Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România

miercuri, octombrie 12, 2011 20:55

ComunismÎn România comunismul este la fel de viu ca acum douăzeci de ani. Poate că însemnele comuniste se întâlnesc mai rar, poate că limbajul de lemn al bolşevicilor a devenit desuet, dar toate acestea nu înseamnă mare lucru pentru o ţară care trăieşte cu fantoma comunismului în suflet. Până la urmă comunismul, înainte de a fi un sistem de privaţiuni şi crime, este o stare de spirit.

De ce, în România, comunismul nu este redus la cei 2% rătăciţi normali dintr-o ţară civilizată? Una din cauzele prezenţei acestui sistem criminal în mintea şi sufletul unora este sistemul educaţional din România. Condamnarea comunismului este făcută la orele de istorie şi/sau cultură civică, acolo unde se vorbeşte de relele comunismului. Chiar credeţi că se vorbeşte? Chiar credeţi că este interesat cineva, în Moldova lui Ilici Iliescu, de milioanele de victime ale dictaturii comuniste? Răspunsul este nu.

Pe aici sunt alte interpretări. Crimele comuniştilor nu contează. În timp ce tinerii din Basarabia erau măcelăriţi de comuniştii lui Voronin, în 2009, prin Moldova lui Cozmâncă erau abordate alte subiecte. Intelectualii (?) de pe aici nu sunt interesaţi de această ţară decât în măsura în care ţara le dă nişte bani, de preferinţă cât mai mulţi. Pun pariu cu oricine că dacă, prin absurd, ruşii ar cotropi România, toţi intelectualii de colhoz de pe aici nu ar opune nici o rezistenţă rusificării.

Pentru oricine vrea să afle câtă conştiinţă naţională este transmisă de sistemul educaţional actual, mai ales la ţară, să meargă se întrebe prin şcoli de 1 Decembrie, de România firească (de la Nistru până la Tisa) şi vor avea în faţă o masă amorfă pe care subiectul n-o trezeşte nici o secundă.

În timp ce pentru maghiari, de exemplu, 15 martie face parte din sistemul lor de valori, pe românaşul (de)formator de generaţii nu-l interesează dimensiunea naţională a educaţiei. Internaţionalismul comunist este prezent şi azi în mintea unora.

‘Comunismul a avut şi lucruri bune’, mai spun unii pe aici. Ce contează că ne-au furat Basarabia, că ne-au înfometat în 1946, că ne-au exterminat elitele, că ne-au obligat să le plătim despăgubiri de război ruşilor, că ne-au deportat bunicii şi străbunicii în Siberii de gheaţă, comuniştii rusofoni au făcut şi bine.

Intelectualul din Moldova lui Teoctist, patriarhul roşu, nu este deloc interesat de subiect. Este mult mai românesc să-l înjuri pe ‘criminalul’ Băsescu pentru multele ‘greşeli’ comise, dintre care şi aceea că nu vinde încă o dată România ţarului de la Moscova. Dimensiunea naţională a educaţiei din România este redusă la nişte noţiuni goale de conţinut, pe care le putem uita fără probleme.

Aceasta-i marea deosebire dintre naţiunile puternice, cum ar fi cea poloneză, şi cele ţiganizate şi aduse la stadiu de grup incolor, fără trecut şi fără valori. Cred că dacă un copil uită principiul lui Arhimede nu-i o problemă, dar dacă uită cine-i sunt strămoşii şi care sunt valorile acestui neam avem o mare problemă în viitor. Chiar dacă naţional-comunismul lui Ceausescu a compromis multe din valorile naţionale, să nu uităm că fără un sistem de valori naţionale vom fi pierduţi ca popor. Pentru valorile autentice ale românilor au murit milioane de străbuni. Oare noi, cei de azi, vom fi urmaşii jalnici pe mâna cărora vor pieri valorile românismului? La ţigăneala prezentă peste tot, răspunsul pare evident. Intelectualul de colhoz face ceva numai dacă îl obligă partidul, nu conştiinţa. Aceasta a murit de mult.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

9 Responses to “Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România”

  1. In comunism, un scriitor nu avea voie sa-si puna poza pe coperta cartii | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 23rd, 2015 at 20:43

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  2. În România, educaţia se dezbracă de ‘prejudecăţi’ | A șaptea dimensiune says:

    februarie 9th, 2016 at 14:21

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  3. Din 2013, se dă liber la fraudat examenele de sfârşit de ciclu | A șaptea dimensiune says:

    februarie 9th, 2016 at 15:06

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  4. Ce au modificat USLamiștii în Legea educației naționale | A șaptea dimensiune says:

    februarie 9th, 2016 at 21:25

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  5. Ortodoxismul de azi, una din cauzele degradării României | A șaptea dimensiune says:

    februarie 10th, 2016 at 19:23

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  6. Facultățile private, o catastrofă pentru România | A șaptea dimensiune says:

    februarie 10th, 2016 at 21:15

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  7. Primele şapte bloguri din România | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2016 at 20:40

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  8. România infracţională în două filme celebre | A șaptea dimensiune says:

    iulie 4th, 2016 at 10:48

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

  9. Marcel Iureş, un mare actor | A șaptea dimensiune says:

    august 29th, 2016 at 17:10

    […] Simpatiile comuniste domină sistemul educaţional din România […]

Adauga un comentariu