Cazuri şi necazuri în neuropsihiatrie
duminică, martie 3, 2024 12:40
Oliver Sacks, Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie
Oamenii de ştiinţă sunt nişte personaje ale căror minţi caută cu o curiozitate nebună să extragă reguli şi din piatră seacă. Iar cum regulile sunt inversul excepţiilor, imaginaţi-vă că tot succesul de box-office al ştiinţei a constat în capacitatea savanţilor de a generaliza cazurile izolate pentru a face din ele legi.
Îţi cade un măr în cap şi, în loc să zici bogdaproste şi să te-apuci să-l haleşti, te aşezi la pupitru şi bagi rapid o lege despre cum se atrag planetele între ele.
Există şi o ştiinţă unde nu prea îţi pasă de legi, care în loc să te ajute mai rău te-ncurcă. E vorba de neuropsihiatrie, pentru care o descoperire importantă în domeniu echivalează cu găsirea unui caz cu totul aparte.
Oliver Sacks este un doctor neuropsihiatru care şi-a dobândit faima datorită publicării colecţiei sale de cazuri în care pacienţii sunt adevărate personaje de roman. Un domn pianist, profesor de muzică, om inteligent adică, începe să confunde obiectele într-o manieră atât de haioasă încât la un moment dat e gata-gata să-şi pună nevasta în cap, confundând-o cu o pălărie.
O doamnă oarbă din naştere, ajunsă la şaizeci de ani, descoperă cu uimire că îşi poate „mânui mâinile”. În câteva luni de zile pleacă de la a lua de pe masă un covrig şi ajunge la o admirabilă abilitate estetică în modelarea lutului.
Există o grămadă de sindroame (Tourette, Korsakov etc.) în care pacienţii suferă de tulburări de comportament extrem de bizare, aproape incredibile. Insectarul cu pacienţi al lui Sacks e o lume atât de stranie încât n-are cum să nu te pună pe gânduri.
Şi dacă e să fiu sincer, nu pot să nu mă mir cum bucata asta de carne care stă bine mersi în calota mea craniană e un dispozitiv cu care, iată, am reuşit să scriu rândurile pe care tocmai le-aţi citit. („Academia Caţavencu”, nr. 686/2005)
Citeste si articolele:
