Ai vrut în Europa, ai zis la casă „pa”
sâmbătă, decembrie 23, 2023 18:42Integrarea europeană este un lux destul de mare, dar trebuie totuşi să recunoaştem că e la un preţ special, de en-gros: e valabil pentru toţi românii, luaţi la grămadă.
Altceva era dacă integrarea se făcea individual, pe fiecare om în parte. Şi au fost şi vremuri din astea (în dictatura comunistă – n.m.), în care românii se dădeau la bucată Europei, pe mai mult. Puţinii români integraţi (numai prin fugă în acea perioadă) în ţările Europei civilizate plăteau cu locuinţele pe care le aveau în proprietate în România.
Asta era costul stabilit de Ceauşescu, prin Decretul 223 din 1974. Îţi luai disperat tălpăşiţa spre Vest, îţi lua şi statul comunist casa. Casa-i românul!
Şi luate au rămas casele multor transfugi chiar şi acum, când graniţele au fost deschise. În zadar a revendicat Lică Gheorghe apartamentul din strada Jean-Louis Calderon, confiscat de statul comunist în 1986, din cauză că proprietarul lui se stabilise în Italia.
După 1989, l-a primit înapoi doar pe hârtie, în urma unui lung proces. Statul postdecembrist, mai şmecher în 1998 decât în 1986, a făcut o pseudo-retrocedare, ca să-l fure pe Lică şi mai abitir.
L-a lăsat să plătească impozit pentru imobil, şi pe din dos a vândut apartamentul chiriaşei Dumitra Mititelu, desigur, la un preţ mititelu.
Deşi i-a fost pusă în faţă toată tărăşenia, de 7 ani încoace (articolul a apărut în 2005, adică e vorba despre perioada 1998-2005, n.m.) Justiţia română, oarba, nu a reuşit să vadă în cazul Mititelu ceea ce este, adică o mare ilegalitate.
Conform aceluiaşi principiu ceauşist, proprietari români, pregătiţi-vă ca din 2007 să vă pierdeţi locuinţele! V-aţi mutat în Europa occidentală, aţi pierdut casa din România, conform Decretului 223/1974. („Academia Caţavencu”, nr. 684/2005)
Citeste si articolele:
- Cum şi-au însuşit foştii securişti comunişti avuţia naţională a României
- În timp ce naziştii au fost vânaţi prin toate colţurile lumii, fraţii lor de crime şi genocid, securiştii comunişti, au primit în România pensii speciale, funcţii, averi din bani furaţi
- Despre securiştii comunişti, călăii românilor înainte de decembrie 1989, şi victimele lor
- România, ţara securiştilor comunişti liberi şi bogaţi
- Comuniştii din PSD au continuat să ucidă şi după 1989
