Am cravata mea, sunt prizonier!
miercuri, octombrie 4, 2023 16:02
Explorări în comunismul românesc, autori: Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, Editura Polirom, 2004 (dacă, între timp, n-o fi apărut o ediţie mai nouă). Cei patru sunt şi coautorii volumului În căutarea comunismului pierdut, Editura Paralela 45, 2001 (sau o ediţie mai recentă).
O carte ce merită citită, pentru a înţelege profunzimea Răului ce a cuprins societatea românească în dictatura comunistă. Mai jos, o cronică a cărţii apărută în 2005.
Cu înţelepciunea celor trei decenii şi ceva de existenţă cu care, hai să zicem, mă pot lăuda, am înţeles că exista două feluri de comunism, evident legate, dar destul de diferite: comunismul mare şi prost şi comunismul mic şi-al dracu’.
Comunismul mare şi prost a fost extrem de nasol şi amintirea lui e dureroasă: ; a fost inventariat la sânge de Stéphane Courtois şi mai face încă victime prin supravieţuirea unora dintre eroii săi încăpăţânaţi. Ştiţi la ce mă refer? La comunismul puşcăriilor, Securităţii, foamei, deportărilor şi crimei, ăla care încă mai rânjeşte pe faţa lui Ion Iliescu.
Ei bine, comunismul mic şi-al dracu’ a fost subtil, şmecher şi ni s-a băgat pe sub pielea capului direct în creier, unde a avut grijă să ne spele cu atenţie şi metodă petele de democraţie, memorie colectivă şi civism rămase din vremea interbelică.
E comunismul acelei propagande călduţe, cu aură estetizantă, insinuat în toate producţiile artisticoide, de la Pistruiatul şi poveştile pionereşti din Cutezătorii până la piesele lui Paul Everac şi filmele lui Sergiu Nicolaescu. Şi să fim înţeleşi: genul ăsta de amintiri cu alde Paraipan, Lăscărică, Buciurligă & Comp a ţinut şi ţine încă în viaţă ideea unora că burghezo-moşierii sunt nişte porci.
Asupra acestui comunism mic, dar rău, cu care am fost persuadaţi metodic, s-au aplecat Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, aceşti patru tineri (în 2005 – n.m.) universitari care au speriat Estul şi care recidivează cu o insistenţă lăudabilă în a scoate sistematic la lumină structurile ideologice subtile ale felului în care eram pregătiţi să devenim „oameni de nădejde pe drumul construirii socialismului”.
Iată, dragi pioneri şi şoimi ai patriei, un fragment de aducere aminte reprodus de Paul Cernat din broşura de uz didactic Să stăm de vorbă fără catalog (ediţia 1981): „Nu există pioner fără fraţi şi surori. Legînd la gît cravat roşie, fiecare dobîndeşte dintr-o dată sute de mii de tovarăşi… O să facem totul pentru a fi preşedinţi de detaşament ca să se bucure tăticu’.”
Citindu-l, nu pot să nu-mi amintesc de drama unei pionere, o fostă prietenă, care a luat bătaie de la tatăl ei natural fiindcă, într-a patra, susţinea sus şi tare că tovarăşul Nicolae Ceauşescu e tatăl ei iubitor, iar tovarăşa Elena Ceauşescu e mama pionerilor. („Academia Caţavencu”, nr. 683/2005)
Citeşte şi articolele:
