vechi, publicat în rubrica permanentă a blogului A șaptea dimensiune, rubrică intitulată sugestiv Colțul pupincuristului.

Dintre mâncătorii de rahat roşu, actorul Radu Beligan se distinge prin culmile de absurd şi ridicol pe care le atinge, atunci când penetrează cu limba moale şi catifelată fundul dictatorului. Să spui tu, român creştin integru (?), că bolşevicul ateu Ceaşcă, venit la putere din cauza armatei sovietice cotropitoare, ‘a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate’ dovedeşte cam cine l-a ţinut în braţe pe cel care, în 25 de ani, a întors România din drumul ei spre progres şi civilizaţie europeană, transformând-o într-un colhoz, unde toţi furau, toţi minţeau, iar indivizi precum Radu Beligan aveau limba ocupată cu fundul ‘demiurgului’. Dar iată mai jos întreg citatul. „Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis-de-dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într-o cetate cu bulevarde ample, cu linii de metrou şi cu o Dâmboviţă care abia acum are, vorba cântecului, apă dulce“ („Cuvântare la Congresul al III-lea al Educaţiei şi culturii socialiste“, Scînteia, 19 august 1987).

Unii spun că ar fi evreu creștinat, dar nu aceasta este marea problemă. Radu Beligan a fost un mâncător constant de rahat roșu, denunțându-și colegii de breaslă ce aveau “tupeul’ să fugă din “raiul” comunist.

(…) „Actorul Radu Beligan, artist al Poporului și director al Teatrului Național din București își exprimă nemulțumirea vis-a-vis de piesa de teatru în cauză, pe motivul că Liviu Ciulei a întors spatele țării și a emigrat în străinătate (1980). După părerea lui, tinerimea română nu are ce învăța din piesa lui Ciulei, care se constituie într-o „crimă pentru actul de cultură în sine”. (Sursa: Wikipedia)

Născut la 14 decembrie 1918 (anul de grație pentru români), în satul Galbeni, județul Bacău (moldovean, adică), Radu Beligan a fost răsplătit pentru pupincurismul său, de către bolșevici, cu funcții importante precum: președinte al Institutului Internațional de Teatru (1971 – 1975), membru al CC al PCR (12 august 1969 – 24 noiembrie 1989), deputat în MAN (1961 – 1975), vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ, Știință și Cultură a MAN (13 martie 1969). A primit Ordinul “Meritul Cultural”, clasa I (1967), Ordinul “Steaua RSR”, clasa a II-a (1971) etc.

Optimismul meu e întărit de propunerile tovarășului Nicolae Ceaușescu

“Sunt o natură iremediabil optimistă. Optimismul meu e întărit, în primul rând, de propunerile tovarășului Nicolae Ceaușescu, profund constructive și binevenite, apte să propulseze puternic viața noastră teatrală, și în al doilea rând, de faptul că există o asemenea cantitate de talente în domeniul nostru de activitate. Am convingerea că aceste măsuri înțelepte, îndrumând aceste talente, credincioase politicii partidului și statului nostru, vor duce la o și mai mare înflorire a artei scenice românești.” (“Teatrul”, august 1971)

În domeniul culturii, contribuția tovarășului Nicolae Ceaușescu este substanțială

În domeniul culturii, contribuția tovarășului Nicolae Ceaușescu este substanțială și se leagă direct de cele mai solide înfăptuiri, de un întreg spirit creator, ale cărui baze le-a pus și a cărui dezvoltare ascendentă o urmărește îndeaproape ca pe una din trăsăturile esențiale ale politicii culturale a partidului nostru. Trei dintre direcțiile acestei acțiuni de stimulare a spiritului creator se cer în mod deosebit subliniate cu recunoștință. Este mai întâi imboldul dat artei noastre de a se întemeia statornic, neabătut pe valorile unei conștiințe socialiste care socotește omul ca esență și valoare supremă a vieții. Este apoi impulsul dat artei de a situa în centrul ei nu un erou pasiv, stăpânit de împrejurări, ci de o voință de a se realiza uman și pentru oameni, în atmosfera unei înalte și vibrante tensiuni morale. Și este, de asemenea, avântul imprimat atât de necesarului proces permanent de primenire interioară a culturii, prin intensificarea cunoașterii propriei noastre arte și a artei tuturor celorlalte popoare în evoluția lor.” (“Scînteia”, 27 ianuarie 1973)

Nicoale Ceaușescu reprezintă ceea ce e mai bun în noi

“Alegându-l să-i conducă destinele, poporul a ales pe cel mai bun fiu al său, călăuză energică și inspirată, luminată de ceea ce e mai înălțător în trecutul național și însuflețită de hotărârea de a merge neabătut spre o lume care să fie opera justiției sociale, a faptei constructive, a prieteniei și a înfrățirii între toate popoarele. Nicoale Ceaușescu reprezintă ceea ce e mai bun în noi, iar această aniversare este o mare sărbătoare a întregului popor.” (“Teatrul”, ianuarie 1978)

Acest prieten și îndrumător al artei se numește Nicoale Ceaușescu

“Viziunea este a unui spirit superior călăuzit de dragoste și grijă pentru artă. Iar această viziune o datorăm celui ce a îndrumat creația spre finalitățile ei fundamentale, astfel încât să-și dobândească întreaga iradiație și nu numai odată să-și fructifice sorții de a lumina la depărtări de locul și momentul când s-a zămislit. Acest prieten și îndrumător al artei se numește Nicoale Ceaușescu.” (“Mare prieten al artei”, “Scînteia”, 26 ianuarie 1984)

Tovarășa Elena Ceaușescu (…) oferă facultăților superioare întrebuințarea cea mai productivă și bucuria cea mai deplină

“Dacă aș fi întrebat care sunt însemnele distinctive ale personalității tovarășei Elena Ceaușescu, n-aș ezita nici o clipă să afirm că ele se exprimă în devotamentul nemărginit pentru patrie și pentru socialism și în neclintita convingere că avutul țării se întemeiază pe intensificarea și extinderea gândirii științifice, a culturii și a muncii în acte care au un maximum de finalitate practică, oferind facultăților superioare întrebuințarea cea mai productivă și bucuria cea mai deplină.” (“Buchet de purpură și soare. Flori alese din creația închinată tovarășei Elena Ceaușescu”, București, Editura Eminescu, 1987)

Opera revoluționară pe care o făurim poartă pecetea inconfundabilă a personalității secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu

„Opera revoluționară pe care o făurim poartă, de aceea, pecetea inconfundabilă a personalității secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, al cărui impunător prestigiu pe meridianele lumii constituie garanția sigură a ridicării României pe noi trepte de progres și civilizație, căruia în această zi aniversară îi aducem alesul și înflăcăratul nostru omagiu.” (“Ampla construcție”, “Scînteia”, 26 ianuarie 1989)

Sursa: “Antologia rușinii după Virgil Ierunca”, editura Humanitas, 2009, editori: Nicolae Merișanu și Dan Taloș

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Radu Beligan, pupincuristul Cârmaciului”

  1. Migu says:

    decembrie 22nd, 2013 at 12:05

    Actor mare! Caracter … foarte mic! Vezi si altii: Sergiu Nicolaescu, (sau poetii: Adrian Paunescu, Vadim Tudor)

  2. Cornel Căruntu says:

    decembrie 22nd, 2013 at 12:38

    @ Migu: „caracter foarte mic”? Mai degraba complicele unui sistem criminal. Parca si complicii ucigasilor sunt condamnati prin lumea buna si civilizata (USA, UK etc).

  3. Prim-șpăgarul Năstase Adrian și adevărații deținuți politici | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 31st, 2015 at 19:20

    […] Radu Beligan, pupincuristul Cârmaciului […]

  4. Iulian Vlad: “Elena si Nicolae Ceausescu au dorit o baie de sange in 1989” | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 3rd, 2016 at 13:38

    […] Radu Beligan, pupincuristul Cârmaciului […]

  5. Pupincuristii care au facut pactul cu diavolul bolsevic (III) | A șaptea dimensiune says:

    iunie 1st, 2019 at 6:45

    […] Radu Beligan, pupincuristul Cârmaciului […]

Adauga un comentariu