A șaptea dimensiune

Eugen Uricaru, un lingău cu efect întârziat: l-a pupat în cur pe Ceauşescu ca să ajungă preşedintele scriitorilor tocmai pe timpul KGB-istului Ion Iliescu

Aşa cum am mai arătat şi cu alte ocazii, şi pupincuriştii au fost de mai multe feluri. Unii care punea de-a valma citate din Ceauşescu, în vreme ce alţii se străduiau să fie mai subtili şi încercau să facă pe plac iubitului conducător prin ilustrarea ideilor minunate ale acestuia.

Nu un citat pus ca nuca-n peretele ideologic, dimpotrivă, un sentiment patriotic, un angajament spiritual, un devotament profund, ei, astea erau mai mult decât o simplă limbă de serviciu.

Erau limbi cu suflet, limbi profunde, limbi de cunoscător. În această ultimă categorie l-am avut, de curând, pe Adrian Năstase, domonstrând, cu limba între fesele dictatorului, că ONG-urile sunt agenturi sau că suveranitatea naţională e una, drepturile omului, în schimb, sunt variabile.

Tot în această categorie vă prezentăm un text de Eugen Uricaru, un prozator talentat şi angajat, dornic să vadă partidul (comunist – n.m.) cât de bun este el pentru a ajunge, până la urmă, în Ministerul de Externe.

E drept că revoluţia a încurcat oleacă lucrurile, dar, iată, totul s-a aranjat cu bine (s-au aranjat bine toţi pupincuriştii comuniştilor criminali, trădători de neam şi ţară, în regimul KGB-istului criminal Ion Iliescu – n.m.).

Aşadar, citatul din articolul „Efigii ale umanismului în acţiune”, publicat în Scînteia tineretului, luni, 14 ianuarie 1980.

„Societatea socialistă românească este o realitate atât de puternică în manifestările sale materiale şi culturale, încât orice încercare a operelor literare ce s-au manifestat ca expresie a libertăţii scriitorului (riguros asigurată de socialism), compunerile unei realităţi pedagogice nu poate trezi decât zâmbete îngăduitoare. Spiritul revoluţionar, spiritul de partid, sentimentul patriotic se află în chiar realitatea noastră, cu binele şi cu răul ce-l conţine, cu izbânzile şi eşecurile sale, dar se găseşte în chiar natura relaţiilor dintre toţi cei care trăiesc şi muncesc în România şi scriitorul revoluţionar şi de talent nu trebuie să se adreseze decât acestei realităţi, pe ea trebuie să o cunoască şi să o înţeleagă.”

Cu alte cuvinte, tovarăşul Eugen Uricaru sublinia faptul că toţi scriitorii trebuie să scrie despre partid (comunist – n.m.) şi să fie revoluţionari.

Şi, ca să demonstreze că are dreptate, în finalul articolului autorul se blindează şi cu un citat din Ceauşescu. Să nu creadă lumea că el nu ştia să pupe-n cur şi clasic, după ce o făcuse sofisticat! („Academia Caţavencu”, nr. 674/2004)

Citeşte şi articolele:

• PSD = ciuma roşie a adunat în rândurile sale, pe lângă mulţi infractori şi analfabeţi, şi pe (aproape) toţi pupincuriştii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu
• Puşcăriaşul, de după 1989, Adrian Severin, cu limba în fundul dictatorului, înainte de 1989
• După decembrie 1989, pupincuriştii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu au invadat ecranele tembeliziunilor din România
• Viorel Hrebenciuc, înc-o limbă şi mă duc
• Comunismul nu ar fi fost posibil fără slugile ideologice ale acestuia