Bucureştiul anului 2004, văzut de un ziarist român (I)
miercuri, mai 24, 2023 21:25
În anul 2004, pe când România nu era membră UE, salariul mediu lunar era de aproximativ 200 de dolari, comparabil cu salariul mediu din anumite ţări africane, cele mai înapoiate. Cu toate acestea, existau oameni foarte bogaţi, în principal cei din clica PSD = ciuma roşie, deşi am pornit toţi de la zero, în decembrie 1989. Doar că unii au furat, iar alţii (majoritatea românilor) nu.
Cum devii bogat în (semi)dictatura PSD = ciuma roşie? Păi, reţeta e simplă: oferi sărăntocilor un cadou de 10 lei (100.000 lei vechi) pentru voturi şi apoi furi 4 ani milioane, zeci de milioane sau sute de milioane de euro fără probleme.
De unde furi? De la toţi. Le furi viitorul şi-i obligi să emigreze. Oricum rămân destui iobagi pentru cât vei trăi tu, baron PSD-ist, pentru a-ţi asigura traiul îmbelşugat şi fără griji. Dacă se mai găsesc unii care comentează şi cer aplicarea legii, vii cu texte de genul: „DNA-ul arestează oameni nevinovaţi”, „UE ne face sclavi”, „Ăştia care comentează sunt plătiţi de Soros” etc.
Dar România, repet nemembră UE, avea şi are o capitală, Bucureşti, în care oricând ţi se putea fura portofelul, plină de cerşetori social-democraţi, de peşti socialişti şi de prostituate fără culoare politică. Ce mai găsim în Bucureşti? Se mai găsesc din belşug: gunoaie, aurolaci, purandei şi alte ţigăneli tot, evident, social-democrate, PSD fiind prin excelenţă partidul ţiganilor şi infractorilor.
Ce se putea vedea în Bucureştiul ţiganizat şi manelizat, prin noiembrie/decembrie 2004, citim mai jos.
România. Mici fragmente de neant.
Un autobuz numit căldură
Tocmai ce mă îndreptam luni seară (într-o seară de luni a anului 2004 – n.m.) spre 311 când am văzut, în spatele autobuzului oprit în staţie, o siluetă mică şi imobilă. M-am apropiat să văd ce este şi am remarcat o cerşetoare cu fustele ridicate, care se încălzea pe sub fuste la fumul fierbinte care ieşea din ţeava de eşapament. Mi s-a părut incredibil şi trist în acelaşi timp, dar mai ales remarcabil pentru nivelul de ingeniozitate. Arăta exact ca un fel de catalizator uman şi sunt convins că a avut o mulţime de dezamăgiri cu troleibuzele.
Un om de onanie
Într-o seară, pe un frig pe care nu-ţi venea să laşi nici măcar câinele pe-afară, un tip se masturba pe stradă. Omul n-avea absolut nicio treabă, se relaxa în natură. Până la urmă, cum era mai bine, să fumeze, să distrugă stratul de ozon, să bea pe stradă, să violeze babe sau să dea în cap la oameni? Nu. Se relaxa. Probabil că era un om fără griji, care, vorba fabulei, acumulase toată vara, iar acum îi dădea mâna să facă risipă, nu? Ce chestie: uite o situaţie în care „a face risipă” nu prea se potriveşte cu „a fi mână largă”!
Ceai de parlamentă
Aţi călătorit în ultima vreme (din anul 2004 – n.m.) cu metroul la ceas de seară, după ora 22? Dacă nu, vă fac un rezumat a ceea ce înseamnă o călătorie pe sub Capitală: nişte băieţi care fumează non-stop într-un colţ al vagonului, o grămadă de scaune libere, nişte unii care citesc ziare expirate de dimineaţă, unii care vorbesc atât de tare încât depăşesc nivelul fonic al unui aeroport, vreo două fete care dorm, unul care îşi mută mucii cu degetul prin creier şi, cel mai important, un beţiv care doarme sub o banchetă. Este că dacă ar fi existat un bufet şi un ceas legat la Greenwich aş putea spune că am fost în Parlament?
Primul friptur al alegerilor
Na, era să uit şi îi trecea vremea întâmplării. Acum două săptămâni (mijlocul lui noiembrie 2004 – n.m.), într-o duminică parcă, în faţa sediului Partidului Noua Generaţie (aşa se numea partidul puşcăriaşului agramat George Becali în 2004 – n.m.) din Piaţa Kogălniceanu din Bucureşti, câţiva membri ai partidului ieşiseră pe trotuare şi făceau mici şi fripturi pe grătar. Bănuiesc că, daca Becali ar fi ajuns preşedinte, ar fi ieşit şi ar fi pus de nişte mititei în faţa Palatului Cotroceni. („Academia Caţavencu”, nr. 677/2004)
Citeste si articolele:
