Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu
duminică, august 12, 2012 18:12Ce-i mai pupau dosul scriitorii ambițioși lui Dumitru Popescu, zis Dumnezeu! Ce dedicații îi mai trăgeau și ei, și cei mai slabi de înger, care nu voiau să-l supere, pe cărțile pe care i le trimiteau la cabinet, în plicuri, cu indicația “Tovarășului Dumitru Popescu, personal”. Dat afară de George Ivașcu de la Contemporanul, fiindcă era jurnalist prost, Dumitru Popescu a ajuns pe cai și mai mari în partid, schimbând stăpânii cu stăpânul, când i s-a băgat pe sub piele lui Ceaușescu și a început să-i scrie discursurile.
Din postura de negru al dictatorului, Dumitru Popescu ar fi putut să-și găsească și el negri care să-i scrie poeziile, eseurile și romanele. Convins că e genial, viitorul Dumnezeu al culturii române și-a scris cu mâna lui compunerile literare. Cu poezia n-a insistat, a dat-o pe eseistică de partid și, scârbit de proza autohtonă pe teme politice, care nu se ridica la nivelul exigențelor partidului, a scris trilogia Pumnul și palma.
Într-o cronică la primul volum, N. Manolescu i l-a cam terfelit, în ‘România literară’. Așa-zisul mare roman al lui Dumitru Popescu le place sincer, în cel mai bun caz, admiratorilor răposaților Ion Lăncrănjan și Platon Pardău, fiindcă unui cititor cu pretenții medii nu i se poate părea decât greoi, tezist și scris într-o limbă de lemn asezonată kitsch cu câte o figură de știl care sună ca guițatul porcului în biserică.
După Revoluție, Dumitru Popescu a fost băgat în închisoare pentru vina de a fi dirijat cultul personalității lui Ceaușescu și pentru contribuțiile sale la ideologia nationalist-comunismului. Cred că în locul avocaților pe care i-a plătit ca să-l scoată mai repede de la răcoare, Dumitru Popescu ar fi trebuit să folosească dedicațiile pe care le-a primit de la scriitori și oameni de cultură până la răsturnarea regimului.
Ieșit din pușcărie, D.P. “Dumnezeu” s-a apucat de memorialistică. Și nu zici că a început să i-o tragă lui Ceașcă, de parcă nu tot el îi scria vorbele. Și de parcă nu el ar fi fost cel care nu mai știa ce să inventeze la licitația elogiilor aduse lui ‘Pericle al României’, ‘Șoimului din Carpați’, Celui mai Iubit Fiu al Poporului’, ‘Genialului Cîrmaci’ și așa mai departe. Asta în timp ce, despre el însuși, acest fost slugoi intelectual al dictaturii de familie nu găsește decât cuvinte de laudă. Pe care unii dintre foștii lui dedicanți le găsesc interesante. De ce nu genial, băieți, ce vă costă? (Cristian Teodorescu, Academia Cațavencu)
Citeste si articolele:
Horia Lovinescu, un pupincurist al bolșevicilor rusofoni | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 15th, 2015 at 19:50
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Lingăii criminalilor bolșevici și democrația kgb-istă din România | A șaptea dimensiune says:
martie 30th, 2015 at 17:43
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Arta de a te pupa singur în cur | A șaptea dimensiune says:
martie 30th, 2015 at 20:38
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Dan Deșliu, demon și înger | A șaptea dimensiune says:
martie 30th, 2015 at 20:41
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Andrei Savciuc despre comunism | A șaptea dimensiune says:
decembrie 26th, 2015 at 18:06
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Notă informativă despre Ernesto Sabato | A șaptea dimensiune says:
august 15th, 2018 at 13:58
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Constitutia libertatii | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 29th, 2019 at 21:42
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]
Logica lui Lodge | A șaptea dimensiune says:
februarie 25th, 2019 at 20:24
[…] Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu […]