Crimele mafiotului PSD-ist Adrian Năstase la adresa României (episodul 1)

duminică, mai 8, 2022 8:24

Vila Adrian NastaseDespre privatizarea Sidex Galaţi, une dintre marile crime ale PSD = ciuma roşie la adresa României. Nu, nu privatizarea este o crimă, ci cum s-a făcut, cui s-a dat Sidex, pe ce preţ şi cum cei care l-au cumpărat n-au respectat mai nimic dintre clauzele prevăzute în contractul de privatizare.

Indienii de la ISPAT au adus poluarea ecologică

După venirea indienilor de la ISPAT patroni la Sidex Galaţi, natura gălăţeană a primit o mână de ajutor în lupta ei cu omul. Era şi timpul. Să luăm de pildă crapul de Dunăre: pe cât de prigonit era înainte, pe atât de ţanţoş se plimbă acum pe sub nasul braconierilor.

Dinţii lui plini de ferosiliciu, solzii lui în care sclipeşte feromanganatul, branhiile lui tari de la sterilul pe care îl înghite zilnic îl fac practic imbatabil.

Cârligul se rupe, suliţa se frânge în platoşa solzoasă, plasele sunt tăiate ca de fierăstrău. Nici electricitatea nu-l mai deranjează, iar când pescarul dă cu curent, crapii produc lumină şi atât.

Şi asta mulţumită patronatului indian, care a dezafectat (la începutul anilor 2000 – n.m.) toate instalaţiile de filtrare a apelor reziduale ale combinatului.

Aşa-numita haldă de zgură de lângă SIDEX, care ar fi trebuit curăţată, a sporit în 3 ani (2001 – 2004, primii 3 ani după privatizarea realizată de guvernul mafiotului PSD-ist Adrian Năstase – n.m.) cu 65 de mii de metri pătraţi.

Până şi vietăţile aerului sunt grav afectate: filtrele de aer ale furnalelor, promise acum trei ani (în 2001 – n.m.), la cumpărare, întârzie să apară.

Galaţi e singurul judeţ în care Năstase nu poate (nu putea în 2004 – n.m.) să vâneze raţe sau pelicani, fiindcă ele se ascund cu uşurinţă în norii groşi de fum ecologic.

La 25 noiembrie 2001, când au semnat contractul (de privatizare a Sidex – n.m.), indienii (de la ISPAT, viitorii patroni ai Sidex – n.m.) promiteau să investească 125 de milioane de dolari (la valoarea din 2004, mult mai mare decât cea de astăzi – n.m.) în programe de mediu.

Concret, până în 2004, au adunat câteva amenzi de la Inspectoratul de mediu, pe care nu le-au plătit. Fiindcă natura din Galaţi e mulţumită de ei, a primis că plăteşte ea pagubele. („Academia Caţavencu”, nr. 667/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu