Destin de fraier, nume de poet: Emanuel Giani Ruset
joi, august 30, 2018 14:54
Aşa, şi cum ziceam, în acel final friguros de 1769, când războiul ruso-turc se afla încă în faza luptelor albanezo-române, iese la rampă Emanuel Giani Ruset, banul Craiovei. La o primă audiţie, numele personajului poate părea cam fandosit pentru Oltenia veacului optsprezece, dar dacă ţinem seama că toată lumea îl striga Manolache, înţelegem că omul îşi trăia la maximă intensitate drama numelui. În fond, această varietate dramatică a supravieţuit până azi (era în 2001 – n.m.), când nume ca Ristea Priboi, Joiţa Tănase, Triţă Făniţă sau Culiţă Tărâţă arată ca drama lui Giani a devenit între timp tragedie.
Dar să nu ne pierdem de fondul istoric şi să consemnăm alianţa neaşteptată între Manolache şi paşa de Vidin. Sprijinit de başbuzucii sultanului, eroul nostru îi bărbiereşte pe volintirii filo-ruşi ai lui Cazarin şi eliberează Oltenia de muscalii întârziaţi la jaf. Din cele câteva încăierări cu derbedeii ţarinei, Manolache trage concluzii pripite de strateg şi se aruncă asupra Bucureştiului în două rânduri, în 26 ianuarie şi în 7 februarie 1770. Spre deosebire de prima încercare – nereuşită – a doua tentativă de cucerire a bietului târg îngheţat e şi mai nereuşită, Giani dând mânios cu frumoasa sa căciulă de pământ. Ambele gesturi – asalturile militare şi trântitul cuşmei de noroi – atrag atenţia Marelui Vizir care, sfătuit de darurile paşei de Vidin, îl numeşte pe figurant la tronul Munteniei.
Ajuns domn, Giani îşi face intrarea în Bucureşti sub flamura semilunei şi gâtuie un procent sigur de opozanţi. Cariera sa politică se poticneşte însă în lupta de la Cahul, câştigată de ruşi. Aici, vizirul e spart la nas la modul categoric, ienicerii pierzându-şi cele 140 de tunuri şi cea mai mare parte din vieţi. Trupele Ecaterinei a II-a iau pe rând Ismailul, Chilia, Benderul şi Cetatea Albă într-o ordine pe care n-o mai pot ţine minte, fiind beţi. Tătarii, aliaţi cu Poarta Otomană se retrag diplomatic din încurcătură, iar muscalii ocupă din nou Muntenia.
Rămas într-o situaţie fără ieşire, Emanuel Giani Ruset, domnitorul cu cel mai haios nume din epoca fanariotă, trece în grabă Oltul şi se refugiază în patria perfectului simplu, a lui Sucă şi-a lui Nea Mărin. Să vedem, în episodul următor, dacă ruşii-l lăsară, dacă-l lăsară ruşii zic, să vedem dacă-l lăsară. (“Academia Caţavencu”, nr. 524/2001)
Citeste si articolele:
