A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCCVIII)
joi, ianuarie 25, 2024 19:12
24 ianuarie 2024
Câteva lucruri despre 24 ianuarie 1859, data la care s-a născut simbolic România.
Rusia a trebuit să fie înfrântă pentru ca România să se nască. Pur și simplu. Rusia a pierdut Războiul Crimeii (1853-1856) și a trebuit să lase din gheare Moldova (desigur, fără Basarabia ocupată) și Țara Românească.
Mai mult, puterea suzerană (de care oficial țineam, dar care nu prea mai exercita autoritate aici de ani buni), adică Imperiul Otoman, a trebuit să renunțe și ea la pretențiile de a face jocurile aici pentru că ea fusese salvată de la distrugere când a fost ajutată în acest război de Marea Britanie, Franța, Sardinia-Piemont (viitoarea Italie) și indirect de Imperiul Habsburgic / Austria. Ultima încercare a fost de la fraudarea alegerilor pentru proto-Parlamentul din Moldova, când a fost nevoie de intervenția Occidentului.
Statalitatea României a putut să prindă contur pentru că A DEVENIT UN PROIECT GEOPOLITIC AL PUTERILOR OCCIDENTALE. Nu de la început în forma asta, dar a devenit. Iar aici cred că ar trebui să-i ridicăm o statuie în centrul Bucureștiului împăratului francez Napoleon al III-lea, care s-a zbătut mult pentru asta. Naționalist care a luptat în tinerețe pentru eliberarea Italiei de sub dominația străină, el a păstrat o slăbiciune pentru cauza popoarelor. Dar s-a gândit și la avantajele pe care le poate avea crearea unei entități prietene Franței, un fel de avanpost în Orient. Mai mult de atât, el a convins-o pe regina Victoria și de aici a fost simplu. Austria a achiesat reticent pentru că deja supărase Rusia în respectivul război și era în pline tensiuni cu Prusia pentru supremația în spațiul german.
E adevărat, România a decolat mult mai mult decât credeau puterile occidentale, care voiau să mențină totuși un control otoman pentru că trebuia menținut Imperiul ca să nu pună rușii mâna pe Strâmtorile spre Mediterană.
Să ținem minte că România nu s-a numit așa de la dubla alegere ca domn a lui Cuza. La început erau DE JURE 2 state, Moldova și Țara Românească, cu parlamente și instituții diferite, dar care aveau același șef de stat, pe sus-numitul Cuza. Unirea instituțiilor s-a făcut abia în 1862. Țara a fost o vrema cunoscută ca Principatele Unite Moldova și Țara Românească, apoi Principatele Unite Române. Deși în curând numele de România a început să fie folosit în documentele interne, până la Constituția din 1866 nu a fost recunoscut ca atare peste hotare.
Nu trebuie să fii un naționalist pentru a aprecia eforturile imense ale elitei politice românești care a știut să se zbată pentru ieșirea de sub dominație străină și să muște mult mai mult decât i s-a dat. Naivi, idealiști, înfierbântați, romantici, revoluționari eșuați, balcanici, uneori caragialești înainte de Caragiale. Ne place să ne lamentăm, să arătăm înapoierea din toate timpurile a societății românești și cum am plecat capul, cum n-am fost în stare, cum și cum, dar eforturile oamenilor ăstora merită salutate.
Fii de mari boieri deveniți revoluționari, ofițeri, mici boieri că Brătienii deveniți luptători naționali, intelectuali și (de multe ori) masoni, diverși scriitori, mulțimile de pe străzile din București și Iași care au forțat alegerea lui Cuza, diverși activiști unioniști care luau bătaie la fundul gol (la propriu) de la caimacamii puși de turci, amante care dezvăluiau comploturi de fraudare a alegerilor etc. O putem trece aici și pe Cocuța Vogoride, soția caimacamului (înlocuitor de domn) pus de turci în Moldova, care lupta pentru Unire contra propriului soț pe care l-a șantajat de multe ori cu divorțul și lăsatul fără avere și care i-a dejucat adesea planurile.
N-ar trebui să-l uităm pe Cuza. Ofițer, mason, fost pârcălab (guvernator), fost revoluționar și refugiat politic, petrecăreț, cu imagine de iresponsabil în multe cercuri. Și mai ales un afemeiat notoriu, care-și primea uneori aghiotanții în birou cu câte o femeie dezbrăcată în brațe. Dar și, în ciuda imaginii sale de intransigent, tolerant cu corupția asociaților. Ei, omul ăsta nu a fost doar un personaj de conjunctură, împins în față.
I-a uimit pe toți când a obținut o Unire adevărată, dar mai ales când a impus, uneori cu forța, un val de reforme fără precedent care au transformat mult rămasa în urmă societate românească. Eu unul nu știu nicio perioadă de 7 ani cu atâtea reforme pozitive în istoria noastră. Nu toți liderii mari câștigă războaie. (Lucian Lumezeanu)
Despre Unirea din 24 ianuarie 1859
Azi când sărbătorim Unirea lui Cuza – țineți minte – Unirea a fost făcută de masoni cu ajutor occidental. Oponenții Unirii au fost ortodoxia, Rusia şi boierii pro-ruşi.
Următoarele informații esențiale sunt ascunse sub preș, că nu dau bine la poveste.
– Unirea a fost posibilă doar pentru că Rusia a pierdut războiul Crimeei. Otomanii și Austriecii s-au opus – Unirea a fost însă impusă de occidentali (Franța în special);
– iniţial boierii nu prea voiau să voteze Unirea – au fost forţaţi cu oameni (și armata) pe stradă, care au scos furci, topoare și puști și au amenințat înainte de vot;
– Rusia și BOR s-au opus total Unirii. În Iași – au încercat o lovitură de stat (condusă de boieri pro-ruși și de mitropolit) care s-a lăsat cu sute de morți (armata condusă de Lascăr Catargiu a tras atunci în puciști). Ion Creangă a fost de partea puciștilor;
– Cuza era italo-grec de fapt. Cu studii la Paris și mason;
– Cuza a fost probabil cel mai reformist om din istoria țării ăsteia. În 7 ani a făcut așa: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma învățământului, reforma justiției. Ceva incredibil
– a fost dat jos însă repede de boieri că le strica treaba cu prea multe reforme. Carol I a fost adus ca să temporizeze sau să elimine reformele (și acum avem de fapt legi mai puțin reformiste decât ce făcuse atunci Cuza). (Andrei Caramitru)
Citeşte şi articolele:
