Romanii idioti, votanti PSD, se vand singuri rusilor, nu trebuie sa-i vanda americanii sau englezii

sâmbătă, decembrie 17, 2016 19:03
Posted in category Istorie

Votanti PSDTot soiul de jeguri au afirmat zeci de ani că, vezi Doamne, comunismul a ajuns în Românica din cauza americanilor și englezilor care ne-au vândut rușilor lui Stalin, la Yalta

Cu alte cuvinte, noi, o nație de mămăligari, de curve, conduse de o curvă, regele Mihai, ce am întors armele împotriva aliaților germani, nu avem nicio vină că rușii au trecut ca prin brânză și ne-au furat tot, în timp ce noi, românii, ne-am lăsat măcelăriți de cozile de topor sovietice, aterizate în România, odată cu armata roșie. Și dacă nu erau ceva aranjamente pe la Malta, între Gorbaciov și Bush, probabil și azi eram supravegheați de Securitate, ne era interzis Crăciunul și aveam, obligatoriu, tot “boborul”, limba în fundul lui Ceaușescu, tătucul nostru, Dumnezeul nostru, fratele nostru, Cârmaciul nostru. Nu am avut nicio tresărire de oameni liberi în 45 de ani de comunism. Doar Timișoara, orașul martir, a spălat, extrem de puțin, din rușinea lașității unui popor de larve, care-și vând țara la tarabă, precum își vând azi votul mafiei PSD-iste. De ce suntem ultimii ciumeți ai estului Europei? Deoarece suntem o turmă imbecilă, fără niciun orizont, gata să lingem tălpile oricărui tătuc ce ne aruncă niște firimituri, precum la ultimii sclavi.

Cu ce se mândresc ceilalți? Cehii și slovacii cu 1968, ungurii cu 1956, polonezii cu Solidaritatea etc. Noi nu avem niciun motiv de mândrie în 45 de ani de sclavie comunistă. Greva minerilor, deloc anticomunistă, mișcarea muncitorilor din Brașovul anului 1987, puțin spre deloc anticomunistă și “Lambada” din 1989 nu înseamnă mare lucru. De exemplu cei care s-au ridicat împotriva comunismului cu adevărat, înainte de fuga dictatorului, nu înseamnă mai mult de 0,1% din populația României de atunci. Cu alte cuvinte, românașul s-a născut poet și moare sclav sau, mai nou, țiganizat și furat de țigani. Noi, de exemplu, nu avem nici măcar vlaga să impunem politicienilor de căcat revenirea țiganilor la numele de “țigani”, pentru a nu fi confundați cu aceste populații migratoare, care au îngrozit lumea civilizată. Nu avem puterea să schimbăm răul făcut de semițiganul Ion Iliescu poporului român, atunci când a schimbat denumirea etniei ciorditoare din România din “țigani”, așa cum sunt de sute de ani, în “romi”, adică români pentru majoritatea celor din Occident. Românașul este prea comod, prea leneș, prea prost și prea laș pentru nu fi încălecat de țigani, care au pătruns peste tot, de la televiziuni la aparatul de stat. Îmi venea să mă tăvălesc pe jos de râs atunci când postacii plătiți de mafia PSD-istă spuneau că Cioloș nu este român și altele de acest fel. Acești rahați plătiți de PSD-iști din bani furați poporului român nu știu sau nu vor să știe că Puie Monta, Victor Ponta pentru turma de imbecili care votează mafia PSD-istă, voia să-l numească pe țiganul Mădălin Voicu ambasador în Germania (un țigan ambasador al României în cea mai importantă țară a Europei) sau guvernul Ponta, cel mai cinstit guvern de hoți, avea în componență doi musulmani (în România, țară creștină), Arafat și încă cineva, care, evident, n-au jurat cu mâna pe Biblie și nu și-au făcut cruce (tot i se reproșa lui Cioloș ca nu și-a făcut cruce la investire).

Asta e prostia acestei nații de ciobani, țiganizată pe zi ce trece. Nu le pasă votanților mafiei PSD-iste, de exemplu, de faptul că Puie Monta dorea să islamizeze România, prin construcția unei mega-moschei. În timp ce avem spitale cu viermi, șosele de căcat pe care mor zilnic români, PSD-ul criminal dorea mega-moschei și finanțează catedrala mântuirii neamului, doar spitalele pot să mai aștepte, în Evul Mediu PSD-ist spitalele nefiind o prioritate. Iar turma de cretini acceptă toate aceste rahaturi. Pâna și Ion Țiriac si-a mutat turneul de tenis din “țigănie”, cum s-a exprimat, adică de la București, în Budapesta, acolo unde ungurii nu sunt români, că dacă erau nu aveau un imperiu (imperiul austro-ungar) și nu avea imaginea pozitivă din ochii occidentalilor, nu imaginea de căcat pe care o are România. Ar mai fi de spus multe lucruri, dar să n-o lungim. Până la urmă, fiecare țară are ceea ce merită. Noi meritam să fim furați de PSD-iști. Ce am făcut ca să-i oprim? NIMIC.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Romanii idioti, votanti PSD, se vand singuri rusilor, nu trebuie sa-i vanda americanii sau englezii”

  1. Cum isi batea joc regimul KGB-istului Iliescu de cercetătorii romani | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 31st, 2016 at 12:01

    […] Romanii idioti, votanti PSD, se vand singuri rusilor, nu trebuie sa-i vanda americanii sau englezii […]

  2. Povestea laserului romanesc, o mare minciuna inventata de Securitate | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 1st, 2017 at 11:45

    […] Romanii idioti, votanti PSD, se vand singuri rusilor, nu trebuie sa-i vanda americanii sau englezii […]

Adauga un comentariu