A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCCXIX)
vineri, martie 8, 2024 15:48
Jurnalistul rus Roman Ivanov a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru „falsuri”, adică pentru adevărul despre crimele armatei ruse în Ucraina.
Cred că acest fragment din ultimul lui cuvînt rostit în fața completului de judecată, și pe care l-am tradus, merită citit de cît mai multă lume.
Așa ceva citești doar în cărțile de istorie cu eroi. Și nu cred că exagerez.
„Nu vreau să vorbesc despre jurnalism, despre situația lui în Rusia, pentru că nu mai există jurnalism în Rusia.
Nu vreau să vorbesc despre sistemul judiciar, pentru că nu mai există sistem judiciar, justiție, în Rusia.
Nu vreau să vorbesc despre politică, ea nu mai există în Rusia.
Vreau doar să spun ceva despre noi, despre oameni, despre ruși.
Să spun că toți vrem să fim fericiți.
Omul e făcut în așa fel încît visează la propria fericire.
Vor fi fericiți cei care mi-au făcut acest dosar penal, care m-au anchetat, care mă judecă, care mă țin închis?
Vor fi fericiți dacă o să fiu eu nefericit, dacă familia mea o să fie nefericită? Sigur că nu.
Trebuie să ne întrebăm de ce semănăm durere și nenorocire în jurul nostru, și de ce țara noastră s-a transformat pur și simplu într-o avalanșă de durere și nenorocire.
Lucrînd ca jurnalist independent în orașul Korolev, am încercat să reacționez la orice durere omenească, la orice probleme, să-i ajut pe toți.
Pentru mine, probabil că una dintre cele mai teribile consecințe ale acestui proces e că pentru o lungă perioadă de timp oamenii din orașul Korolev vor rămîne fără ajutorul meu. (…)
Am vorbit despre fericire, poate că discursul meu e cam haotic. Dar să știți că fericire poate exista doar în jurul cuiva care este el însuși fericit.
Mă consider o persoană fericită pentru că am prieteni care sînt mereu gata să m-ajute. Am familia mea, cu care nu am mai comunicat de 10 luni. Am alături o femeie iubită. Sînt cea mai norocoasă persoană din lume pentru că a acceptat să devină soția mea. Încercați să mă faceți nefericit. Nu știu de ce aveți nevoie de asta.
Îmi pare rău, desigur, pentru familia mea, pentru soția mea. Pentru că aveam planuri mari pentru familia noastră. Doream să devenim părinți. Acum nu e clar ce se va alege de toate astea. (…)
După cum am spus deja, nu știu de ce vreți să mă faceți nefericit. Nu înțeleg.
Dar tot voi fi fericit. Și ca om fericit voi răspîndi bunătate și fericire în jurul meu. Nu simt ranchiună față de nimeni. Nici față de cei care mi-au spart ușa apartamentulu și m-au percheziționat. În general, nu simt ranchiună față de nimeni. Nu e nevoie de așa ceva.
Am publicat prima postare despre situația din Bucea pentru ca rușii să vadă cît de groaznic e războiul. Că nu aduce decît frică, durere, disperare, distrugere, pierdere.
În altă țară, dar și în țara noastră. Mii de familii au rămas fără rude – tații, copiii, fiii nu s-au mai întors. Și alte familii așteaptă cu groază clipa înmormîntării.
Trebuie să înțelegem că tot ce s-a întîmplat e vina noastră. Recunosc: ceea ce s-a întîmplat a fost vina mea. Ca cetățean al Rusiei, care a permis ca acest lucru să se întîmple, care a permis autorităților ruse să ia decizii atît de catastrofale. Ca jurnalist care nu a putut mișca societatea și explica faptul că dreptul celui puternic înseamnă Ev Mediu, că trăim în secolul XXI și să savurăm porniri de grotă e ceva pur și simplu monstruos și josnic.
Ce putem face în situația asta? Sincer, nici nu știu.
Dar vreau să cer iertare tuturor cetățenilor Ucrainei, cărora țara noastră le-a provocat durere, pe care țara noastră i-a lăsat fără rude, fără cei dragi, fără prieteni; aceștia nu se vor mai întoarce niciodată.
Și nu pentru întreaga țară, ci pentru mine însumi, ca cetățean al Federației Ruse, Roman Viktorovici Ivanov.
Vreau să îngenunchez în fața rudelor acelor oameni care au fost uciși la Bucea.
Și deși nu știu cine i-a ucis, astea sînt consecințele a ceea ce a ajuns țara noastră. Mulțumesc.” (Traducere: Bogdan Budeş)
Citeşte şi articolele:
