Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (XVI)

miercuri, decembrie 25, 2019 8:51

Securitatea comunistaUnităţi speciale din cadrul DSS

Centrul pentru Informatică şi Documentare (CID)

Comandant: locotenent-colonel Dan Nicolici

Număra 174 ofiţeri, 32 tehnicieni, 50 subofiţeri, 16 angajaţi civili. Cei mai mulţi ofiţeri erau informaticieni. Unitatea constituia practic “creierul computerizat” al Securităţii. Aici se stocau în baze de date toate informaţiile relevante cu privire la cetăţenii României comuniste care, din diferite motive, se aflaseră la un moment dat în vizorul DSS.

Creată la începutul anilor ’70, unitatea, condusă iniţial de colonelul Pavel Costandache, a trecut la constituirea unei baze informatizate pe persoane, care cuprindea o cartotecă a reţelei informative (o evidenţă pe fişe şi suport magnetic a tuturor informatorilor Securităţii şi a activităţii lor), ca şi o evidenţă a dosarelor de urmărire informativă, în care se consemnau acţiunile celor aflaţi în vizorul Securităţii, cetăţeni români sau străini care au intrat în România.

Aceste operaţiuni de arhivare pe suport magnetic, începute în 1972, au mărit gradul de operativitate al DSS, ca şi nivelul colaborării între direcţii, care acum se intermedia prin acest “creier computerizat” care era CID-ul. Mai mult, prin intermediul Centrului de Informatică şi Documentare se puteau urmări inclusiv mişcările persoanelor în interiorul României comuniste, nimeni neputându-se sustrage ochiului vigilent al Securităţii prin simpla mutare într-o altă zonă, în tentativa de a-şi pierde urma, aşa cum se mai putea întâmpla înainte de înfiinţarea acestei unităţi.

Tocmai de aceea, în momentul izbucnirii revoltelor de la Timişoara, comandantul CID, Dan Nicolici, a fost printre securiştii trimişi acolo din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, pentru a căuta printre “instigatori” pe acei trimişi ai “agenturilor străine”.

Revenind în zilele noastre (era anul 2004 – n.m.), se poate spune că, practic, toată imensa bază de date informatizată alcătuita pe criterii nominale (fişierele au numele persoanelor urmărite sau ale celor care le-au urmărit) ar face posibilă deconspirarea reţelelor poliţiei politice din România comunistă foarte lejer. Din nefericire, nici măcar cei 11 membri al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu au acces la cartoteca de la CID (aşa era în 2004, cu PSD = ciuma roşie = mafia la conducerea României, n.m.), cu atât mai puţin angajaţii acestei instituţii.

Sediul unităţii era plasat înainte de 1989 şi a funcţionat multă vreme după aceea la etajele superioare ale blocului de lângă Biserica Cretzulescu.

Serviciul “D” (Dezinformare)

Comandant: colonel Dumitru Tatu

Număra 20 ofiţeri, 2 subofiţeri. Această unitate avea rolul de a lansa informaţii false în opinia publică prin intermediul reţelei informative, perpetuând atmosfera de teamă şi suspiciune, întreţinând atitudini naţionaliste, xenofobe şi, nu în ultimul rând, lansând chiar bancuri de genul “un român, un rus şi un american…”, în care, bineînţeles, românii ieşeau întotdeauna învingători, prin mici trucuri, în confruntarea cu puternicii rivali.

Printre acţiunile acestei unităţi reduse ca număr de ofiţeri, dar extrem de eficientă în condiţiile rigurosului control al informaţiei din România comunistă, s-a aflat lansarea zvonurilor privind amploarea şi cruzimea represaliilor după revolta muncitorească de la Braşov în noiembrie 1987, ceea ce a fost de natură să descurajeze orice altă acţiune de stradă până în decembrie 1989.

Din sfera dezinformărilor benigne sunt cele legate de “injectarea cu mercur” a portocalelor, în condiţiile în care importul acestor fructe era departe de a satisface cererea pieţei.

Dintre ofiţerii care au lucrat aici, după 1989 a făcut carieră generalul Mihail Stan, ajuns chiar prim-adjunct al directorului SRI, Virgil Măgureanu. Stan a fost destituit în vara anului 1991, în plin “scandal Berevoieşti”, fiind acuzat însă nu de distrugerea a 7 tone de documente din arhiva fostei Securităţi, ceea ce ar fi avut consecinţe penale, ci de faptul că operaţiunea a fost organizată defectuos şi că s-a aflat de această distrugere.

Compromiterea acţiunii nu a mai putut fi acoperită de nici o dezinformare, armă utilizată din plin de către serviciile secrete din România după 1989. De altfel, se cuvine reţinut faptul că, în momentul dezmembrării structurilor fostei Securităţi, rămăşiţe ale serviciului “D” au fost plasate în orbita fostei UM 0544, urmând ca “binefacerile” dezinformării să fie utilizate de către spionajul românesc.

Cadrele unităţii şi-au făcut însă din plin datoria faţă de noii patroni politici de după 1989, cu prilejul campaniilor electorale deosebit de agresive din 1990 şi 1992, când lozinci de genul “Voi n-aţi mâncat salam cu soia”, zvonuri privind “vânzarea Ardealului” de către Raţiu, Câmpeanu, Coposu şi Doina Cornea au împânzit ţara.

Ca să nu mai vorbim de celebrele “droguri de la PNŢ”, pe care “ziaristul” Sorin Ovidiu Bălan, pe atunci la Tineretul liber, ulterior coleg la Agenţia de presă “Universul” cu securistul Dan Gheorghe, le văzuse cu ochii lui, în zilele mineriadei din iunie 1990.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu